Timișoara, din nou punct de întâlnire pentru lumea bună a vinului

Timișoara, din nou punct de întâlnire pentru lumea bună a vinului
person Horeca
access_time_filled

vinvesteditia13Salonul Internațional de Vinuri își va deschide pentru a 13-a oară porțile la Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în perioada 22-24 aprilie 2016, cu o săptămână înaintea Sărbătorilor Pascale ortodoxe.

Evenimentul atrage în fiecare an peste 300 specialiști din domeniul vitivinicol: producători și distribuitori de vin, utilaje de vinificație, accesorii de vin și material săditor, oenologi, somelieri și experți degustători, edituri dedicate literaturii de specialitate.

Pe lângă producătorii de vin, în acest an organizatorii își doresc să revină la Timisoara, în număr cât mai mare, producătorii și distribuitorii de utilaje și viță de vie. Cramele românești au accesat fondurile europene, au retehnologizat tot ceea ce înseamnă vinificație, au obținut premii la concursuri naționale și internaționale, iar eforturile producătorilor de vin merită să fie cunoscute si recunoscute. în continuare se află în derulare Programul Național de Sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018.

Tot în acest an va avea loc și cea de-a 11-a ediție a Concursului Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice VINVEST, în perioada 20-21 aprilie 2016. Organizat în parteneriat cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România – singura autoritate îndreptățită să jurizeze concursuri naționale în domeniu.

Pasionații de turism viticol vor avea posibilitatea să descopere oferta oenoturistică a cramelor: centre de degustare a vinului, meniuri sofisticate și spații de cazare, toate într-un peisaj de o frumusețe desăvârșită.

Timișoara poate fi numită pe drept cuvânt Capitala Vinului: argumentul forte sunt cei 12 ani în care am organizat cu perseverență VINVEST-ul. Acest lucru se datorează în întregime specialiștilor din domeniu și jurnaliștilor care au susținut evenimentul, precum și numărului mare de vizitatori care au achiziționat cu entuziasm produsele expozanților. Noi, în calitate de organizatori, declarăm deschisă sărbătoarea dedicată orașului care ne găzduiește și vă invităm la Timișoara cu ocazia Salonului Internațional de Vinuri”, a declarat Lucia Pîrvu, expert degustător.

Evenimentul se adresează tuturor iubitorilor de vin, iar vizitatorii vor beneficia de un premii consistente, cu o singură condiție, valabilă la fiecare ediție: cumperi bilet la VINVEST și câștigi 3 weekend-uri de vis la următoarele hoteluri și pensiuni:

– Weekend, pentru 2 persoane, la Hotelul Valea cu Pești, Transfăgărășan, 4 stele, demipensiune, acces la Spa.

– Weekend, pentru 2 persoane, la Hotelul Roman Plaza, localitatea Roman, 4 stele, demipensiune, acces la Spa și cina la Hanul Ancuței.

– Weekend, pentru 2 persone, la Pensiunea Prestige, localitatea Moeciu, 4 stele, mic dejun.

în plus, vor fi oferite:

12 sticle de vin – tombola jurnalistului

6 sticle de vin – tombola vizitatorului cu invitație.

Mai multe informații despre ediția din acest an puteți găsi pe pagina de facebook a evenimentului.  

                                                                 

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302