Piața neagră de alcool reprezintă peste 90% din totalul pieței

Piața neagră de alcool reprezintă peste 90% din totalul pieței
person Horeca
access_time_filled

evaziunefiscalaalcoolPiața neagră de alcool din România este în continuă creștere, ajungând să reprezinte peste 90% din totalul pieței și să aducă statului un prejudiciu de aproximativ 2 miliarde de euro pe an, se arată într-un comunicat al Organizației Patronale a Industriei Alcoolului și Băuturilor Alcoolice GARANT.

Banii pierduți astfel ar putea rezolva probleme bugetare importante din domenii cheie, precum sănătatea, educația, protecția socială și infrastructura.

Este vorba despre cantități enorme de alcool nefiscalizat  care sunt vândute anual la tarabe improvizate sau la marginea drumului, prin piețe, internet sau alte canale de distribuție către consumatori.

Prin calitatea lor îndoielnică, aceste produse, care nu sunt supuse niciunui control, reprezintă o reală amenințare pentru sănătatea și chiar viața consumatorilor, generând totodată costuri bugetare semnificative.     

Evaziunea fiscală are un impact devastator asupra industriei legale, singura care contribuie, prin taxele care le plătește și locurile de muncă pe care le oferă, la dezvoltarea economică.

Proliferarea evaziunii fiscale duce și la grave probleme sociale. Este des întâlnit în economia românească tabloul în care o fabrică reprezintă cel mai important angajator pe raza mai multor localități. Prin riscul eșecului unei asemenea afaceri, mii de locuri de muncă sunt puse în pericol, iar aceasta înseamnă în cele mai multe cazuri devastarea unor localități întregi prin lipsirea de orice sursă de venit a locuitorilor. 

Sunt zeci de mii de oameni care își pierd locul de muncă din cauza existenței pieței negre. Asta ca să nu mai vorbim despre uriașul prejudiciu adus statului și de pierderile înregistrate de companiile serioase, plătitoare de taxe. În ritmul acesta vom rămâne fără o industrie românească producătoare de alcool. Cât timp nu ia măsuri, Statul le este complice acestor evazioniști„, a declarat Romulus Dascalu, presedintele Organizatiei Patronale a Industriei Alcoolului și Băuturilor Alcoolice GARANT.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, România ocupă al cincilea loc în topul țărilor cu cel mai mare consum de alcool pur pe cap de locuitor. Astfel, un român bea 14,4 litri de alcool pur pe an, cantitate care nu reiese din impozitele plătite la bugetul de stat, din cauza existenței pieței nefiscalizate.

Având în vedere cantitățile mari de băuturi neîregistrate și tendința consumatorilor de a-și subevalua consumul în cadrul sondajelor, consumul real este chiar mai mare.

Trăim în Raiul băuturilor spirtoase nefiscalizate. Această piață reprezintă sectorul cu cea mai mare evaziune din economia românească. Și asta se întâmplă deși îi semnalăm de ani de zile existența. Uneori am senzația că ne luptăm cu morile de vânt, că Statul nu are urechi să ne audă”, spune Romulus Dascalu, președintele Organizației Patronale a Industriei Alcoolului și Băuturilor Alcoolice GARANT.

Producătorii români și-au arătat în nenumărate rânduri disponibilitatea de a oferi mai multe locuri de muncă și de a produce la întreaga capacitate a fabricilor pe care le dețin. Pentru ca toate acestea să fie posibile, există însă o nevoie acută de creștere a eficienței controalelor în ceea ce privește comerțul ilegal și de adoptarea unor măsuri legislative foarte eficiente.

Despre Organizația Patronală a Industriei Alcoolului și Băuturilor Alcoolice GARANT

Organizația Patronală a Industriei Alcoolului și Băuturilor Alcoolice GARANT a fost înființată în aprilie 1996, la inițiativa UGIR – 1903.

Din octombrie 1999, GARANT s-a poziționat logistic, material, strategic și promotional ca instituție de dialog și decizie în promovarea intereselor membrilor în relația lor cu instituțiile statului, cu piața și consumatorii.

În prezent, GARANT numără 68 de membri care reprezintă împreună peste 65% din industria legală de alcool și băuturi alcoolice.

Mai multe detalii găsiți pe www.garantalcohol.ro/

Sursă foto: www.theguardian.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302