Micro acreditările: tendințe, beneficii, limite și provocări
Micro acreditările sau „micro credențialele” au început să fie din ce în ce mai cunoscute ca o modalitate nouă și mai flexibilă de a învăța într-un timp scurt și a obține recunoaștere pentru anumite competențe pe un segment îngust al unei anumit domeniu.
Chiar dacă promovarea este tot mai agresivă și privirile sunt îndreptate mai atent spre aceste forme de învățare, acceptarea și recunoașterea micro-acreditărilor de către angajatori și factori de decizie politică este lentă și dificilă deoarece, în primul rând, nu există o definiție universal recunoscută a acestora. Așa cum analizează UNESCO în „Towards a common definition of micro-credentials” (2022), în ultimii ani, „factorii de decizie, oamenii de știință și educatorii și-au produs propriile definiții”, provocând uneori confuzie în înțelegerea termenilor, rolului, statutului sau furnizorilor acestui tip de formare.
Cum definim micro acreditarea?
Termenul „micro-credential” (micro certificare sau micro acreditare) este în general folosit pentru a descrie forme mai scurte de experiențe de învățare, indiferent de tip, mod și dimensiune. În multe cazuri, văzute ca un produs secundar al cursurilor deschise și online (MOOC), micro acreditările sunt în general percepute ca o modalitate (de cele mai multe ori digitală) de a oferi vizibilitate și valoare cursurilor sau experiențelor de învățare mai scurte. Micro certificările sau micro acreditările sunt asociate fie cu modalitatea de a recunoaște rezultatele învățării obținute în afara instituțiilor de învățământ (de exemplu la locul de muncă), fie cu educația de tip formal, ca parte integrată a acesteia, ca o modalitate de a recunoaște învățarea de tip modular (Cedefop 2022). Pentru a înțelege micro-acreditările, trebuie să privim în primul rând spre definițiile acreditărilor și macro acreditărilor.
Acreditările „verifică, validează, confirmă sau coroborează realizările de învățare, cunoștințele și pregătirea unei persoane pentru îndeplinirea sarcinilor”. Acreditările sunt diverse în ceea ce privește domeniul de aplicare, statutul și scopul lor, fiind clasificate în două mari categorii: macro acreditări și micro acreditări.
Macro acreditările includ diplome, certificate și licențe, acordate de instituții sau organizații de învățământ acreditate, recunoscute și reglementate (educația de tip formal). Macro acreditările indică realizarea învățării unui domeniu larg de cunoștințe, abilități transferabile sau competențe tehnice și pot dura câțiva ani pentru a fi finalizate, fiind asociate, de cele mai multe ori, cu calificarea pentru a practica o anumită profesie sau pentru a urma o anumită carieră.
Micro acreditările vizează un set specific de rezultate ale învățării, într-un domeniu restrâns de învățare, care au fost obținute într-o perioadă mai scurtă de timp. Micro acreditările sunt oferite de diferite companii, furnizori privați și organisme profesionale, furnizori tradiționali de educație și formare, alte tipuri de organizații.
Conform UNESCO (2022), o micro acreditare presupune:
•Realizarea învățării (cunoștințe, abilități și atitudini);
•Includerea evaluării bazată pe standarde clar definite care este acordată de un furnizor de încredere;
•Valoare de sine stătătoare și poate să contribuie sau să completeze alte micro acreditări sau macro acreditări, inclusiv prin recunoașterea învățării anterioare;
•Îndeplinirea standardelor cerute de asigurarea calității.
Diversitatea formelor și definițiilor micro acreditărilor duc la dificultatea înțelegerii conceptului, în special de către angajatori. În plus, nu există un acord comun cu privire la ceea ce include micro acreditarea:
•certificate academice acordate de instituțiile de învățământ;
•certificate profesionale sau ale industriei care sunt acordate de organisme profesionale;
•cursuri scurte, tabere de pregătire, insigne digitale sau alte forme de certificare.
