Peste 870.000 de turiști s-au cazat în structurile turistice în primele 2 luni

Peste 870.000 de turiști s-au cazat în structurile turistice în primele 2 luni
person Horeca
access_time_filled

cazareturisticaSosirile înregistrate în structurile de primire turistică din România în primele 2 luni ale anului au însumat 875.200, în creștere cu 13,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat astăzi Institutul Național de Statistică. Din numărul total de sosiri, 80% au fost efectuate de turiști români (701.000) și 20% de turiști străini (174.200).

În ceea ce privește sosirile turiștilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (83,9% din total turiști străini), iar din aceștia 80,8% au fost din țările aparținând Uniunii Europene.

Cele mai multe sosiri ale turiștilor străini după țara de proveniență, pe zone turistice, în perioada 1.01.-28.02.2013, se prezintă după cum urmează:

graficturisti

În aceeași perioadă, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 1,709 milioane, în creștere cu 13,4% față de aceeași perioadă a anului trecut. Din numărul total de înnoptări înregistrate, 79,1% au fost efectuate de turiști români și 20,9% de turiști străini. Cea mai mare pondere a turiștilor străini care au înnoptat în țara noastră în primele 2 luni  au deținut-o cei din Europa (84,6% din total turiști străini), iar din aceștia 77,5% au fost din țările aparținând  Uniunii Europene.

Durata medie a șederii în perioada 1.01-28.02.2013 a fost de 1,9 zile la turiștii români, in timp ce la turiștii străini a fost de 2,1 zile.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în această perioadă a fost de 17% pe total structuri de cazare turistică, în creștere cu 0,7 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (20,3%) și la vile turistice (14,8%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie ” 28 februarie 2013 de 888.200, în scădere cu 3,4 % față de aceeași perioadă a anului trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din țări situate în Europa (95,3%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 62,9% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (33,9%), Bulgaria (23,6%), Germania (8,2%), Italia (7,6%), Polonia (5,0%) și Austria (4,5%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în scădere cu 8,6 % în primele 2 luni ale acestui an comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 76,5% din numărul total de plecări.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302