PepsiCo lucrează cu tinerii absolvenţi pentru a găsi următoarele tendinţe din industria alimentelor și băuturilor

PepsiCo lucrează cu tinerii absolvenţi pentru a găsi următoarele tendinţe din industria alimentelor și băuturilor
person Horeca
access_time_filled

trenduriindustriaalimentaraPepsiCo lansează proiectul PepsiCo Go Trendsetter Challenge, prin care invită toți absolvenții de facultate din zona Europei și Africii Subsahariene să-și valorifice abilitățile antreprenoriale și să identifice următoarea direcție importantă din industria alimentelor și băuturilor. Anul acesta, proiectul a fost inclus și pe agenda din România.

Prin această inițiativă extrem de competitivă, PepsiCo își propune să găsească tineri cu talent pentru business care pot identifica ceea ce ei consideră că va fi următoarea idee revoluționară în industria alimentelor și băuturilor. Absolvenții care se vor înscrie la acest program vor trebui să creeze un produs unic, din categoria alimentelor sau băuturilor, sau să dezvolte un produs PepsiCo existent și să-l prezinte specialiștilor companiei, împreună cu un plan de lansare pe piață.

Candidații care vor ajunge în ultima etapă a proiectului vor avea ocazia să participe la un interviu pentru a obține un loc în cadrul unuia dintre programele de top, dedicate absolvenților, din cadrul companiei.

Becky Taylor, Senior Director Digital, PepsiCo Europa și Africa Subsahariană, afirmă: „PepsiCo Go Trendsetter Challenge este o platformă extraordinară care îi ajută pe absolvenți nu numai să-și prezinte propriile idei de business, dar și să își înceapă cariera. De asemenea,  la cea de-a doua ediție, programul se va derula pe nouă piețe, față de trei, astfel că ne așteptăm ca ideile prezentate în cadrul competiției să fie și mai îndrăznețe ca până acum. Dacă ești de părere că ai următoarea mare idee care o să revoluționeze industria alimentelor și băuturilor și îți dorești să lucrezi într-un mediu interesant și vibrant, abia așteptăm să te cunoaștem.”

Tim Warner, ‎VP Insights & Analytics, Europe, Sub-Saharan Africa and Global Innovation Insights Practice, ‎PepsiCo consideră că “echipele de Digital și Insights joacă un rol important în dezvoltarea produselor viitoare și a modului în care acestea sunt lansate pe piețele globale. Absolvenții talentați care se vor alătura programului vor ocupa un loc central în luarea unor decizii importante legate de ceea ce va modela brand-urile noastre, dezvoltând metodele inovatoare, publicitare și strategiile de lansare pe piață ale produselor. Noi, la PepsiCo, căutăm în permanență cele mai bune talente, iar proiectul PepsiCo Go Trendsetter Challenge este modul perfect de a identifica cei mai buni absolvenți cu spirit antreprenorial„. 

Programul PepsiCo Go Trendsetter Challenge este disponibil pe nouă piețe unde compania este activă: Marea Britanie, Spania, Belgia, Olanda, Serbia, România, Grecia, Rusia și Africa de Sud. Astfel, prin aceasta inițiativă, absolvenții talentați vor putea începe o carieră internațională, având posibilitatea de a lucra cu colegi din toată lumea pe unele dintre cele mai mari și importante branduri din domeniul FMCG la nivel global.

pepsicotrendsetterchallenge

Cum funcționează

Candidații vor fi evaluați în cadrul unui proces format din trei etape, pe parcursul a 12 săptămâni. în urma acestuia, PepsiCo va realiza un top al celor mai buni absolvenți, oferindu-le tinerilor curioși și cu idei unice o poziție full-time la PepsiCo.

Prima etapă: înscrierea ideilor

în prima etapă, absolvenții sunt invitați să-și înregistreze și să trimită online propunerea lor legată de umătoarea mare tendință din industria alimentelor și băuturilor și modul în care aceasta poate fi lansată pe piață. Propunerea se poate baza pe crearea unui nou produs sau adaptarea unei game curente de produse de la PepsiCo. Candidații se pot înscrie la acest link: www.pepsico-go.com 

Etapa a doua: Mentorii ajută la punerea în practică a ideilor

Experții din cadrul PepsiCo vor selecta conceptele cu cel mai mare potențial dintre toate cele înscrise. Cei aleși vor primi acces la un portal digital global unde vor lucra împreună cu un mentor cu experiență din cadrul PepsiCo la dezvoltarea ideii lor.

Etapa a treia: Finala!

Cei mai talentați candidați, aleși în a doua etapă a competiției, vor câștiga un loc în finală și vor avea oportunitatea de a-și prezenta ideea unui panel format din experți în marketing de la PepsiCo. Toți finaliștii vor avea oportunitatea de a participa la un interviu pentru a obține un loc în programele competitive PepsiCo dedicate absolvenților din departamentele de Digital. 

Despre programul Digital Graduate

Programul Digital Graduate are o structură de un an, timp în care aceștia lucrează în domenii precum e-commerce, marketing de brand și social media. Absolvenții au oportunitatea de a modela viitorul industriei alimentelor și băuturilor, inclusiv să influențeze ce, cât și de unde cumpără consumatorii. Creativi, cu o gândire dezvoltată și o viziune antreprenorială puternică, absolvenții care vor lua parte la acest program vor defini locul pe care brandul și produsele noastre îl ocupă în mintea consumatorului, de la modul în care arată până la ceea ce spunem despre ele.

Despre PepsiCo

Produsele PepsiCo sunt savurate de consumatori din peste 200 de țări și teritorii din întreaga lume, de un miliard de ori pe zi. PepsiCo a generat peste 63 miliarde dolari venit net în 2016, adus de un portofoliu de alimente și băuturi care include Frito-Lay, Gatorade, Pepsi-Cola, Quaker și Tropicana. Portofoliul PepsiCo este format dintr-o gamă variată de produse alimentare și băuturi savuroase, printre care 22 de branduri ce generează fiecare peste 1 miliard de dolari în vânzări de retail anuale.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302