Programe postuniversitare care răspund cerințelor de pe piața muncii
Prof. univ. dr. Gabriela Țigu, Decan al Facultății de Business și Turism, Academia de Studii Economice București, a vorbit despre relansarea programului postuniversitar Strategic Hospitality Management din cadrul ASE, realizat cu sprijinul EHL – Ecole Hoteliere de Lausanne și Winsed.swiss Romania, dar și despre cel de Manager Destinație Turistică, cu o importanță majoră, având în vedere faptul că poziția de manager destinație turistică în organigrama oricărei Organizații de Management al Destinației este obligatoriu a fi ocupată, conform legislației actuale.
Care este istoricul programului Strategic Hospitality Management (SHM) din cadrul Academiei de Stusii Economice?
Cursul postuniversitar Strategic Hospitality Management (acreditat la Autoritatea Națională a Calificărilor de Academia de Studii Economice din București) a fost gândit ca un program de executive education, pe modelul EHL – Ecole Hoteliere de Lausanne, Elveția, cea mai bună școală hotelieră din lume. Practic, fiind rezultatul unui parteneriat între ASE și EHL, cursul a fost ușor adaptat la cerințele pieței educaționale și la legislația din România, la nivelul anului 2017, când am demarat acest program. Desigur, în spate au fost câțiva ani de cunoaștere reciprocă, de negocieri, de clarificare a tuturor aspectelor operațional-administrative, deoarece sistemele educaționale ale celor două țări, în domeniul ospitalității, sunt ușor diferite.
Am reușit ca în 2018 să avem prima promoție de absolvenți ai acestui curs, între ei regăsindu-se hotelieri, agenți de turism, investitori în industria turismului. La fel s-a întâmplat cu următoarele două promoții (2019 și 2020 – 2021), ultima trecând prin dificila perioadă a pandemiei de Covid-19, care ne-a obligat să prelungim puțin cursul, deoarece cele mai multe activități nu au putut fi desfășurate online – și nici nu era eficient din punct de vedere didactic. Perioada care a urmat pandemiei, știm cu toții, nu a fost ușoară pentru această industrie, dar iată că în prezent putem vorbi despre o revenire care ne-a motivat să reluăm cursul! Avem bune semnale din industrie că există o nevoie de educație de tipul acesta, așa cum este și firesc pentru o țară care își dorește performanțe în turism.
Iată-ne așadar în 2024 la relansarea cursului, după un an de revizuire a parteneriatului, a conținutului, a tuturor aspectelor operaționale. Sperăm astfel, având și sprijinul Winsed.swiss Education Group România, să oferim un program de formare care să fie apreciat de piața turistică locală, dar și regională (pentru că asta ne propunem, să devenim vizibili în regiunea de Sud-Est a Europei).
Există și un alt program de studiu de acest fel în cadrul ASE?
Un al doilea program postuniversitar pe domeniul turismului, pe care noi l-am acreditat în 2022 și are mare succes, este cel de Manager Destinație Turistică. Cursul este acreditat de Autoritatea Națională a Calificărilor pentru ocupația de manager destinație turistică, prevăzută de legislația actuală din turism ca fiind obligatorie în organigrama unei Organizații de Management al Destinației (respectiv Ordinul privind aprobarea Procedurii de avizare a organizațiilor de manangement al destinației, din august 2022).
De altfel, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului susține acest curs în mod direct, prin parteneriatul încheiat cu ASE în octombrie 2022. Mai mult, există deja un interes crescut în teritoriu pentru înființarea acestor organizații, care pot contribui la o mai bună dezvoltare și promovare a turismului în plan local, reunind eforturile și interesele tuturor agenților economici publici și privați. Astfel, până în prezent, au fost deja avizate 19 OMD-uri, din care unul regional, două județene și restul locale.
Dată fiind importanța lui practică, programul are asigurat sprijinul unor importante asociații profesionale din turism: Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Alianța pentru Turism (APT).
Am încheiat deja două promoții de cursanți, unii dintre ei ocupând deja funcția de manager destinație. În prezent, suntem în derulare cu cea de-a treia promoție, care va finaliza în octombrie-noiembrie.
Ce presupune fiecare dintre aceste programe de studii, de la cost la certificatul obținut?
Cursul Strategic Hospitality Management are o durată de 198 ore de activități didactice și practice, având șapte module plus examenul final și se întinde pe șapte – nouă luni, în funcție de orarul concret. Toate activitățile sunt cu prezență fizică. Orele se desfășoară în ASE, profesorii de la EHL și colaboratorii de la Winsed.swiss și din practică venind în București. Numărul de locuri este de 20-25, pentru că dorim să lucrăm eficient. Taxa este de 5800 euro, care se plătește în două tranșe egale. La final, absolvenții obțin dublă certificare: certificat de executive education acordat de EHL și certificat de formare profesională de la ASE, recunoscut de Ministerul Educației.
