Efectul legii anti-fumat asupra unităților horeca: cifra de afaceri a crescut după aplicarea legii

Efectul legii anti-fumat asupra unităților horeca: cifra de afaceri a crescut după aplicarea legii
person Horeca
access_time_filled

impactlegeantifumatInițiativa “2035 Fără Tutun” a analizat impactul legii 15/2016 privind interzicerea fumatului în spațiile publice închise asupra activității economice din industria ospitalieră din România. Rezultatul este că, în perioada care a urmat introducerii legii, a existat o creștere a consumului în industria HoReCa.

în vederea determinării impactului real pe care l-a avut introducerea legii care interzice fumatul în spații închise (legea 15/2016)  asupra comercianților (restaurante, baruri, cafenele, cluburi etc.), au fost solicitate de la ANAF date fiscale care să permită emiterea unor concluzii pertinente pe acest subiect.

Astfel, analizând informațiile extrase din decontul TVA 300 pentru companiile a căror activitate principală este cod CAEN 5610 – Restaurante și CAEN 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor, concluzia este că a existat o creștere a consumului în perioada care a urmat introducerii legii.

în vederea obținerii unor date cât mai complete, la baza analizei au stat:

– Date financiare comparative pentru o perioadă de 6 luni înainte de momentul intrării în vigoare a legii 15/2016 și 6 luni după intrarea în vigoare a legii
– Date financiare comparative din perioade calendaristice identice dar din ani diferiți (6 luni din 2015, când legea nu exista și aceleași 6 luni din 2016 când legea era în vigoare) pentru a nu exista erori, având în vedere că se înregistrează o sezonalitate a consumului, cu vârfuri în lunile septembrie, decembrie, martie și iunie.

în ceea ce privește cifrele medii pe care le-a înregistrat consumul pentru companiile a căror activitate principală este cod CAEN 5610 – Restaurante și CAEN 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor, ele sunt:

– Cifra de afaceri a barurilor a crescut în medie cu 5.1% la 6 luni după aplicarea legii 15/2016 comparativ cu cifrele înregistrate în ultimele 6 luni înainte de lege;

impactlegefumat

– Cifra de afaceri a barurilor a crescut în medie cu 10.6% la 6 luni după aplicarea legii 15/2016, comparativ cu cea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, se poate observa că vârfurile de consum sunt constante, ele menținându-se și după aplicarea legii 15/2016.

impact2
– Cifra de afaceri a restaurantelor a crescut în medie cu  10.9% la 6 luni după aplicarea legii 15/2016 comparativ cu cifrele înregistrate în ultimele 6 luni înainte de lege;

impact3
– Cifra de afaceri a restaurantelor a crescut în medie cu 19.8% la 6 luni după aplicarea legii 15/2016, comparativ cu cea înregistrată în ultimele 6 luni înainte de lege. De asemenea, se poate observa că vârfurile de consum sunt constante, ele menținându-se și după aplicarea legii 15/2016.

impact4

Despre Inițiativa 2035 Fără Tutun

Ca un semn de determinare în lupta cu cauza nr. 1 de boală prevenibilă în România (consumul de tutun), societatea civilă s-a angajat, în luna septembrie 2016, într-un nou demers ambițios, dar realizabil- acela ca, în parteneriat cu toți factorii decizionali, să contribuie la adoptarea tuturor acelor politici și măsuri care să permită ca generația care se va naște în anul 2017 să fie nefumătoare la vârsta maturității, în anul 2035. Un obiectiv asumat deja de multe țări europene, dar un obiectiv posibil doar prin parteneriat asumat și responsabil.

Peste 300 de organizații non-guvernamentale au aderat deja la această inițiativă, printre ele aflându-se organizații medicale, academice, de protejare a drepturilor copiilor, de tineret și protejarea mediului. Strategia Națională Multisectorială pentru prevenirea și reducerea consumului de tutun, dependenței de nicotină și expunerii la fumul de tutun 2017-2035 a fost realizată în conformitate cu principiile și obiectivele Strategiei Naționale de Sănătate 2014-2020 și ale Planului Multianual integrat de promovare a sănătății și educație pentru sănătate, precum și în deplină concordanță cu recomandările organizațiilor internaționale și documentelor la care România este semnatară (Organizația Mondială a Sănătății, Convenția Cadru privind Controlul Consumului de Tutun, Strategia OMS Regiunea Europa pentru Sănătatea Copiilor și Adolescenților 2015-2020, Convenția ONU privind Drepturile Copilului).

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302