10 trenduri pentru sectorul hotelurilor boutique

10 trenduri pentru sectorul hotelurilor boutique
person Horeca
access_time_filled

Primul summit dedicat hotelurilor boutique din Europa, „Boutique Hotel Summit 2011” a trasat direcțiile viitoare ale acestui sector, aflat în ultimii ani în continuă expansiune. Conferința a avut loc la mijlocul lunii iunie în Londra și a reunit lideri ai industriei hoteliere din întreaga lume, care au identificat trendurile în sectorul hotelurilor de tip boutique.
Organizatorul evenimentului, Piers Brown a declarat la inaugurarea primei conferințe business2business dedicate hotelurilor boutique și lifestyle din Europa că piața hotelurilor boutique evoluează într-un ritm rapid, iar conferința vine în sprijinul celor care operează deja acest tip de unități, care vor afla astfel cum se preconizează că va evolua acest sector al industriei hoteliere. În cadrul conferinței s-au identificat, potrivit Travel Daily News, următoarele tendințe:

logoboutique
•   Oaspeții hotelurilor de tip boutique au așteptări diferite față de clienții hotelurilor obișnuite. Ei vor să găsească aici o experiență diferită, tocmai de aceea hotelierii care dețin astfel de hoteluri trebuie să se axeze pe oferirea unor experiențe unice și nu pe designul hotelului, așa cum se întâmplă de multe ori.
•   Grija pentru mediul înconjurător. Există o nișă în creștere de turiști preocupați de protejarea mediului înconjurător, iar reprezentanții hotelurilor boutique pot întâmpina cel mai bine așteptările acestor tip de clienți. Hotelurile boutique sunt cunoscute pentru grija lor față de mediu și pentru economiile pe care le fac. 

greenhotel
•   Nu brandul este cel mai important pentru un hotel boutique. Din contră, clienții acestor tip de hoteluri nu caută neapărat brandurile internaționale ci vor un loc unde pot interacționa cu stafful hotelier și unde să se simtă ca acasă.
•   Este important pentru hotelurile de tip boutique să ofere tehnologii de calitate, cel puțin la fel de bune ca acelea pe care clienții le au acasă. Într-un hotel de tip boutiqe tehnologia ar trebui să fie extrem de ușor de utilizat și practică.
hotelistoric•   Autenticitatea este cuvântul cheie pentru un boutique hotel de succes. Boutique Hotelurile se pretează în mod particular la transformarea unor clădiri istorice sau inovative în felul lor. Având grijă la materialele utilizate și la structura originală a clădirii, aceste unități se pot încadra cu ușurință la cele mai durabile și autentice unități hoteliere.
•   Boutique hotelurile pot valorifica flexibilitatea lor și pot oferi o varietate de tipuri de camere, fiecare cu design individual, mai degrabă decât camere standard.
•   Prețul este un atuu pentru hotelurile boutique. Acesta ar trebui să fie extrem de avantajos pentru clienți.
•   Boutique hotelurile dedicate sectorului business sunt în continuă creștere iar hotelierii ar trebui să aibe grijă să ofere servicii total diferite pentru această categorie decât restul hotelurilor.
•   Și hotelurile de tip lifestyle cu peste 100 de camere vor lua amploare în următoarea perioadă.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302