Cursul de Manager Destinație Turistică are 180 de ore de activități didactice și practice, la care se adaugă ore de studiu individual (practică, proiecte), cu șapte module plus examenul final de certificare a competențelor profesionale. Poate dura șapte – nouă luni, în funcție de orar. Ca și în cazul primul curs, acesta este flexibil ca perioadă de începere, dar nu include activități în vârful de sezon (iulie-august), din motive evidente. Numărul de locuri cu care pornim o grupă este de minimum 25 persoane. Orele de curs și seminar se desfășoară atât în format fizic, cât și online, iar activitățile practice, evident, pe teren. Taxa este de 3000 lei, plătibilă în două tranșe. Absolvenții obțin un certificat de formare profesională recunoscut de ANC și Ministerul Educației, obligatoriu pentru ocuparea funcției de manager destinație turistică, conform legii.
Care sunt materiile importante și cine sunt profesorii?
Pentru ambele cursuri, ne bazăm atât pe profesori universitari, cât și pe specialiști recunoscuți din mediul de afaceri. Invităm întotdeauna personalități recunoscute pe domeniul respectiv. Considerăm că aceste cursuri vor avea de câștigat din experiența practică a celor care vin din industrie.
Conținutul modulelor vizează competențele necesare pentru o poziție de manager în industria ospitalității și, respectiv, în destinația turistică. El este, de asemenea, adaptat la specificul pieței actuale și legislației turistice din România, iar mai ales pentru cursul de manager Destinație Turistică, este avut în vedere standardul ocupațional de la ANC. Nivelul este cel de postuniversitar, punându-se accent pe discipline de management strategic și operațional, marketing, analize statistice, legislație etc, utile în ambele domenii și nișate strict pe fiecare specializare.
Toate informațiile sunt disponibile pe site-urile celor două programe – https://hospitality.ase.ro/ și https://managerdestinatie.ase.ro/.
Cum au fost gândite aceste oferte de studiu nevoilor de pe piața din România?
Așa cum am spus anterior, niciunul dintre acest cursuri nu a apărut din senin, ci crearea lor a avut la bază o bună cunoaștere a nevoilor pieței industriei ospitalității și a turismului din țara noastră. Industria ospitalității din România evoluează continuu, este pe un trend ascendent, atât din punct de vedere al ofertei, cât și din perspectiva cererii, iar în acest context buna pregătire a managerilor este o condiție necesară pentru performanța economică. În ceea ce privește cel de-al doilea curs, legislația turistică a impus apariția unei noi ocupații – aceea de manager destinație turistică – iar cursul nostru a venit exact pe această nevoie.
Ați denumit evenimentul de relansare a cursului Strategic Hospitality Management –
„Susținerea capitalului uman în industria ospitalității”. În aceasta idee, de ce credeți că ar trebui să aleagă tinerii acest program? Cât de importante sunt astfel de cursuri pentru dezvoltarea corectă a industriei?
Împreună cu Winsed.swiss România, ne-am dorit ca acest eveniment de relansare a cursului Strategic Hospitality Management să atragă atenția asupra nevoii de a regândi abordarea capitalului uman din industrie, mai ales după schimbările de pe piața globală a turismului cauzate de pandemie, crize politice și nu numai. Știm deja cu toții, ne confruntăm cu mari probleme de asigurare a resurselor umane necesare în turism și ospitalitate, din motive pe care nu aș vrea să le dezvolt aici. De altfel, la acest eveniment de relansare al cursului, am prezentat, pe scurt, rezultatele unui studiu realizat de noi (un grup de profesori ai Facultății Business și Turism) cu privire la competențele cerute în acest domeniu, în prezent și în viitorul apropiat, studiu care urmează să fie publicat la o editură internațională de prestigiu. Am arătat că angajatorii își doresc lucrători care să demonstreze bune competențe de comunicare, flexibilitate, adaptabilitate, gândire critică, rezolvare a problemelor și chiar leadership, pe lângă cele de digitalizare. Și, peste toate, pasiunea pentru turism. Asta așteaptă și de la tinerii absolvenți, dar și de la actualii angajați. Toate aceste competențe ale angajaților trebuie însă ”valorificate” cu profesionalism și eficiență de echipa managerială, care trebuie să îmbine în mod creativ și totodată eficient metodele moderne de management al resurselor umane cu toate celelalte instrumente manageriale de gestionare a afacerii (operaționale, de marketing, economico-financiare etc.). Altfel spus, profesionalizarea managementului în turism și ospitalitate este o nevoie continuă.
Care sunt planurile Academiei de Studii Economice pe termen scurt și lung în privința programelor de acest fel? Ce alte nevoi credeți că are învățământului în ospitalitate din România?
ASE are prevăzută în strategia sa, pe zona educațională, dezvoltarea acestor cursuri postuniversitare, în acord cu cerințele de pe piața muncii. De altfel, și programele de masterat sunt gândite în același fel. O bună relație cu mediul economico-social trebuie să stea la baza dezvoltării acestor cursuri și asta ne străduim să facem, inclusiv la nivelul Facultății de Business și Turism. Noi mai avem deja acreditate unele cursuri postuniversitare, cum ar fi unul pe management al restaurantelor, pe care în viitorul foarte apropiat ne dorim să îl punem în aplicare. Cred că și în acest domeniu este nevoie de profesionalizare. Dar, având în vedere faptul că aceste cursuri sunt flexibile, în funcție de nevoile specifice, putem acredita și alte cursuri. Suntem, să zic așa, cu ochii pe piața turistică și gata să răspundem nevoilor educaționale – pentru că aceasta ne este menirea.