28% din berea consumată în România este vândută prin HoReCa

28% din berea consumată în România este vândută prin HoReCa
person Horeca
access_time_filled

28% din toată berea consumată în România este vândută prin sectorul horeca, în timp ce 72% este comercializată în retail, potrivit unui raport realizat de Ernst&Young, prezentat miercuri de Asociația Berarii României. Consumatorii românii au cheltuit în unitățile din industria ospitalității aproape 800 milioane euro pe bere, la nivelul anului 2010, potrivit aceluiași raport. În restaurantele și barurile din România prețul mediu pe litru de bere este de 1,7 euro.

raportbere

Potrivit Asociației Berarii României, consumul de bere per capita în 2011 a atins valoarea de 89 litri, în România. Volumul total al pieței berii a atins 17 milioane hl anul trecut, menținându-se la nivelul anului precedent, iar vânzările realizate de membrii Asociației Berarii României au atins un volum de 15,6 milioane hl.
5 dintre cele mai mari companii care activează pe piața din România sunt în prezent membre ale Asociației: Bergenbier, HEINEKEN România, Romaqua Group, Ursus Breweries și United Romanian Breweries. Împreună, cele cinci companii producătoare, membre ale Asociației, furnizează peste 90% din cantitatea de bere consumată în România. În acest moment, cele cinci companii asigură un număr de 4.200 locuri de muncă în cadrul celor zece fabrici de bere situate în diferite orașe din țară.
raport2„După o perioadă dificilă care s-a făcut resimțită printr-o contracție semnificativă la nivelul consumului, menținerea volumului pieței berii la același nivel pentru doi ani consecutivi constituie primul semnal pozitiv că eforturile producătorilor au reușit să contracareze un context economic negativ și au condus la stabilizarea pieței, creând premizele pentru o viitoare revenire a sectorului.”, a declarat Hezy Ovadia, Președintele Asociației Berarii României.
În ceea ce privește sectorul berii importate, acesta a înregistrat o ușoară creștere, totalizând 0,27 milioane hl, fapt care denotă o orientare a consumatorilor spre specialități de bere. În ceea ce privește exporturile, acestea de asemenea au înregistrat o ușoară creștere, atingând 0,17 milioane hl.
„În ciuda contextului economic nefavorabil al ultimilor ani, sectorul berii ramâne cel mai patriotic segment, 99% din berea consumată în România fiind produsă local. Producția de bere rămâne unul dintre cele mai sustenabile sectoare de activitate economică din România, fapt demonstrat prin calitatea produselor pe care le pune la dispoziția consumatorilor, numărul locurilor de muncă pe care le generează, nivelul ridicat al investițiilor și contribuțiile importante la bugetul de stat.”, a declarat Constantin Bratu, Director general Asociația Berarii României.
Asociația Berarii României a fost înființată în anul 2004, având misiunea de a promova și dezvolta o industrie a berii responsabilă și puternică în România. Celor 5 companii producătoare de bere membre ale Asociației li s-au alăturat, începând din 2011, cei mai importanți producători la nivel național de hamei și malț, materiile prime necesare pentru fabricarea berii: Asociația Producătorilor de Hamei și Soufflet Malt Romania, iar începând din acest an în rândul membrilor se numără și microberăria Clinica de Bere, cu sediul în Timișoara.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302