Analiză: Dezvoltatorii vor suplimenta oferta hotelieră din zona Calea Victoriei cu peste 700 de camere cotate la 4 și 5 stele, în următorii ani

Analiză: Dezvoltatorii vor suplimenta oferta hotelieră din zona Calea Victoriei cu peste 700 de camere cotate la 4 și 5 stele, în următorii ani
person Horeca
access_time_filled

Calea Victoriei din București va continua să se dezvolte ca pol de birouri și hotelier în următorii ani, planurile dezvoltatorilor vizând realizarea a șapte clădiri noi de birouri și șase hoteluri în urma unor investiții care pot depăși pragul de 300 de milioane de euro, potrivit unei analize a companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Noile clădiri de birouri vor avea o suprafață închiriabilă de peste 100.000 de metri pătrați, iar hotelurile ar urma să suplimenteze oferta cu peste 700 de camere cotate la patru și cinci stele.

în prezent, în zona Calea Victoriei sunt localizate 12 clădiri de birouri cu o suprafață închiriabilă de circa 55.000 de metri pătrați, reprezentând mai puțin de 2% din stocul modern al Capitalei, iar în ceea ce privește oferta hotelieră, zona este cea mai dezvoltată din București, beneficiind în prezent de peste 2.000 de camere în hoteluri cotate la patru și cinci stele, reprezentând circa 30% din capacitatea de cazare a Capitalei pe acest segment.

caleavictoriei

Sursa foto: Sogodel Vlad/Shutterstock.com

Cele mai avansate proiecte sunt hotelul Autograph by Marriott Old Town, care va dispune de 214 camere, respectiv proiectele de birouri Millo Offices, Tandem Offices și Dacia One, având o suprafață închiriabilă de circa 40.000 de metri pătrați.

în ceea ce privește valoarea investițiilor, ținând cont de costurile cu terenurile din zonă, printre cele mai scumpe din București, acestea pot fi estimate la peste 2.000 de euro / mp închiriabil de birouri, respectiv între 100.000 și 150.000 de euro per cameră de hotel cotat la patru sau cinci stele. Astfel, valoarea investițiilor pentru realizarea clădirilor de birouri propuse poate fi estimată la peste 200 de milioane de euro, în timp ce hotelurile ar putea atrage un buget cuprins între 75 și 110 mil. euro.

Cele mai recente investiții finalizate în aceasta zonă sunt hotelul Moxy Old Town de pe strada Doamnei, care dispune de 119 camere, respectiv clădirile de birouri Victoriei 109 și Mendeleev Office 5 cu o suprafață închiriabilă cumulată de peste 10.000 de metri pătrați.

hartahoteluricaleavictoriei

Calea Victoriei este considerată cea mai reprezentativă arteră comercială a Bucureștiului, atrăgând de-a lungul timpului o serie de branduri vestimentare premium și de lux, iar în ultimii ani tinde să redevină o zonă de promenadă, în special seara și în weekend, când pot fi mai bine observate cele câteva zeci de palate și clădiri reprezentative care adăpostesc muzee, spații culturale sau instituții publice. în plus, Calea Victoriei este o destinație importantă și prin prisma restaurantelor, barurilor și cafenelelor situate în zona Amzei – Ateneu sau Lipscani – Smârdan (Centrul Vechi).

Calea Victoriei este o arteră în jurul căreia poate fi repornită construcția Bucureștiului, în condițiile în care zona cuprinde o serie dintre cele mai importante bijuterii arhitecturale românești, care trebuie conservate și puse în valoare, dar și o sumedenie de imobile lăsate în paragină care necesită investiții substanțiale în consolidare sau redezvoltare. Ne bucură să vedem un număr tot mai ridicat de dezvoltatori dornici să concretizeze potențialul zonei, investind atât în renovarea unor clădiri istorice, cât și în imobile noi care se încadrează în specificul arhitectural. Având o masă critică de spații de birouri și facilități de cazare moderne și beneficiind de o varietate de atracții gastronomice și culturale, Calea Victoriei poate redeveni o destinație turistică și de afaceri de top la nivel european.”, spune Mihnea Șerbănescu, General Manager, Cushman & Wakefield Echinox.

Printre măsurile pe care Cushman & Wakefield Echinox consideră că ar trebui să le ia autoritățile pentru a contribui la dezvoltarea zonei se numără:

  • construirea unei parcări subterane în Piața Revoluției
  • amenajarea și valorificarea spațiilor verzi din jurul Sălii Palatului
  • clarificarea procesului de autorizare, astfel încât acesta să ofere mai multă predictibilitate
  • accelerarea procesului de renovare și consolidare a clădirilor aflate în patrimoniul public
  • crearea unor programe de finanțare și aplicarea de măsuri coercitive pentru proprietarii de clădiri degradate.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302