Mobilizare generală pentru combaterea risipei de hrană în România

Mobilizare generală pentru combaterea risipei de hrană în România
person Horeca
access_time_filled

legedeseurialimentareîn condițiile în care peste 4,5 milioane de români au dificultăți în procurarea hranei zilnice, în țara noastră se aruncă în fiecare an 2,55 milioane de tone de mâncare. O lege aflată pe masa deputaților ar putea schimba acest fapt.

Marți, 18 octombrie, ora 13:30 este programat pentru votul final în Camera Deputaților (cameră decizională) proiectul de lege 851/2015 privind diminuarea risipei alimentare, după ce săptămâna trecută (marți, 11 octombrie) votul a fost amânat din lipsă de cvorum. în acest sens, un grup de 36 de organizații neguvernamentale active în zona socială și de protecție a mediului, adresează grupurilor parlamentare PSD, PNL, ALDE, UNPR, UDMR, al minorităților din România și deputaților neafiliați, o scrisoare prin care le solicită acestora prezența la vot în vederea întrunirii cvorumului necesar și aprobării proiectului de lege la ședința de vot final de marți, 18.10. 2016, ora 13.30.

în scrisoare este subliniată importanța acestei legi în lupta împotriva risipei de hrană din România și în sprijinul valorificării surplusului alimentar: “Considerăm această propunere legislativă – ce va reglementa, printre altele, modalitățile de redistribuire a surplusului alimentar spre consumul uman, hrana animalelor, producția de compost sau bio-combustibili – un instrument indispensabil în combaterea risipei alimentare în România în contextul  în care, conform estimărilor unor studii europene citate recent de Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu – țara nostră este responsabilă pentru 2,55% din totalul de 100 de milioane de tone de hrană risipite anual de țările uniunii. Raportată la populația actuală a României – 19.800.000 persoane rezidente – rezultă o cantitate de hrană risipită de 129 kg / persoană / an, ce ne plasează pe locul nouă în Europa în această privință.

Pe lângă efectele benefice asupra mediului – reducerea risipei și pierderilor de resurse de apă, sol și energie, habitate și biodiversitate, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și aport la schimbările climatice, reducerea poluării din apă, aer și sol cu fertilizatori, pesticide și metan rezultat din descompunerea alimentelor care sfârșesc la groapa de gunoi, reducerea cantității de deșeuri – această lege poate veni în sprijinul celor 4.525.000 de români care trăiesc la limita sărăciei și întâmpină dificultăți în procurarea hranei zilnice (conform strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020, pagina 23), prin redirecționarea surplusului de alimente către această categorie a populației.

Proiectul de lege privind diminuarea risipei alimentare 851/2015 este inițiat de un grup de 52 de deputați PNL, UDMR, minorități și neafiliați, coordonat de Florin Alexe, deputat PNL (detalii AICI). La forma actuală a proiectului de lege a contribuit și sectorul neguvernamental prin Asociația Asistenților Sociali din România – ASproAS și Asociația SOMARO – Magazinul Social, iar inițiativa apelului către deputați aparține Asociației MaiMultVerde și Centrului de Resurse pentru Participare Publică. Reprezentanții acestor organizații vor lua parte la ședința de marți a Camerei Deputaților.

Lista organizațiilor neguvernamentale semnatare ale scrisorii:

1.    2 Celsius
2.    A.C.C.E.S Oltenia
3.    ActiveWatch
4.    Agenția pentru Dezvoltare Comunitară împreună
5.    Asociația „Ana și Copiii”
6.    Asociatia Asistenților Sociali din România – ASproAS
7.    Asociația Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
8.    Asociația Ecoteca
9.    Asociatia E-Romnja
10.    Asociația Facem România Bine
11.    Asociația MaiMultVerde
12.    Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală
13.    Asociația Partener pentru Tine
14.    Asociația pentru Educație și Justiție Socială HUMAN CATALYST
15.    Asociația React
16.    Asociatia Reper21
17.    Asociația Romanobutiq
18.    Asociația SOMARO – Magazinul Social
19.    Asociația Vasiliada
20.    Asociația Mai Bine
21.    Ateliere Fără Frontiere
22.    CARUSEL
23.    Centrul de Resurse pentru Participare Publică
24.    Centrul Filia
25.    Centrul Parteneriat pentru Egalitate
26.    FONSS – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, alcătuită din 21 de organizații furnizoare de servicii sociale din regiunea Nord Est
27.    Fundața pentru Dezvoltarea Societății Civile
28.    Fundația Estuar
29.    Fundația Principesa Margareta a României
30.    Fundația Tineri pentru Tineri
31.    Fundația Transilvană Alpha/Rețeaua prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilități
32.    Pachamama România
33.    Policy Center for Roma and Minorities
34.    TERRA Mileniul III
35.    Turism Verde
36.    WWF România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302