Vinurile bune își dau întâlnire la GoodWine

Vinurile bune își dau întâlnire la GoodWine
person Horeca
access_time_filled

Cel mai mare eveniment dedicat vinurilor, organizat în România, și-a deschis astăzi porțile. Târgul Internațional de Vinuri GoodWine, ediția a 12-a, poate fi vizitat începând de vineri, 5 decembrie, până duminică 7 decembrie, la Centrul Expozițional Romexpo (Pavilion C1). Peste o mie de vinuri, provenind de la circa o sută de producători locali, străini și importatori sunt la dispoziția vizitatorilor. Mai mult de o sută dintre aceste vinuri vor fi lansate în cadrul târgului.

goodwinedecembrie2014

Printre expozanții acestei ediții se numără: Casa de Vinuri Cotnari (Partener Oficial), Jidvei (Partener Principal), Vincon Vrancea (Partener), S.E.R.V.E. Ceptura, Crama Oprișor, Budureasca, Senator Wine, Cramele Halewood, Vigna, Crama Tata și Fiul, Winero, Agricola Știrbey, Avincis, Via Sandu, Crama Mennini, Domeniul Vlădoi, Vincola Averești, Nachbil, Nomibo, Cricova România, Casa Panciu, Domeniile Ostrov, Casa de Vinuri Huși, amb Wine (Liliac), Intervitt, Domeniile Tohani, Crama Gîrboiu, Crama Ratești, Crama Vinc, Vitis Metamorfosis, Vinitaly de luxe, Crama Delta Dunării, Domeniile Vânju Mare, Wine of Moldova (Purcari, Cricova, API Orhei, Bostavan, Castel Mimi, Cimislia Wineries, Chateau Vartely, Etcetera, F’autor, Gitana Winery, Mileștii Mici, Vinăria Poiana, Vinăria din Vale și Suvorov Vin), Ambasada Chile, Crama Ceptura, Crama Purcari, Vinimondo, Alma Tim (www.smartdrinks.ro), PP Distributors Romania, B-WINEGROWER (Franța), Wine of Moldova Barza Albă (Republica Moldova), Ecoreca, Eduardo Miroglio (Bulgaria) Azienda Vitivinicola Malgra (Italia), Commerce Line (Italia), Giuliano Tartufi (Italia), Potio Nobilis, Wine in Business și Valdo Invest.

În premieră, Republica Moldova ocupă un spațiu generos în cadrul Târgului Goodwine. Sub umbrela Wine of Moldova, vor fi prezente următoarele crame: Purcari, Cricova, API Orhei, Bostavan, Castel Mimi, Cimislia Wineries, Chateau Vartely, Etcetera, F’autor, Gitana Winery, Mileștii Mici, Vinăria Poiana, Vinăria din Vale și Suvorov Vin. Producătorii din Republica Moldova vor susține evenimente conexe târgului, ce vor include o conferință de presă și două masterclassuri.

În standuri separate, vizitatorii se vor întâlni și cu alți producători din Republica Moldova: Barza Albă (distilate), Cricova România, Purcari. În zona de utilaje pot fi găsite companiile Glass Container Company și FlexLabel/Imprimsistem, tot din Republica Moldova.

vinulmoldoveilagoodwine

Alături de Republica Moldova, stand de țară va avea și Ambasada Chile.

Casa de Vinuri Cotnari va prezenta Gamele Domenii și Colocviu, anul 2013, dar și Feteasca Neagră din Gama Domenii, anul 2012. Jidvei va prezenta gamele Grigorescu, Nec Plus Ultra, Mysterium și Owner’s Choice, iar ca noutate, asamblajele din gama Mysterium: Rhein Riesling și Sauvignon Blanc, și Pinot Noir și Syrah. Vincon România anunță completarea gamei de horeca Beciul Domnesc Grand Reserve cu ” Dry Muscat, Sarba, Sauvignon Blanc și Chardonnay, anul 2013. Gama Ambrosio a producătorului din Vrancea va fi întregită de Chardonnay 2013.

Printre premierele celei de-a douăsprezecea ediții Goodwine se numără și producătorul Vinc de lângă Segarcea, o cramă de familie, un proiect început cu 18,4 hectare de viță nobilă, plantate pe vechiul amplasament al viilor din comuna Dranic. Crama Ratești din Satu Mare este o altă cramă nouă prezentă pentru prima oară la Goodwine. Tot în premieră sunt prezente și companiile Nachbil, Wine in Busines (organizația specializată în cultura și degustarea vinului). Pentru prima dată la Goodwine se află și PPD România.

Cel mai titrat sommelier din România, Marinela Vasilica Ardelean, va lansa în cadrul Goodwine, cartea „50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate culinare italiene”.

Luca Maroni, care de peste 22 de ani editează în Italia Anuarul celor mai Bune Vinuri Italienești, va prezenta, în cadrul Goodwine, prima ediție din „Anuarul celor mai Bune Vinuri Românești. În Anuar sunt descrise peste 600 de vinuri și constituie una dintre imaginile cele mai complete a vinurilor din România.

Evenimente speciale vor avea loc și la standul importatorului Vinimondo.

Zona de delicatese va fi reprezentată de Giuliano Tartufi, Trufex, Commerce Line, Zimbria și Filicori Zecchini.

Accesoriile dedicate vinului sunt prezentate de companii din țară și din străinătate: Smurfit Kappa Bag-in-Box, Horeca Expert, Vimini Prod, Kothe, Flexlabel, Kulinox, Glass Container Company, Gastrotech. Vizitatorii vor putea testa în cadrul târgului și aplicația Pivot Noir, dedicată iubitorilor de vin.

Pe toată perioada târgului GoodWine, Master of Ceremony este Cătălin Păduraru, degustător expert, Wine Ambassador ADAR, Eques de Vino al Ordo Equestris Vini Europae, CEO International Wine Contest Bucharest, care va prezenta și coordona programul degustărilor și lansărilor de vinuri în cadrul târgului.

Programul de vizitare: vineri, 5 decembrie, între orele 12.00-18.00, sâmbătă, 6 decembrie, între orele 10.00-19.00, duminică, 7 decembrie, între orele 10.00-17.00. Prețul unui bilet de intrare este de 20 lei și include și paharul de degustare.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302