Grupul 5 to go ia măsuri pentru a susține antreprenorii din rețea

Grupul 5 to go ia măsuri pentru a susține antreprenorii din rețea
person Horeca
access_time_filled

5 to go, cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est și cea mai accesată franciză din România vine în sprijinul antreprenorilor români prin susținerea costurilor de franciză. Fie că vorbim despre antreprenorii care sunt deja parte din grup, fie despre cei care își doresc să se alăture, echipa 5 to go a luat decizia de a-i susține prin acoperirea unor costuri cu taxe de franciză și marketing cu impact total de peste 400.000 euro asupra afacerii.

Astfel, începând cu luna august, toți cei care vor decide să se alăture grupului 5 to go și vor semna un contract de franciză până la finalul anului 2021 vor beneficia de un an extra, fără taxă de franciză. în plus, toate contractele existente s-au prelungit cu încă 2 ani, fără costuri pentru antreprenori. Pentru 5 to go însă, decizia vine cu un cost total de aproape 350.000 euro, sumă raportată la 190 de contracte semnate până pe 5 august.

5togo

De asemenea, francizații 5 to go au avut 0 costuri pentru taxele de redevență și de marketing pentru lunile martie, aprilie și mai, deși echipa centrală a muncit în toată această perioadă pentru a pregăti planuri și campanii, iar cafenelele au fost deschise o mare parte din aceste luni, 18 de zile în martie, respectiv 25 în luna mai. Aceste taxe reprezintă 5,5% din totalul veniturilor pentru o cafenea, iar costul total suportat de 5 to go în acest caz a depășit suma de 60.000 euro.

Continuăm demersul nostru de a fi alături de comunitatea 5 to go și de antreprenorii români pentru că știm prin ce trec. Suntem alături de ei, în această perioadă dificilă în HoReCa și nu numai. Deciziile luate, deși au un impact major asupra business-ului, dorim să ne ajute să consolidăm relația cu partenerii francizați și să stea la baza dezvoltării lor alături de noi. Știm că este extrem de important să te poți baza pe cineva, să nu fii singur în aceste perioade de instabilitate. Experiența și know-how-ul nostru sunt puse în slujba lor, pentru a construi afaceri durabile, împreună. Consider că 2020 este un an de supraviețuire, dar a cărui contribuție este esențială pentru dezvoltarea pe termen lung”, a declarat Radu Savopol, co-fondator 5 to go.

Brandul românesc de cafea vizează în continuare să deschidă 100 de noi locații în acest an, conform targetului stabilit la finele lui 2019. Măsurile amintite mai sus au fost luate și pentru a menține acest obiectiv de business, dată fiind perioada de instabilitate actuală.

25 de locații noi 5 to go au fost deschise în perioada 5 mai – 1 august și altele 14 sunt în pregătire și urmează să fie deschise până la final de septembrie, în București dar și în alte orașe din țară: Constanța, Cluj-Napoca, Bușteni, Giurgiu, Ploiești, Sfântu Gheorghe.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302