“Il Gusto D’Italia” debutează azi în magazinele Metro Cash&Carry

“Il Gusto D’Italia” debutează azi în magazinele Metro Cash&Carry
person Horeca
access_time_filled

Metro Cash&Carry România a lansat astăzi, 17 mai, a doua ediție a evenimentului Il Gusto D’Italia, care își propune să promoveze gastronomia italiană în rândul consumatorilor români. Peste 700 de produse alimentare italiene vor fi puse la dispoziția acestora, la prețuri promoționale, în perioada 17 – 30 mai, printre care:  paste, brânzeturi, mezeluri, diferite tipuri de legume, fructe, pește sau vinuri. Evenimentul se desfășoară în magazinele Metro, până pe 30 mai, cu sprijinul Ambasadei Italiei la București și al Institutului Italian de Comerț Exterior București.

afisitalia

În perioada 17-30 mai românii sunt invitați așadar să celebreze spiritul italian și să beneficieze de promoțiile pregătite cu această ocazie. Cei care vizitează magazinele Metro în această perioadă se vor bucura de surprize și de activități specifice gastronomiei și culturii italiene. „Anul acesta vom încerca să ducem mai departe spiritul italian, transmițând prin demonstrații culinare deosebite atât rețete din bucătăria italienilor, cât și o parte din stilul lor de viață. Timp de 2 săptămâni, clienții noștri vor putea alege produsele aflate în oferta special pregătită cu ocazia Zilei Naționale a Italiei, a punctat Directorul General Metro Cash&Carry România, Dusan Wilms.

Il_Gusto_D_Italia1

Demonstrațiile culinare specifice bucătăriei italiene și sesiunile de degustare cu produsele unor cunoscuți furnizori italieni vor avea loc pe parcursul celor 2 săptămâni, în magazinele Metro Cash&Carry România. În tot acest timp clienții vor beneficia și de cele aproximativ 700 de produse alimentare italiene la prețuri speciale.
„A doua ediție a manifestării Gustul Italiei, rezultat al excelentei colaborări dintre Metro Cash&Carry România, Ambasada Italiei și Institutul Italian de Comerț Exterior din București, va avea și în acest an protagoniste, în perioada 17-30 mai, produsele alimentare italiene, în cadrul celei de IV-a ediții a Festivalului Italian. Această inițiativă are privilegiul de a prezenta unui public tot mai larg renumita calitate a produselor noastre. Datorită gustului și rafinamentului ce o evidențiază, bogăția gastronomiei italiene reprezintă un motiv de orgoliu pentru țara noastră, ce a știut să o exporte în lume”, a declarat Mario Cospito, Ambasadorul Italiei la București.

Il_Gusto_D_Italia2

Produsele agroalimentare și bucătăria italiană reprezintă, alături de patrimoniul artistic și stilul de viață italian, una din caracteristicile care definesc cel mai bine cultura și frumusețea Italiei. „Bucătăria italiană, după cea chinezească, este bucătăria etnică cea mai faimoasă din lume, în mod sigur cea mai apreciată ” dovadă numeroasele restaurante italiene și de inspirație italiană, care continuă să apară peste tot în lume în căutarea succesului pe care aproape întotdeauna reușesc să-l obțină. Secretul unui astfel de succes este cu siguranță reprezentat de numeroasele produse care caracterizează bucătăria italiană ” paste, ulei, vin, brânzeturi mezeluri și multe alte specialități care pot fi găsite doar în Italia., a declarat Directorul Institutului Italian de Comerț Exterior, Mario Iaccarino.

Il_Gusto_D_Italia3
Acesta a punctat că succesul gastronomiei italiene a avut un impact direct asupra economiei italiene. Sectorul agroalimentar este unul din principalele sectoare economice din Italia, poziționat pe locul 2, după sectorul metal-mecanic. „Colaborarea cu marile lanțuri de distribuție este un instrument foarte importat atât pentru sporirea numărului de consumatori cât și pentru promovarea produselor italiene, a mai declarat Directorul Institutului Italian de Comerț Exterior.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302