SIAL, Paris 21–25 octombrie 2012

SIAL, Paris 21–25 octombrie 2012
person Horeca
access_time_filled

Sial2Renumitul târg dedicat pieței globale de produse alimentare, SIAL anunță pentru acest an un parteneriat exclusiv cu INTERMARCHÉ. Conceptul SIAL Innovation 2012 aduce produse ce vor fi comercializate în aproximativ 1.000 de magazine franțuzești Intermarché pe toată durata târgului.

„SIAL vă oferă una dintre acele oportunități unice de a arunca, pe parcursul a cinci zile, o privire asupra a ceea ce vă poate oferi acest viitor”, a declarat Olivia Grosbois-Milan, Directorul Grupului SIAL. „Conceptul de „Food Connections” (Conexiuni cu alimentele) pe care îl lansăm anul acesta”, a continuat dânsa, „nu este pur și simplu un slogan.  Este indubital cea mai fidelă reflecție a ceea ce înseamnă SIAL: un eveniment internațional care adună laolaltă toți profesioniștii din domeniul agro-alimentar (cumpărare centralizată, comerț cu amănuntul, afaceri locale, producători, furnizori, proprietari de restaurante, etc.), și ajută la crearea unor legături, afinități și relații reciproce.  Pe scurt, „connections” („conexiuni”), care sunt comparabile cu acele multe și bogate conexiuni pe care le stabilesc sinapsele între neuronii unui creier stimulat și sănătos.”
La-Cuisine-by-SIAL_scaledownonly_800_600
În acest mod, „Food Connections” inițiat de SIAL țintește, mai presus de orice, să garanteze o rentabilitate optimă a investițiilor pentru toți cei care iau parte la expoziție, fie aceștia cei 140.000 de vizitatori, cei 6.000 de expozanți sau cei 1.500 de jurnaliști care sunt așteptați să ia parte la acest eveniment.
sial1
Aparent, mărcile de magazin sunt blocate într-o stare de rutină. În Franța, de exemplu, cota lor de piață stagnează: 33% în 2009, 32,7% în 2010 și 32,9% în 2011 (conform KantarWorldPanel). Această situație este identică, în plus, în alte câteva țări europene, în special în cele în care cota de piață a mărcilor de magazin este deja ridicată (de exemplu, Marea Britanie = 43%, Spania = 31%, Germania = 32%). Pe piețele care sunt mai puțin „mature” din punct de vedere comercial (America de Sud, Asia), dezvoltarea mărcilor de magazin rămâne, totuși, în mare parte cantitativă. Cota lor de piață rămâne mică: 5% în Brazilia, 6% în Columbia, 2% în Taiwan, 1% în China (sursa: Nielsen). O mare parte a viitoarei creșteri a mărcilor de magazin la nivel mondial va fi ca atare o consecință a unei oferte extinse de produse.
SIAL-Vue-generale_scaledownonly_800_600
În termeni mai largi, comercianții cu amănuntul în masă și-au asumat, de câțiva ani, rolul de conducere internațională în ceea ce privește strategiile de dezvoltare durabilă. De exemplu, Marks & Spencer, angajată încă din 2007 la un remarcabil Plan A („din moment ce nu există un plan B pentru a salva planeta”) construit în jurul a cinci subiecte și al 100 de obiective destinate să transforme în mod radical activitățile acesteia până în 2012, și-a reconsolidat această strategie în 2010. Lanțul de magazine britanic, care își planificase deja în 2007 să aprovizioneze în mod sistematic rafturile cu ouă organice (free-range), pește de la ferme piscicole certificate, și cafea, ceai și bumbac fair-trade, a anunțat de această dată că jumătate din producția sa va fi ecologică sau etică în 2015, și până la 100% în 2020. Pentru Marks & Spencer, obiectivul enunțat este nu mai puțin acela de a deveni cel mai „durabil” lanț de magazine din lume, integrând deplin dezvoltarea durabilă în strategia sa de conducere a afacerii (noul slogan pentru Planul A este acum: „Așa facem noi afaceri”). Marca însăși prezintă propria abordare independentă total de tradiționala abordare RSC (Responsabilitate Socială Corporativă) care are ca scop, mai presus de toate, să limiteze efectele negative ale activităților sale comerciale și mai puțin de a le face pe acestea o sursă de oportunități, exploatate sistematic în orice dimensiune a afacerii. Acest plan de transformare unic și global, menit să alinieze în mod comprehensiv modalitatea de gestionare a afacerii cu principiile dezvoltării durabile, este astăzi un model care servește drept exemplu peste tot în lume, în alte sectoare.

Pentru detalii vizitati: http://www.sialparis.com/

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302