Riscurile evitării muncii la negru prin „convenții civile”
Apărute ca alternativă la contractele de muncă, convențiile civile s-au dovedit, în cele din urmă, mai degrabă o formă discretă de muncă la negru, prin care mulți administratori din domeniul ospitalității au subminat interesele angajaților.
Convenția civilă a fost introdusă în legislația națională prin Legea nr. 83/1995, preluată apoi prin Legea nr. 130/1999, acte normative abrogate în prezent. Nici Codul civil nu mai cuprinde dispoziții referitoare la astfel de contracte, cu excepția prevederilor 1.766, care se referă la „Contractul de furnizare”, singurul loc în care este reglementat un contract prin care (şi) persoana fizică îl poate încheia pentru produsele/serviciile sale.
În contextul suprataxării contractelor cu timp parțial, chiar și acum, unii ar putea fi tentați să mascheze o relație de muncă prin încheierea unor astfel de contracte, însă riscul la care se expun este foarte mare. Cel mai mare risc îl reprezintă amenda de până la 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată că lucrează fără încheierea Contractului individual de muncă în formă scrisă și fără transmiterea datelor în Registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității.
Sunt anumite situații în care o convenție poate fi totuși semnată, însă oportunitatea și legitimitatea unei astfel de opțiuni diferă de la caz la caz. Actul poate fi încheiat pentru efectuarea unor activități care au caracter întâmplator sau ocazional și care exclud subordonarea prestatorului față de plătitorul venitului.
Se poate încheia convenție civilă dacă activitatea desfășurată nu are caracter repetitiv și poate fi considerată întâmplătoare, cu îndeplinirea criteriilor prevăzute în Codul Fiscal pentru activități independente:
• persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului şi a modului de desfăşurare a activităţii, precum şi a programului de lucru;
• persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea pentru mai mulţi clienţi;
• riscurile inerente activităţii sunt asumate de către persoana fizică care desfăşoară activitatea;
• activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfăşoară;
• activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacităţii intelectuale şi/sau a prestaţiei fizice a acesteia, în funcţie de specificul activităţii;
• persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare şi supraveghere a profesiei desfăşurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective;
• persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terţe persoane, în condiţiile legii.
La un eventual control, este de meționat faptul că nu Inspecția Muncii (sau I.T.M.) are în competenţă legală verificarea convenţiilor civile sau recalificarea lor. Orice „recalificare” va fi efectuată exclusiv de către inspectorii A.N.A.F., eventual la sesizarea I.T.M., deoarece criteriile de recalificare sunt prevăzute în Codul fiscal, iar nu în Codul muncii.
