Vânzările de vin au crescut cu 30-40% de sărbători

Vânzările de vin au crescut cu 30-40% de sărbători
person Horeca
access_time_filled

vinuripremiumVânzările de vin cresc în perioada sărbătorilor pascale, în medie, cu 30-40%, comparativ cu o lună normală, producătorii mici înregistrând, însă, și creșteri de 100% în aceste zile, a declarat Ovidiu Gheorghe, directorul general al Patronatului Național al Viei și Vinului (PNVV), pentru Agerpres.

„Piața vinului din România a scăzut de la 500 de milioane de euro, la numai 300 de milioane de euro, iar vinurile premium dețin doar 5-7% din totalul pieței. În general, în această perioadă a sărbătorilor pascale se înregistrează o creștere a vânzărilor de vin, și în special de vin roșu, în medie, cu 30-40% comparativ cu o lună normală, însă micii producători ating și o dublare a vânzărilor pe acest segment. Din păcate, la raft se remarcă o invazie de vin ieftin, sub 3 lei, în timp ce vinurile îmbuteliate au cotă foarte mică, de sub 5%”, a spus Ovidiu Gheorghe.

Potrivit datelor PNVV, consumul pe locuitor a scăzut de la 27 de litri anual, la aproximativ 22 – 25 de litri, din cauza reducerii puterii de cumpărare, vinurile albe de consum fiind preferate de români în procent de 60%.

Consumul anual de vin în România reprezintă doar jumătate din consumul țărilor dezvoltate, care se ridică la peste 50 de litri/locuitor. De exemplu, în Franța se consumă 58 litri/cap de locuitor, iar în Italia 53 de litri/cap de locuitor. În Statele Unite, însă, se consumă doar 13 litri/cap de locuitor.

Sursa: Agerpres

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302