HORA: 60% din restaurante, baruri și cafenele dau faliment în primele 9 luni
60% dintre restaurantele, barurile și cafenelele din România dau faliment în primele 9 luni de la deschidere, iar 80% în primii 5 ani de funcționare, potrivit Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), care trage un semnal de alarmă cu privire la situația actuală din industria HORECA autohtonă.
Situația este cu atât mai îngrijorătoare, spun reprezentanții HORA, cu cât românii sunt pe ultimul loc în clasamentul european al cheltuielilor la restaurante sau cafenele, ca procent din veniturile unei gospodării. Potrivit Eurostat, românii cheltuie doar 1,1% din venituri la restaurante sau cafenele, în timp ce spaniolii alocă 14,6%. Media UE este de 6,8%.
în plus, economia românească se îndreaptă către o criză acută de personal calificat, în condițiile în care datele statistice arată că numărul locurilor de muncă vacante aproape s-a dublat, de la 38.625 în 2009 la 59.753 în 2016, potrivit unui studiu KeysFin – iar industria HORECA este printre cele mai afectate sectoare.
Potrivit HORA, principala cauză pentru această întreagă situație o reprezintă lipsa educației și profesionalizării din industrie, care influențează în mod direct politicile de personal și managementul business-urilor.
„Să înțelegem o dată pentru totdeauna că nu mai putem face lucrurile după ureche! Educația și formarea continuă reprezintă singura soluție sustenabilă de a rezolva problema lipsei de personal calificat din industrie și a combate managementul defectuos. Resursa umană este singura care poate, într-adevăr, să producă resurse noi. Un plan de business adaptat la realitatea economică românească este singurul care îți poate oferi un viitor predictibil într-o piață mereu schimbătoare. De aceea, antreprenorii din HORECA trebuie să investească mai mult în obținerea de know-how. Dacă vrei să fii mereu cu un pas în fața celorlalți, trebuie să participi constant la workshop-uri sau la cursuri de perfecționare. Așa că, înainte să dăm vina pe cauzele externe, să ne întrebăm dacă am făcut tot ce ține de noi să ne asigurăm succesul”, arată Dragoș Petrescu, președinte HORA.