Cei mai utilizați termeni par a fi micro acreditările (micro credentials) și insignele digitale (badges), fără însă a se contura concret diferențele între aceștia. Terminologia utilizată este neunitară la nivel de state sau chiar de sectoare de activitate, fapt ce a creat necesitatea discutării introducerii unui glosar de termeni care definește conceptul de micro-acreditări într-o manieră ușor accesibilă și de înțeles (Brown, Nic Giolla Mhichíl et al., 2021 citat în UNESCO 2022).
În comparație cu macro acreditările tradiționale, care presupun calificări recunoscute de un registru național armonizat parțial internațional, micro creditele au avantajul că pot fi recunoscute fără proceduri birocratice de angajatori sau organisme profesionale, indiferent de arealul geografic, unul dintre atuurile potențiale ale micro acreditărilor fiind portabilitatea. Este însă necesară o transparență solidă pentru a asigura încrederea în valoarea micro acreditărilor, astfel încât portabilitatea și recunoașterea lor să poată deveni o realitate (Comisia Europeană, 2020). Pentru a fi însă credibile, micro acreditările trebuie să ofere transparență și să fie ușor de înțeles, cu un conținut care să reflecte:
(a) titlul;
(b) durata unei activități de învățare;
(c) furnizorul de curs;
(d) descrierea conținutului;
(e) resurse de învățare;
(f) tipul de evaluare;
(g) credite atribuite cursului;
(h) condițiile necesare pentru înscriere;
(i) rezultatele învățării;
(j) organismul care asigură calitatea cursului;
(k) opțiuni de acumulare de credite.
Micro acreditările completează sau înlocuiesc calificările?
Există o nevoie tot mai mare de regândire a acreditării astfel încât să se evidențieze mai bine dobândirea unor cunoștințe în context informal, online și pe tot parcursul vieții, atât în cadrul educației formale, cât și în afara acestuia. Rolul micro creditelor se dorește a fi acela de a completa calificările similare cu forme noi și mai scurte de învățare, care se potrivesc nevoilor adulților și nu înseamnă neapărat înlocuirea diplomelor tradiționale (Comisia Europeană, 2020).
Cine oferă micro acreditări? Se poate avea încredere în noii furnizori?
Cele mai cunoscute forme de organizare care asigură încredere sunt parteneriatele dintre furnizori de educație și companii reprezentative din industrie, care oferă micro acreditări axate pe ocuparea forței de muncă, cu exemple relevante precum parteneriatele realizate de:
•IBM și Universitatea Northeastern prin care IBM oferă publicului o gamă largă de insigne deschise, anumite insigne IBM putând fi folosite pentru programele de masterat profesionale.
•Google – oferă micro acreditare prin platforma Coursera (Google Career Certificates). Google oferă un certificat online pentru locuri de muncă în IT ce poate fi finalizat în opt luni și acreditat prin furnizorii tradiționali precum Universitatea Duke. Această inițiativă a reunit un consorțiu de peste 20 de angajatori (inclusiv Bank of America, Walmart, Sprint, GE Digital și PNC Bank), care sunt interesați să-i angajeze pe cei care finalizează cursurile și obțin certificatul.
•Ernst & Young – programul de ucenicie intern din Marea Britanie prin care se oferă un program de dezvoltare al competențelor în stil micro credite, care vizează îmbunătățirea performanței la locul de muncă, fiind în același timp o alternativă la o diplomă universitară.
•Conglomeratul comercial finlandez KESKO care, prin K-Academy, oferă posibilitatea obținerii insignelor digitale deschise (open badges) pentru dezvoltarea competențelor personalului propriu.
•Deutsche Telekom care, prin programul de formare online pentru angajați Magenta MOOC, combină învățarea și experiența practică, încurajând în același timp participanții să interacționeze direct cu colegii lor în abordarea problemelor companiei (Cedefop, 2022).
