Guvernul respinge ideea redeschiderii restaurantelor la interior până când nu va scădea numărul de infecţii cu coronavirus

Guvernul respinge ideea redeschiderii restaurantelor la interior până când nu va scădea numărul de infecţii cu coronavirus
person Horeca
access_time_filled

Miercuri, 5 august, a avut loc la sediul Guvernului o nouă întâlnire între reprezentanții Executivului și reprezentanții industriei HoReCa. Cerințele operatorilor din industria ospitalității privind ridicarea restricțiilor în acest sector nu au primit un răspuns pozitiv din partea Executivului, singura asigurare primită fiind aceea că restaurantele se vor deschide în interior atunci când va scădea numărul de infectări.

în momentul de față, premierul nu este dispus la o discuție pentru redeschiderea restaurantelor, având în vedere numărul mare de infecții, dar și-a prezentat disponibilitatea ca în momentul în care acest număr se va îmbunătăți, deci va fi un alt traseu al numărului de infecții cu Covid, să luăm în discuție redeschiderea restaurantelor în interior. în acest sens facem un apel către toți operatorii din industrie și către toți clienții pentru respectarea regulilor impuse de către Guvern„, a declarat Daniel Mischie, președintele Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA).

decizierestaurantecoronavirus

Acesta a precizat însă că în cadrul discuțiilor cu premierul nu s-a adus în discuție un prag-limită de infecții de la care să fie permisă redeschiderea restaurantelor.

Nu a existat o discuție referitoare la un număr (de infecții considerate acceptabile pentru redeschiderea restaurantelor, n.r.), ci s-a discutat din punct de vedere al trendului„, a declarat Daniel Mischie.

Și reprezentanții Federației Industriei Hoteliere din România au declarat după întâlnirea de la Guvern că cerințele lor nu au primit un răspuns pozitiv.

Din păcate, temele ridicate de noi privind deschiderea restaurantelor de interior în hoteluri precum și deschiderea unităților de tratament spa și piscine din interiorul hotelurilor nu au primit un răspuns pozitiv din partea premierului, care a spus că vom discuta acest aspect în condițiile în care situația medicală se îmbunătățește. Am mai ridicat tema anulării impozitului specific si pe ultima parte a anului 2020 dar și pentru 2021, am susținut necesitatea acordării de vouchere de vacanță și de tichete de masă ca măsuri de stimulare a consumului în turism, și am susținut ferm că nu mai putem accepta concurența neloială generată în turism de cazările în unități neclasificate. Ultimele 3 teme sunt în atenția guvernului și vor veni cu un răspuns în cel mai scurt timp„, au precizat reprezentanții FIHR, care au subliniat că întâlnirea de la Guvern „nu a fost una care să aducă mulțumire industriei noastre”.

INDUSTRIA HORECA, APROAPE DE ATI

Președintele HORA a atras atenția că industria de hoteluri și restaurante este aproape de ATI și că în momentul de față toate rezervele și toată disponibilitatea operatorilor din această industrie au ajuns la sfârșit și nu mai există resurse pentru a susține această industrie.

HORA supune atenției Guvernului următoarele solicitări și, totodată, propuneri legate de viitorul industriei și problemele acute ale operatorilor din HORECA în contextul actual, după cum urmează:

  • redeschiderea în cel mai scurt timp a restaurantelor în interior, cu respectarea regulilor împotriva răspândirii COVID-19;
  • asigurarea distanțării fizice prin menținerea unui mese libere între două mese ocupate;
  • evitarea aglomerărilor de persoane la ghișee și grupuri sanitare;
  • purtarea obligatorie a măștii de către client în momentul deplasării către grupurile sanitare, la intrarea sau ieșirea din restaurant;
  • se vor asigura dispozitive și substanțe virulicide necesare dezinfectării mâinilor clienților și informarea acestora cu privire la modul de utilizare;
  • informarea clienților asupra regulilor de igienă și distanțare fizică precum și a necesității limitării timpului de servire a mesei, acolo unde este cazul;
  • curățarea și dezinfectarea cu substanțe bactericide și virulicide a spațiilor/suprafețelor unde au acces clienții și a ustensilelor utilizate în timpul servirii mesei;
  • eliminarea obligativității purtării mănușilor de către personalul de servire în interiorul restaurantului, considerăm că este mult mai eficientă spălarea frecventă si directă a mâinilor;
  • inițializarea unei campanii de încurajare a publicului pentru a respecta regulile de distanțare fizică, purtare a măștii de protecție, spălarea frecventă și corectă a mâinilor. Promovarea întoarcerii la normalitate, a petrecerii unor momente frumoase în restaurant și reluarea unei vieți normale;
  • eliminarea impozitului specific pentru anul 2021, respectiv 40 milioane euro anual, conform studiului comandat de HORA menționat mai sus;
  • reglementarea bacșișului/tip-ului din industrie ca venit din alte surse, fără plată CASS;
  • clasificarea grupurilor de firme afiliate ca parte a IMM-urilor, dacă nu îndeplinesc condiții de întreprinderi mari;
  • focusarea controalelor făcute de către instituțiile statului pe respectarea reglementărilor privind raspândirea virusului SARS COV 2.

Sursă foto: www. newschannel9.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302