Perspective pe piața muncii post-pandemie

Perspective pe piața muncii post-pandemie
person Horeca
access_time_filled

în ediția anterioară a revistei Horeca România îmi încheiam articolul cu întrebări de genul: Ce se va întâmpla cu piața muncii după ce vom trece de această perioadă? Ce vom face după “pandemie”, cum ne vom reveni? Răspunsurile le priveam, totuși, în note optimiste, ba mai mult, aveam certitudinea că până la final de an, lucrurile se vor aranja… La acest moment, lucrurile par mai incerte ca niciodată. Ne lipsește predictibilitatea, certitudinea că finalul de an va fi unul bun. Nu știm, nu putem face previziuni, nu putem anticipa mai nimic și asta e ceea ce ne duce într-o zonă de disconfort maxim.

piatamunciipostpandemie

în domeniul HoReCa, suntem împărțiți astăzi în două mari categorii: cei cărora le funcționează afacerile mai bine ca în anii trecuți, dar de fapt, nu știe nimeni până când va merge așa, și cei care sunt în prag de colaps, cărora business-urile le-au scăzut cu 70-80% și sunt aproape de pragul disperării.

Toate acestea atrag după sine consecințe inerente în rândul angajaților.

Avem o categorie de angajați care au ales să plece din companii, de teama viitorului, dar și a prezentului. Fie se reprofilează, fie își caută de muncă în altă parte, unde au certitudinea că, măcar o perioadă, funcționează bine.

O altă categorie de angajați o reprezintă cei care au ales să rămână la vechile lor locuri de muncă, dar care astăzi fac mai mult decât făceau acum câteva luni. Fie pentru a compensa lipsa celor care au plecat, fie pentru că așteptările angajatorilor, dar și ale consumatorilor, s-au schimbat. în cazul lor, atitudinea e cea care face astăzi diferența. Aș spune că, în aceste business-uri, lucrurile s-au mai echilibrat. Angajatorul își apreciază mult mai mult oamenii care au ales să îi rămână alături la greu, care acum trag cot la cot cu el pentru salvarea afacerii, iar angajații au înțeles cât de important e să ai un loc de muncă stabil și chiar să ai unde să te duci și de unde să vii.

Perioada de pandemie a venit ca un duș rece în domeniul acesta. Mulți au trecut de la șomaj tehnic la pierderea locului de muncă, de la extaz la agonie, de la venituri stabile și confortabile, la instabilitate și pierderea acestora. Lucru greu de asimilat într-un timp atât de scurt.

în cazul celor cărora business-urile le funcționează bine la acest moment, provocarea rămâne aceeași: pentru cât timp? Totul e despre azi și despre cum să scoatem maxim din ceea ce avem. Mâine e deja o altă etapă, toamna e din alt film, iar sezonul de iarnă pare imposibil de atins cu mintea. Funcționăm pe „acum“ și mai mult în “blind“.

Ce planuri ar trebui să ne facem? Care e perspectiva pieței muncii în următoarele 6 luni? Că de un an nici nu se pune problema să putem vorbi, decât la modul general. Să sperăm că ne vom liniști și vom avea cum să lucrăm la reconstrucția a ceea ce s-a pierdut. Că e utopie să sperăm că va mai fi ceva la fel, că vechiul „normal” va mai funcționa.

Pentru următoarele 6 luni, din perspectiva angajatorilor, cred cu tărie că ar trebui păstrați angajații foarte buni, cei care au dus business-urile și înainte, în vremurile bune. Angajatorilor le recomand o evaluare corectă și obiectivă a forței lor de muncă, să nu meargă pe principiul: “când o să își revină piața, o să îi aducem înapoi.” Pentru că piața nu va mai merge simplu și ușor, va veni o perioadă în care o vom lua poate de la 0, vom fi nevoiți să regândim afacerile, luând în calcul noul context de piață, și atunci vom avea nevoie să îi avem alături de noi pe cei mai buni, cei care ne înțeleg și care pun umărul la treabă. Vremurile nu se anunță simple, absolut deloc. Dar, dacă avem acel nucleu, vom reconstrui mai ușor.

echipahoreca

Iar cei care sunt buni vor fi vânați în piață. îi vor vrea și alții, pentru că nu va mai fi loc pentru toată lumea, o perioadă bună de timp. Și va trebui să acceptăm asta, chiar dacă înțelegem poate mai greu. Va fi loc doar pentru cei mai buni, care vor și pot. Consumatorii se uită deja la alte detalii, la alte aspecte, își schimbă așteptările de la o lună la alta. Oamenii vor scoate bani din buzunar cu multă atenție și grijă și după criterii bine alese. 

Pentru angajați sau cei aflați în căutarea unui loc de muncă stabil și sigur, cred că va conta mult nivelul de seriozitate și profesionalism în meseria practicată. Și, bineînțeles, atitudinea.

Angajatorii îi vor alege mai ușor și mai repede pe cei care sunt „diferiți“, în cel mai bun sens al cuvântului. în următoarea perioadă oamenii buni îi vor recomanda pe alții buni și, uite așa, ne vom trezi cu firme în care lucrează angajați cu profile asemănătoare, oameni care seamănă unii cu alții și se ajută în felul lor. Vor conta calitățile personale, felul de a fi, flexibilitatea și adaptabilitatea, mult mai mult ca în alte perioade.

Ca o concluzie: va fi altfel, va fi diferit. Există în continuare speranța și dorința comună de a ne întoarce la un normal de care ne e dor, la o libertate pe care am pierdut-o cumva fără să simțim. Dar cu răbdare și responsabilitate ne vom forma un “nou normal”, poate chiar mai bun.

Articol scris de Aida Chivu, Owner HR Boutique, pentru ediția 99 a revistei Horeca România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302