Hotelierii care ţin unităţile închise vor fi impozitaţi suplimentar

Hotelierii care ţin unităţile închise vor fi impozitaţi suplimentar
person Horeca
access_time_filled

Ministrul Turismului, Elena Udrea a anunțat pe 31 august că proprietarii de hoteluri și pensiuni care nu-și mențin clădirile în circuitul turistic vor fi taxați suplimentar, cu 5%. Pe de altă parte, hotelierii de pe litoral care își țin deschise unitățile mai mult de 6 luni pe an vor beneficia de reducerea cu 50% a impozitului pe profit, a anunțat Elena Udrea la sfârșitul ședinței de guvern de ieri.
hotelalb„Am luat, prin modificări la Codul fiscal, alte măsuri cu impact asupra turismului, care vor corecta comportamentul unor agenți economici din turism. Este vorba despre creșterea impozitului pentru cei care sunt proprietari sau administratori de obiective cu destinație turistică și care nu au în circuitul turistic aceste clădiri”, a spus Elena Udrea, precizând ca măsură trebuie să fie luată prin decizia Consiliului Local și că impozitul suplimentar este de 5%.
O altă măsură luată miercuri de Guvern este reducerea la jumătate a impozitului anual pentru hotelierii de pe litoral care își țin deschise clădirile mai mult de șase luni pe an, ministrul afirmând ca ținta MDRT este mărirea perioadei estivale.
Elena Udrea a adăugat că actualele prevederi nu încurajau acest lucru, ci determinau hotelierii să declare activitate de maximum șase luni pe an.
În ceea ce privește reducerea TVA pentru alimente în domeniul turismului, Elena Udrea a spus că nu s-a luat o decizie, iar Ministerul Finanțelor încă analizează această posibilitate.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302