România participă la Târgul Internațional Food&Drink Event din Londra

România participă la Târgul Internațional Food&Drink Event din Londra
person Horeca
access_time_filled

ife2015london19 companii românești din domeniul agroalimentar participă la Târgul Internațional Food & Drink Event (IFE 2015), ce se desfășoară la Londra, în perioada 22-25 martie 2015. 

În pavilionul național, organizatƒ de Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului, în colaborare cu Asociația pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR) și cu sprijinul BPCE Londra, pe o suprafață de 111 mp, amplasat în secțiunea „Walk the World” din zona centrală a expoziției, au prezentat produse (carne de vită și pui, preparate din carne, patiserie și dulciuri, conserve de legume și fructe, fructe confiate, dulcețuri, produse lactate, bere și altele) companiile: Aaylex Prod, Artesans Del Sucre, Avicarvil, Caroli Foods Group, Cosmfan Carmangerie, Cristim 2 Prodcom, Dunicec, Lamira Design, Mariflor Prodcom, Moara Cibin, Natural, Orlando Import – Export 2001, Pop Industry, Prefera Foods, Rostar Logistic Investment, Tigrino, Tracian Beef, Unilact Transilvania și Vascar.

Pavilionul național a fost vizitat de Excelența Sa Dr. Ion Jinga, ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britaniei și Irlandei de Nord, cu ocazia deschiderii oficiale a IFE 2015, acesta, abordând, cu fiecare firmă expozantă, subiecte referitoare la capacitățile de producție, relațiile și strategiile de export pe piața Marii Britanii, precum și așteptările producătorilor români din domeniul agroalimentar. Pe parcursul evenimentului au loc prezentări de produse, o mare parte din programele zilnice ale expoziției fiind dedicate seminariilor, studiilor de caz și tendințelor din domeniu, precum și mijloacelor de internaționalizare ale firmelor. 

În cadrul târgului un rol important îl deține programul „Meet the Buyer”, care oferă posibilitatea întâlnirilor între firmele expozante și mari importatori și distribuitori de produse alimentare și băuturi.

Participarea firmelor românești la evenimentul de la Londra are loc în cadrul programului de susținere și promovare a exportului cu finanțare parțială de la bugetul de stat, coordonat în parteneriat public-privat prin Consiliul de Export, prin care se caută identificarea unor noi oportunități de afaceri pentru producătorii români și, în același timp, realizarea diversificării geografice și structurale a ofertei românești de export.

În anul 2014 volumul schimburilor comerciale bilaterale a fost de 3.487,7 milioane Euro, în creștere cu 6,32%. Exportul românesc în Marea Britanie a însumat 2.153,4 milioane Euro, în creștere cu 6,09%. Excedentul balanței comerciale a României cu Marea Britanie a fost de 819,1 milioane Euro. 

În anul 2014, firmele românești au exportat produse agroalimentare în Marea Britanie în valoare de cca 112 milioane Euro, reprezentând o creștere cu 19% comparativ cu situația anului 2013. Față de situația anului 2013, în anul 2014 s-a înregistrat o pondere mărită a produselor cu valoare adăugată mare în structura exportului românesc de mărfuri agro-alimentare.

Târgul Internațional Food & Drink Event este cea mai importantă manifestare expozițională de profil alimentar din Marea Britanie, care se organizează odată la doi ani. La această ediție expun peste 1350 de companii din 57 de țări, fiind estimată prezența a peste 30.000 de vizitatori.

Sursă foto: www.oriensconsulting.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302