Vânzările Metro Cash&Carry în România au atins 1,018 miliarde euro în 2012

Vânzările Metro Cash&Carry în România au atins 1,018 miliarde euro în 2012
person Horeca
access_time_filled

Vânzările METRO Cash&Carry în România au atins 1,018 miliarde euro în 2012, în scădere față de anul precedent (1,06 miliarde euro), în timp ce la nivel mondial vânzările companiei au crescut cu 1,7%, ajungând la 31,6 miliarde euro, ca urmare a expansiunii rețelei internaționale, au anunțat astăzi oficialii companiei. Rusia, China și Turcia sunt țările care au contribuit cel mai mult la creșterea vânzărilor METRO Cash&Carry la nivel internațional.

vanzarilemetroin2012

Extindere agresivă în 2012

METRO Cash&Carry este reprezentată în 29 țări cu peste 700 de magazine cash&carry. În anul 2012, compania a reușit să adauge la vasta sa rețea internațională un număr de 46 de piețe din toate regiunile în care operează. Numai în China au fost deschise 12 magazine, înregistrându-se cel mai bun record din istoria firmei în ceea ce privește deschiderea de noi magazine pe piața unei țări. În timp ce și-a menținut ritmul de extindere în Europa de Est, compania a mai deschis noi magazine și în Franța, Belgia, Italia și Spania. După închiderea a 30 de magazine Makro UK, Metro Cash&Carry avea funcționale, la sfârșitul anului 2012, un număr de 743 de magazine în 29 de țări.

Vânzări de peste 1 miliard euro în România în 2012

În România, vânzările METRO Cash&Carry au atins 1,018 miliarde euro. În prezent, compania operează în țara noastră o rețea de 32 magazine, cu un număr de 5.440 angajați. „În 2012 ne-am definit clar prioritățile strategice esențiale, pentru a poziționa compania noastră mai aproape de clienți. Am pus în aplicare cu succes o serie de măsuri adaptate la dorințele de afaceri ale clienților, pentru a continua să consolidăm valoarea clientului, precum și competitivitatea companiei noastre. Desigur, vom continua aceste strategii, vizând o creștere pe termen lung”, metrocashcarrya declarat Dusan Wilms, Director General METRO Cash&Carry România.

METRO Cash&Carry este o divizie de vânzări a METRO GROUP, unul dintre liderii comerțului la scară mondială. În 2012, vânzările METRO GROUP au atins cifra de 67 miliarde €. Compania numără aproximativ 280.000 de angajați și operează aproximativ 2.200 de locații în 32 țări. Performanța METRO GROUP se bazează pe forța diviziilor sale de vânzări care operează în mod independent pe piață: Metro/Makro Cash&Carry – liderul internațional în comerțul cu ridicata cu auto-servire, hypermarket-urile Real, Media Markt și Saturn ” lider pe piața bunurilor electronice și electrocasnice din Europa și magazinele universale Galeria Kaufhof.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302