Design interior sustenabil în industria HoReCa
În ultimii ani s-a vorbit tot mai mult despre conceptul de design interior sustenabil, iar în prezent se distinge ca unul dintre cele mai vizibile trenduri. Odată cu conștientizarea impactului negativ pe care activitățile umane îl au asupra planetei, designul sustenabil a devenit un subiect de interes nu doar pentru consumatori, ci și pentru proprietarii din industria HoReCa.
Încep cu întrebarea – de ce este atât de importantă adoptarea unui design interior sustenabil? În primul rând, designul sustenabil este un design creat prin respectarea mediului înconjurător și care reduce impactul negativ asupra mediului. Abordarea unui design sustenabil se poate face prin utilizarea materialelor reciclabile, a energiei regenerabile, dar și a altor practici care reduc emisiile de carbon și contribuie la protejarea resurselor naturale. În al doilea rând, soluțiile sustenabile pot ajuta la îmbunătățirea calității vieții în interiorul clădirilor. De exemplu, prin utilizarea luminii naturale și a sistemelor de ventilație eficiente se poate crea un mediu mai sănătos și mai plăcut. În al treilea rând, sustenabilitatea poate ajuta la reducerea riscurilor pentru sănătate, și aici mă refer la folosirea materialelor non toxice și a produselor de curățare ecologice. Nu în ultimul rând, designul sustenabil poate fi avantajos și din punct de vedere economic. Deși costurile de implementare a unui design sustenabil pot fi mai mari decât în cazul celui tradițional, investirea în soluții durabile poate conduce la economii pe termen lung prin reducerea cheltuielilor de mentenanță și la energie. Pe scurt, designul sustenabil este necesar pentru a proteja mediul înconjurător, pentru a îmbunătăți calitatea vieții și pentru a economisi bani.
Cum pot proprietarii HoReCa să adopte un design sustenabil?
Proprietarii de hoteluri, cafenele și restaurante trebuie să adopte noi practici cu scopul de a minimiza impactul asupra mediului înconjurător. Aceste practici pot include: folosirea materialelor ecologice și durabile (reciclabile), respectiv ale celor reciclate în construirea și mai ales amenajarea interioară a clădirilor, integrarea sistemelor performante de iluminat și de climatizare, reducerea consumului de energie și apă, gestionarea responsabilă a deșeurilor și a resurselor, promovarea unei economii circulare.
Materiale ecologice
Unul dintre principiile-cheie ale designului sustenabil constă în utilizarea materialelor prietenoase cu mediul: lemn, bambus, piatră, lut etc. De exemplu, camerele de hotel pot fi utilate cu mobilier din lemn, care este mai durabil decât cel din MDF sau PAL și poate fi înlocuit mult mai rar. Anumite unități de cazare permit alegerea unor finisaje mai puțin convenționale precum pardoseli din bambus sau din plută. În unitățile de cazare mai mici, de tip pensiune sau bungalow, amenajarea spațiilor interioare se poate axa pe materiale reciclate: mobilier din lemn recondiționat, corpuri de iluminat sau obiecte decorative din sticlă reciclată sau plastic reciclat. De asemenea, designerii pot alege produse fabricate local, astfel încât să reducă impactul asupra mediului asociat cu transportul și livrarea.
La capitolul textile există foarte multe opțiuni, iar aici mă refer la țesăturile organice precum bumbacul, bambusul, inul sau lâna. Din fericire, pe piață există o varietate de textile ecologice pe care designerii le pot propune pentru amenajarea spațiilor HoReCa. De exemplu, pentru camerele de hotel pot fi alese lenjerii de pat și prosoape realizate din bumbac organic de calitate superioară. Amintesc că la cultivarea bumbacului organic nu se folosesc pesticide și substanțe chimice dăunătoare, iar astfel se reduce impactul asupra mediului. De asemenea, textilele ecologice sunt realizate prin tehnologii și procese de producție care nu afectează negativ mediul înconjurător. Soluții există și pentru segmentul de lux. De exemplu lenjeriile de pat din muselină (au în compoziție tot bumbac organic) prezintă o densitate mare a fibrelor, prin urmare oferă o rezistență crescută la utilizare și spălare, dovedindu-se o investiție de lungă durată. În general, textilele ecologice sunt mai scumpe comparativ cu alte tipuri de textile datorită calității materialului (bumbac, bambus), dar și datorită costurilor mari de fabricare. Investiția inițială mare este însă compensată prin faptul că produsele oferă un confort mult mai mare, sunt alergenice (ideale pentru persoanele cu pielea sensibilă sau predispusă la alergii) și durabil, reprezentând o investiție avantajoasă pe termen lung.
Reducerea consumului de apă și energie prin acțiuni controlate
Designul interior durabil urmărește să minimizeze energia necesară pentru încălzirea, răcirea și iluminarea spațiilor interioare. În hoteluri, restaurante și cafenele, un design sustenabil poate fi implementat prin instalarea unor echipamente eficiente din punct de vedere energetic, astfel încât consumul de energie și emisiile de carbon să fie reduse considerabil. De exemplu, se pot alege aparate de climatizare performante și sisteme de iluminat cu becuri LED. Designerii pot să ia în considerare îmbunătățirea izolației și etanșarea ferestrelor pentru a reduce pierderile de căldură. De asemenea, un design sustenabil poate fi implementat și prin gestionarea responsabilă a apei, mai exact prin instalarea de robinete cu senzori și alte dispozitive care ajută la economiserea apei.
Noi practici
Sustenabilitatea în industria HoReCa nu se reduce doar la design interior, ci și la adoptarea unor noi practici. De exemplu, în cazul cafenelelor și restaurantelor, sustenabilitate poate însemna reducerea cantității de deșeuri prin utilizarea ambalajelor biodegradabile sau reciclabile pentru mâncare și băuturi și promovarea produselor locale și de sezon (se reduce impactul cauzat de transport și stocarea alimentelor). Sustenabilitate mai presupune și implicarea personalului și a clienților în practici ecologice, cum ar fi reciclarea și reducerea deșeurilor.
În concluzie, sustenabilitatea în amenajarea hotelurilor, cafenelelor și restaurantelor nu doar că reduce impactul asupra mediului înconjurător, ci poate avea și beneficii pentru afaceri prin reducerea costurilor și îmbunătățirea imaginii de brand. Arhitecții și designerii pot lua în considerare acest concept în trend și să integreze soluții sustenabile de design în proiectele HoReCa. În același timp este vital ca proprietarii HoReCa să fie deschiși către astfel de soluții și să completeze prin practici sustenabile.
Și dacă aveți nevoie de ajutor pentru a deschide o locație HoReCa, puteți lua legătura cu noi la
adresa de email: contact@creativ-interior.ro