Foodwise Marketing dezvoltă pentru compania Nordic proiectul Fromageria

Foodwise Marketing dezvoltă pentru compania Nordic proiectul Fromageria
person Horeca
access_time_filled

Foodwise Marketing, singurul hub de resurse strategice și creative dedicat industriei de food&beverages, semnează, în această toamnă, un nou proiect care poartă amprenta agenției: Fromageria, o platformă de comunicare ce își propune să încurajeze experimentele culinare care au ca ingredient-vedetă brânzeturile fine și să stimuleze consumatorii să exploreze în detaliu, în propria bucătărie, universul rafinat al acestei categorii de produse.

Campania a fost dezvoltată pentru compania Nordic, care deține un portofoliu complex de sortimente de brânzeturi din principalele țări de origine cu reputație pe această zonă – Franța și Italia – alături de alte produse alimentare premium pe care le distribuie pe piața din România. 

platformafromageria

Recunoscute prin rafinament și arome deosebite, specialitățile de brânzeturi și-au câștigat o poziție distinctă la raft și tind să ocupe un spațiu tot mai extins, în special în lanțurile marilor magazine. Deși au o pondere scăzută în obiceiurile de consum ale românilor, popularitatea lor este în creștere datorită românilor care lucrează sau își petrec tot mai des concediile în Europa și descoperă specialități din bucătăria internațională.

în contextul unei categorii de produse care se diversifică de la an la an, consumatorul apreciază sursele de inspirație valide și creative și ghidajul pe care un specialist – Maestru Fromagier, în cazul nostru – îl poate acorda pentru valorificarea pe deplin a potențialului gusturilor și asocierilor potrivite. Fromageria este o platformă unică pe această piață, unde brânzeturile își spun povestea originilor, a modurilor de preparare și înnobilare, a valorii pe care au adus-o de-a lungul istoriei și pe care o pot aduce în fiecare zi, în viața noastră”, spune Raluca Neagu, Account Manager Foodwise și coordonator al acestui proiect.

Lansată în această toamnă, platforma Fromageria.ro este susținută de o pagina de Facebook cu o popularitate crescută și engagement ridicat. De asemenea, mesajul Fromageria este transmis și la nivelul blogosferei de food, unde bloggeri pasionați de bucătărie experimentează și împărtășesc fanilor experiențele noi pe care le descoperă pe măsură ce interaționează direct cu fiecare specialitate de brânzeturi.

Nordic este prima companie care își asumă un demers susținut de educare și stimulare a experiențelor consumatorilor în ceea ce privește universul brânzeturilor fine și ne bucurăm că, prin intermediul Fromageria și cu ajutorul echipei Foodwise, am găsit interfața potrivită pentru a cultiva gustul consumatorilor și a-i încuraja să experimenteze și să dezvolte obiceiuri de consum noi. Fromageria pune în evidență “experienta gourmet” – atribut comun brandurilor din portofoliul Nordic”, spune Simona Melehat, Brand Manager NORDIC.

Fromageria.ro se adresează acelor consumatori caracterizați prin curiozitate și dorința de a încerca experiențe noi, inclusiv culinare. Fanii platformei apreciază ingredientele care dau savoare și creativitate felurilor de mâncare și le place, atunci când alocă timp gătitului, să încerce gusturi și dish-uri noi și să știe cum să facă un pairing corect.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302