Producătorii de vin, invitaţi la Concursul Internaţional de Vinuri Bucureşti

Producătorii de vin, invitaţi la Concursul Internaţional de Vinuri Bucureşti
person Horeca
access_time_filled

Producătorii de vinuri sunt invitați să își înscrie vinurile la Concursul Internațional de Vinuri București, care se va desfășura în perioada 7-10 iunie. Producătorii pot trimite probele de vin până pe 31 mai. Cătălin Păduraru, CEO International Wine Contest Bucharest, ne-a declarat ieri că, până în prezent, numărul probelor înscrise în concurs îl depășește pe cel de anul trecut, 314, iar organizatorii estimează că anul acesta vor fi înscrise în jur de 500 de probe în concurs.

afisiwcb

În ceea ce privește gradul de internaționalizare, Cătălin Păduraru ne-a declarat că anul trecut 25% din vinurile prezente în concurs au fost din străinătate, și că, anul acesta se așteaptă ca numărul acestora să crească semnificativ, tocmai de aceea a subliniat că producătorii de vinuri din România ar trebui să fie mai activi și să își înscrie vinurile în competiție.
Concursul Internațional de Vinuri București este organizat la inițiativa Oficiului Național al Viei și Produselor Viti-Vinicole (ONVPV), în parteneriat cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), sub patronajul Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV). Concursul este organizat în conformitate cu normele concursurilor internaționale de vinuri elaborate de OIV, iar aprecierea probelor va fi făcută de un juriu internațional ai cărui membri sunt recunoscuți prin experiența și profesionalismul lor.

iwcb5

Vinurile participante în concurs trebuie să fie destinate vânzării și trebuie să provină dintr-un lot omogen de minim 1000 de litri. În anumite cazuri (vinuri din struguri botritizați, vinuri de gheață, vinuri de vinotecă etc), poate fi admis un volum redus, de cel puțin 100 de litri.
Categoriile de băuturi prezentate în concurs sunt următoarele:
•  Vinuri albe din soiuri nearomate
•  Vinuri rose din soiuri nearomae
•  Vinuri roșii din soiuri nearomate
•  Vinuri din soiuri aromate
•  Vinuri efervescente
•  Vinuri licoroase
•  Alte vinuri speciale și alte băuturi pe bază de struguri, must sau vin
•  Distilate de origine viti-vinicolă
Fiecare juriu de degustare va fi format din 5 membri, din care minim 3 vor reprezenta țări străine, iar ceilalți 2 vor reprezenta țara organizatoare, România. Fiecare juriu activează sub autoritatea unui președinte care aparține, în principiu, țării organizatoare. Membri IWCB 2012 provin din: SUA, Franța, Italia, Germania, Olanda, elevția, Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova, România.

jurati

Juriile activează sub autoritatea unui Prezidiu format din 3 membri: un Președinte, un Oenolog Consilier, un Consilier Juridic. Prezidiul organizează repartizarea probelor pe jurii. De asemenea, are rolul de a supraveghea toate operațiunile de pregătire a probelor, de jurizare a acestora și de comunicare a rezultatelor, asigurând în special anonimatul absolut al probelor până la terminarea degustării. Membrii prezidiului nu iau parte la evaluari.
O.I.V. deleagă un expert observator pentru întreaga perioadă a Concursului. Reprezentantul OIV la IWCB 2012 este Yann Juban din Franța.
Distincțiile se acordă după cum urmează:
Peste 92 puncte    Â Â  –  Â Â  Marea Medalie de Aur
între 85 și 91,99 puncte Â  – Â Â  Medalie de Aur
Între 82 și 84,99 puncte   –  Medalie de Argint
Numărul de distincții (medalii) nu poate depăși 30% din numărul total de probe intrate în competiție, conform regulamentului O.I.V
Lista completă a câștigătorilor va fi afișată pe site-ul www.iwcb.ro în perioada 12-15 iunie 2012, iar Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 17 iunie.
Echipa de organizare a IWCB 2012 este compusă din: Prof.Dr. Viorel Stoian ” Președinte de Onoare, Prof.Dr. Dan Boboc ” Președinte Concurs, Cătălin Păduraru ” CEO IWCB, Dan Axente ” Director General ONVPV.
Cătălin Păduraru a subliniat ieri, în cadrul unei conferințe de presă că își dorește ca acest concurs să devină unul dintre cele mai puternice din lume și că unul dintre obiective este acela de a mări numărul de probe în concurs la 3000, subliniind totodată că în alte țări guvernele alocă bani serioși pentru organizarea unor asemenea competiții.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302