Peste 60% din unitățile de cazare aflate în construcție sunt pensiuni

Peste 60% din unitățile de cazare aflate în construcție sunt pensiuni
person Horeca
access_time_filled

Peste 60% din unitățile de cazare aflate în diverse stadii de construcție la nivel național sunt pensiuni. Interesul investitorilor pentru acest tip de proprietăți a rămas constant în ultimii doi ani, datorită cererii în creștere și costurilor de dezvoltare reduse.

Din cele 18.500 de proiecte de construcții, aflate în pregătire sau în fază de șantier, identificate pe parcursul anului trecut, 880 sunt clădiri cu funcție de cazare, potrivit unui studiu realizat de IBC Focus, citat de Capital.ro. Practic, la fiecare 20 de investiții anunțate în România, una este o proprietate din circuitul hotelier. Dintre acestea, 48% sunt investiții aflate în stadiu de proiectare și 44% sunt în construcție sau amenajare. Este de remarcat faptul că 191 din cele 880 de investiții fac subiectul lucrărilor de extindere, modernizare, amenajare, reabilitare, renovare, supraetajare, consolidare sau schimbare de destinație a unui imobil existent în spațiu de cazare, în timp ce restul de circa 80% sunt investiții demarate de la zero. Interesant este că ponderea pensiunilor în totalul acestor obiective s-a păstrat constantă în ultimii doi ani, respectiv 61%-62%. Mai exact, în 2013 a fost anunțată dezvoltarea a 534 de pensiuni, în timp ce cu un an mai devreme s-au înregistrat 593 de proiecte pe acest segment. În ceea ce privește valoarea investită în unitățile de cazare identificate anul trecut, 57% din cele 880 de proiecte presupun costuri de sub un milion de lei, 38% necesită cheltuieli cuprinse între unu și patru milioane de lei și doar 5% sunt investiții mai mari de patru milioane de lei.

graficpensiuni

„Ponderea mare a pensiunilor marchează o tendință a concentrării pe investiții mai mici, pe care băncile au o expunere mai mică și în cazul cărora dezvoltatorii își pot susține participarea cu capital propriu. În zona pensiunilor, vorbim de mici afaceri de familie, unde presiunea bugetului de salarii este mică, deoarece lucrează membrii familiei. Acestea oferă exact ceea ce dorește clientul și țin costurile sub control”, explică Mircea Drăghici, managing director EST Hospitality Consulting.

Sursa: www.capital.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302