Cursuri de calificare gratuite pentru ospătari, cofetar-patiseri şi brutari

Cursuri de calificare gratuite pentru ospătari, cofetar-patiseri şi brutari
person Horeca
access_time_filled

Angajații din unitățile de alimentație publică din zona București-Ilfov sunt invitați să se înscrie la cursurile de calificare profesională gratuite pentru ocupațiile brutar, cofetar-patiser și ospătar, finanțate din fonduri UE, care se vor desfășura începând cu luna septembrie, în cadrul proiectului „Cursurile de calificare – primul pas spre succes”.
waiterProiectul este implementat de Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România în parteneriat cu Federația Bucătarilor din România și are ca principal scop creșterea nivelului de calificare a resursei umane ocupate în sectorul alimentației publice din regiunea de dezvoltare București-Ilfov.
Se vor organiza 6 serii de stagii de formare (2 stagii pentru calificarea de brutar, 2 stagii pentru calificarea de cofetar-patiser și 2 stagii pentru calificarea de ospătar, la care vor participa 150 de persoane angajate în sectorul alimentației publice, cu domiciliul în regiunea București-Ilfov.
Context
Forța de muncă cu calificare devine tot mai căutată în domeniul alimentației publice. Angajatorii sunt interesați, sau ar trebui să fie!, în a-și asigura personal calificat și specializat, care să poată oferi servicii la standarde de calitate înaltă clienților.
Alimentația publică reprezintă una din laturile importante ale economiei, încadrându-se în categoria serviciilor de bază. Schimbările din viața economică și socială precum și dezvoltarea turismului în România crează nevoia îmbunătățirii permanente a serviciilor de alimentație publică, pentru ca acestea să devină mai competitive și mai adaptate noilor cerințe ale consumatorilor.
„Angajatorii din alimentația publică trebuie să conștientizeze importanța unei forțe de muncă calificate”
brutarPreședintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România, Florin Jianu a subliniat în cadrul conferinței de lansare a proiectului, care a avut loc pe 18 iulie la hotelul Novotel din Capitală, necesitatea formării profesionale continue a angajaților, acest proiect venind tocmai în sprijinul dezvoltării resurselor umane, într-un domeniu care are o mare nevoie de așa ceva – alimentația publică.
Din păcate, a subliniat Florin Jianu, în România peste 90% dintre angajați nu au altă bază decât formarea inițială, respectiv școala sau liceul pe care l-au absolvit, acolo unde, de cele mai multe ori, se încheie procesul de învățare. Angajatorii din alimentația publică trebuie să conștientizeze importanța unei forțe de muncă competente, care reprezintă o investiție pe termen lung, a declarat și Alexandra Muscalagiu, secretar general al Federației Bucătarilor din România și coordonatorul acestui proiect. Din păcate, în prezent România este țara europeană cu cel mai redus procent de participare la Formarea Profesională Continuă.
Proiectul – o oportunitate pentru angajații, dar mai ales pentru angajatorii din alimentația publică
CofetarUnul din obiectivele extrem de importante ale acestui proiect îl reprezintă conștientizarea – atât în rândul angajaților dar mai ales al angajatorilor – importanței participării la programe de calificare și recalificare pe întreg parcursul vieții. În acest sens se va derula și o campanie de promovare a importanței formării profesionale continue.
Alexandra Muscalagiu, a subliniat că aceste cursuri reprezintă o oportunitate nu doar pentru cei care lucrează în alimentația publică dar mai ales pentru angajatori, care vor beneficia astfel de un personal calificat fără a plăti pentru această formare profesională. De asemenea este important de menționat că pentru participanții la aceste cursuri se vor acorda subvenții.
150 de angajați ai unităților de alimentație publică din București Ilfov, din care minim 50% femei, provenind atât din mediul urban cât și din mediul rural, interesați în a se califica sau recalifica în ocupațiile de cofetar – patiser, brutar sau ospătar sunt așteptați să intre în proiect.
Pe lângă cursurile de calificare vor fi organizate în cadrul acestui proiect 2 seminarii de informare asupra beneficiilor și avantajelor pe care le oferă formarea profesională continuă, la care vor participa 100 de angajați din alimentația publică.
Cum vă puteți înscrie?
Așadar, dacă lucrați deja în alimentația publică însă nu aveți o calificare, dacă doriți să vă specializați și să deveniți mai bun în meseria dumneavoastră, aveți posibilitatea de a urma gratuit cursurile organizate în cadrul proiectului. Cei interesați pot trimite un email la office@ptir.ro sau office@fbro.ro
„Cursurile de calificare – primul pas spre succes!” este un proiect finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302