Criterii în alegerea textilelor și cosmeticelor pentru un hotel

Criterii în alegerea textilelor și cosmeticelor pentru un hotel
person Horeca
access_time_filled

 textilepentruhoteluriPrețuirea viitorilor oaspeți care ne vor călca pragul începe încă din primele faze ale procesului de construcție, de la alegerea finisajelor, a decorurilor, a textilelor decorative și a cosmeticelor și nu numai.

Acest proces trebuie să fie unul continuu, dinamic și adaptabil, și care să se integreze perfect bugetului alocat. Ulterior, cel puțin o dată pe an, fiecare proprietar/manager de structură hotelieră va trece prin procesul de achiziție al inventarului moale și consumabilelor, și cam tot de fiecare dată, întrebarea principală va fi aceeași: cum să alegem cea mai bună calitate, integrând-o totodată bugetului, care, de cele mai multe ori, nu este foarte generos?

Multe din elementele prezentate mai jos sunt foarte greu de identificat în faza achiziției, deoarece sunt elemente ce țin de faza de producție, dar și de finisările suferite de respectivele materiale, iar viciile tind să iasă la suprafață în urma folosirii în timp a produselor. Tocmai de aceea este esențială testarea materialelor, solicitând mostre, dar nu numai. Alegerea unor furnizori de încredere, care la rândul lor să se asigure că sunt respectate standardele de calitate, precum și disponibilitatea alocării de timp din partea dumneavoastră în vederea înțelegerii în amănunt a elementelor ce compun ofertele primite, sunt piloni fundamentali care pe termen lung pot duce la o economie de capital substanțială, pe lângă plusul de imagine rezultat din confortul oferit oaspeților dumneavoastră.

Iată deci câteva elemente de care ar fi bine să ținem cont când luăm decizia de achiziție a inventarului moale și numai:

  • Calitatea firului de bumbac folosit se poate testa doar în timp, în urma utilizării constante a materialelor, de aceea este foarte importantă alegerea furnizorului de încredere. în cazul prosoapelor hoteliere, elementele decisive sunt: gramajul pe metru pătrat (gsm), minim 500 gsm, diferit în funcție de structura în care se utilizează, firul dublu cardat ce determină gradul de absorbție, în plus dubla cusătură pe toate cele patru laturi este detaliul ce determină rezistența în timp și previne deșirarea prosoapelor.
  • în alegerea materialelor textile ce vin confecționate, gen lenjerie pat și fețe de masă, primul element de la care trebuie să plecăm este definirea compoziției pe care o dorim: 100% bumbac sau amestec polycotton, pe lângă alte elemente (densitate material, plain sau jacquard, thread counts TC etc). în ultima perioadă, se observă un trend crescător în rândul managerilor de achiziții în favoarea materialelor amestec, datorită ușurinței în utilizare/călcare și a menținerii ținutei impecabile, un timp mai îndelungat.
  • Tratamentele finale la care sunt supuse materialele înainte de partea de confecție, mercerizarea și sanforizarea, garantează stabilitatea în timp a țesăturii, antipeeling și gradul de contracție acceptat în urma spălării 3-4%.

hotelsplendid

în ceea ce privește cosmeticele hoteliere, pe lângă multitudinea de fragrante din cele mai exotice și îmbietoare care există în piață, elementul definitoriu în decizia de achiziție este alegerea mixului optim de produs: gramaj, design și cost.

Experiența ne învață că un compromis în oricare dintre cele patru elemente de mai sus, poate fi dăunătoare pe termen mediu și lung, și nu doar imaginii de brand.

Tendința în ultima perioadă, pe care o putem observa chiar și în cadrul lanțurilor hoteliere de prestigiu, este utilizarea dispenserelor cu posibilitate de vizualizare directă a produsului și a brandului de cosmetică folosit, fapt ce asigură o transparență totală în fața clientului final, optimizând totodată costurile structurii, evitând astfel orice compromis în ceea ce privește calitatea produsului oferit.

Perioada de criză de după 2008 ne-a amintit o lecție fundamentală: creșterea loialității clienților este singura modalitate de a rămâne competitivi și a susține costurile operaționale și profitabilitatea structurii hoteliere.

Un oaspete prețuit și ascultat, va fi cu siguranță fidelizat, iar acest lucru face diferența în timp.

consumabilehoteluri

GUEST BOUTIQUE își dorește să fie un etalon al calității și eleganței în industria textilelor hoteliere și nu numai. Pasiunea GUEST BOUTIQUE pentru produse de excepție se reflectă într-un număr semnificativ de parteneriate și într-o atenție sporită detaliilor ce pot face diferența într-un hotel. Transparența, perseverența și implicit diversificarea constantă a gamei de produse oferite, ne-au adus într-un timp relativ scurt, cel mai prețuit bun al companiei din prezent: încrederea clienților noștri!

Articol scris de BRîNDUȘA BUNEA, Director Comercial GUEST BOUTIQUE (www.guestboutique.ro), pentru ediția 79 a revistei Horeca România. 

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302