Studiul realizat de European Centre for the Development of the Vocational Training (Cedefop, 2022) a arătat că angajatorii au, de obicei, mai multă încredere în programele de învățare acreditate însă acceptă adesea certificate neacreditate, mai ales dacă evidențiază anumite cunoștințe, abilități și competențe specifice industriei. În ceea ce privește furnizarea de micro acreditări, părțile interesate de pe piața muncii (angajatorii și organizațiile acestora) cel mai adesea externalizează acest serviciu către furnizori de educație și formare recunoscuți oficial sau le furnizează în comun.
Micro acreditarea în România
În România, conform unui studiu al Confederației Patronale Concordia, micro certificatele se află într-un stadiu incipient de dezvoltare, însă nevoia unui astfel de instrument necesar pentru educația adulților reiese din cercetarea realizată de Centrul Pentru Studiul Democrației
pentru Confederația Patronală Concordia.
Cercetarea menționează mai mulți respondenți din sectorul HoReCa, care au precizat că sunt interesați să participe la cursuri de formare sau programe de instruire atât obligatorii, cât și voluntare, însă consideră tot mai important „echilibrul între viața profesională și cea personală”.
Chiar dacă micro certificatele reprezintă un instrument cu un potențial deosebit privind acoperirea nevoilor de învățare pe tot parcursul vieții, nu poate fi estimat impactul real al acestora asupra pieței muncii și, ținând cont de modul în care aceste certificări pot fi „furnizate, integrate și recunoscute”, nu există încă încredere consolidată privind această alternativă de învățare și perfecționare. În urma cercetărilor asupra micro acreditării în România, Confederația Patronală Concordia propune câteva recomandări:
•Recunoașterea și certificarea rezultatelor învățării dobândite prin intermediul micro certificatelor, inclusiv prin combinarea mai multor micro certificate;
•Sprijinirea instituțiilor de învățământ ca furnizori de micro certificate, inclusiv programe care îmbină mai multe micro certificate cu scopul obținerii unei certificări de învățământ superior sau facilitării accesului la o astfel de certificare;
•Crearea unui mecanism prin care tematica micro certificatelor oferite să fie constant actualizată în funcție de cerințele de pe piața muncii în materie de competențe;
•Facilitarea accesului unui procent cât mai mare din populație la programe de micro certificare, inclusiv prin programe de finanțare, și acordarea unor beneficii pentru furnizori sau beneficiari;
•Încurajarea parteneriatelor între partenerii sociali și furnizorii formali de educație pentru dezvoltarea programelor de micro certificare;
•Încurajarea învățării la distanță care să promoveze caracterul flexibil al micro acreditării, inclusiv prin dezvoltarea platformelor digitale necesare;
•Adaptarea programei și a curriculumului la forma de învățare la distanță și micro certificare;
•Crearea unor legături cu statele membre UE care au dezvoltat un sistem avansat de micro acreditare.
Guvernul României a adoptat Strategia Națională pentru Formarea Adulților 2024 – 2027, elaborată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, care „vizează creșterea șanselor de angajare pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă, dar și pentru angajatorii care caută personal calificat”. Strategia propune măsuri de participare a adulților la programe de formare și învățare pe tot parcursul vieții, astfel încât să asigure dublarea ratei de participare a acestora, de la 5,9% în prezent, la 12% până la sfârșitul anului 2027, prin intensificarea și îmbunătățirea furnizării de oportunități de învățare formală, non formală și informală.
Având în vedere cadrul legislativ care se adaptează Agendei europene pentru competențe ce propune ca până în 2025 să fie demarate acțiuni specifice, inclusiv cele legate de micro certificate și crearea conturilor personale de învățare pe tot parcursul vieții, putem să ne considerăm optimiști că vor fi demarate parteneriate ale actorilor sociali cu furnizorii educaționali care să contracareze deficitul cantitativ de forță de muncă și să asigure o creștere a calității muncii prestate corelată cu diversificarea calificărilor și specializărilor.
