Peste 9 milioane de turiști s-au cazat în structurile turistice, în primele 10 luni

Peste 9 milioane de turiști s-au cazat în structurile turistice, în primele 10 luni
person Horeca
access_time_filled

 turistiinromaniaSosirile înregistrate în structurile de primire turistică din țară în primele 10 luni ale acestui an au însumat 9,4 milioane, în creștere cu 10,9% față de cele din perioada similară a anului trecut, potrivit datelor anunțate de Institutul Național de Statistică.

Din numărul total de sosiri, sosirile turiștilor români au reprezentat 77,1% (circa 7,2 milioane au fost turiști români), în timp ce turiștii străini au reprezentat 22,9% (circa 2,1 milioane au fost turiști străini).

în ceea ce privește sosirile turiștilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut‐o cei din Europa (74,8% din total turiști străini), iar din aceștia 85,7% au fost din țările aparținând Uniunii Europene.

înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în primele 10 luni ale acestui an au însumat 22,1 milioane, în creștere cu 8,5% față de cele din perioada similară a anului trecut.

Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică au 81%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 19%.

în ceea ce privește înnoptările turiștilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut‐o cei din Europa (73,1% din total turiști străini), iar din aceștia  83,8% au fost din țările aparținând Uniunii Europene.

Durata medie a șederii în perioada 1 ianuarie ‐31 octombrie 2016 a fost de 2,5 zile la turiștii români și 2 zile la turiștii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în această perioadă a fost de 31,8% pe total structuri de cazare turistică, în creștere cu 2,2 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în primele 10 luni ale acestui an s‐au înregistrat la hoteluri (40,1%), spații de cazare pe nave (26,1%), vile turistice (25%) și bungalouri (23,9%).

Cele mai multe sosiri ale turiștilor străini cazați în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au provenit din Germania (249,8 mii), Israel (217,4 mii), Italia (198,7 mii), Ungaria (125,2 mii), Franța (126,3 mii).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră în primele 10 luni ale acestui an au fost de 8,7 milioane, în creștere cu 10,2% față de aceeași perioadă a anului trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din țări situate în Europa (92,9%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 54,1% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s‐au înregistrat din Ungaria (28,6%), Bulgaria (27%), Germania (8,7%), Italia (7,5%), Polonia (5,6%) și Franța (3,7%) .

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele 10 luni ale acestui an de 12,8 milioane, în creștere cu 24,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 69,3% din numărul total de plecări.

Sursă foto: www.wisebread.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302