Ce îi deranjează pe turiştii de business la unităţile hoteliere

Ce îi deranjează pe turiştii de business la unităţile hoteliere
person Horeca
access_time_filled

Potrivit unui studiu realizat pe mai mult de 3000 de turiști de business din 600 de orașe din întreaga lume, personalul hotelier nepoliticos reprezintă cea mai mare nemulțumire a turiștilor de afaceri, iar 74% din aceștia consideră că tratamentul impersonal pe care îl primesc de la angajații hotelurilor atunci când se cazează într-o unitate reprezintă unul dintre lucrurile pe care le detestă cel mai mult atunci când trebuie să călătorească în interes de afaceri. Studiul a fost realizat de compania Vitesse Worldwide.

target2

„Ceea ce reiese foarte clar din acest studiu este că principala nemulțumire a turiștilor de business nu se referă la tarifele tot mai piperate practicate de hoteluri, ci din contră, principala lor nemulțumire ține de un aspect mai sentimental, mai afectiv: relația cu angajații hotelurilor. O atenție mai mare din partea angajaților pentru clienții de business ar putea reprezenta acea notă distinctivă care ar determina un asemenea client (extrem de pretențios) să se întoarcă în unitatea respectivă”, a declarat CEO Vitesse Worldwide, Shawn Abaspour.

client1

Așadar, printre cele mai rele experiențe menționate de turiștii de business se numără acelea în care aceștia au fost tratați de angajații hotelurilor ca „încă un client în plus”; studiul vorbește de acel tratament de „turmă” aplicat de angajații unităților hoteliere miilor de clienți care trec pragul unui hotel. Oamenii de afaceri vor să se simtă importanți, unici, speciali față de restul lumii.
Potrivit studiului, personalul hotelier are acum un instrument extrem de eficace pentru a crea o legătură mai personală cu clienții lor: rețelele de socializare online. Deși hotelierii sunt extrem de know1conștienți de cine sunt clienții lor de afaceri – cât de des se cazează la hotelul lor, câți bani cheltuiesc, care este durata medie a șederii lor, aceste informații nu sunt de ajuns. Căutați mai multe informații despre ei! Folosiți social media pentru a vedea care sunt hobby-urile lor, ce îi pasionează, ce filme le plac, ce mâncare ș.a. Hotelul Ritz Carlton din Beijing de exemplu își suprinde deseori oaspeții fie cu DVD-uri cu filmele lor preferate în cameră, fie cu poza familei lor pe birou… Aceste lucruri rămân întipărite în memoria oaspeților mult timp și îi determină să se întoarcă la dumneavoastră. Personalizarea serviciilor nu va fi trecută cu vederea de turiștii de business.
Printre lucrurile pe care le apreciază cel mai mult turiștii de business la un hotel se numără serviciile de concierge. Un concierge înarmat cu informații solide contează mult în ochii exigenți ai turiștilor de afaceri și poate constitui un motiv pentru aceștia de a se reîntoarce la acea unitate hotelieră.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302