Vinul romanesc, o prezenta culturala la Budapesta
Vinul romanesc, o prezenta culturala la Budapesta
in cadrul decernarii Premiului de excelenta culturala 2010, eveniment organizat de Institutul Cultural Roman, sectia Budapesta, in data de 13 decembrie 2010, s-a desfasurat si evenimentul „Vinul romanesc – O istorie culturalaâ€, prezentat de specialistul oenolog Gheorghe Moisescu si de jurnalistul Radu Rizea.
Acestia au propus participantilor o incursiune in lumea aromelor vinului romanesc, incursiune urmata de o degustare, din dorinta de a prezenta trei tendinte actuale in producerea vinului romanesc, si anume: produs romanesc cu investitori straini, produs romanesc cu investitor roman si renasterea traditiei romanesti.
La acest eveniment au participat: Compania Vinarte, care produce anual doua milioane de sticle de vin, Cramele Rotenberg, care detin 25 ha in zona Ceptura-Dealu Mare, aproape de Mizil, Domeniul Coroanei-Segarcea, cea mai sudica podgorie din Oltenia si Crama Basilescu, cu o poveste aparte, prin Viile de la Urlati.
Revenind la evenimentul major in cadrul careia a avut loc aceasta incursiune in lumea vinului romanesc, Premiul de excelenta culturala al ICR Budapesta a fost acordat artistului plastic Lajos Sy¡by, laureat al premiilor Munk¡csi si Kossuth, precum si al Premiului National de Arta si Prima Primissima. Premiul Media a fost decernat jurnalistului Jená»› Merza, de la Kossuth Radio. Premiul acordat anual unei personalitati marcante a culturii din Ungaria, semn al reverentei ICR Budapesta fata de valorile culturii ungare, este sustinut de: Pavel Åžusara – critic si istoric de arta, Ion Stendl – pictor si gravor roman, profesor universitar la Universitatea Nationala de Arte Bucuresti, doctor in Arte Vizuale, Sorina Ianovici –Jecza- director executiv Fundatia Inerart Triade, Geza Szocs- secretar de stat pentru cultura al Republicii Ungare, Ferenc Csak – director general Galeriile Nationale de Arta, istoric de arta si Gabor Pogany- istoric de arta. Ceremonia a fost onorata de prezenta vicepresedintelui ICR, Mircea Mihaies.