Evoluţia sectorului hotelier din Europa, în 2011

Evoluţia sectorului hotelier din Europa, în 2011
person Horeca
access_time_filled

Gradul mediu de ocupare al hotelurilor în Europa, în primele 9 luni ale acestui an, a fost de 67%, iar tariful mediu pe cameră de hotel, pe zi, a fost de 100 euro, potrivit datelor furnizate de compania STR Global. În ceea ce privește venitul mediu pe cameră disponibilă (RevPAR), valoarea acestuia a fost de 67 euro la nivel european.

inside

Cel mai bun grad de ocupare l-au înregistrat hotelurile din nordul Europei (71%), urmate de hotelurile din Europa de Vest, cu un grad mediu de ocupare de 67%. Europa de Est se află pe ultimul loc, cu un grad de ocupare de doar 59% în primele 9 luni ale acestui an, însă este regiunea care a înregistrat cea mai spectaculoasă creștere a gradului de ocupare din acest an, +4% comparativ cu anul trecut (de la 55% la 59%). În ceea ce privește Europa de Sud, gradul mediu de ocupare al hotelurilor în primele 9 luni ale acestui an a fost de 64%.

date
Potrivit STR Global, Bucureștiul a înregistrat cel mai scăzut grad de ocupare al hotelurilor din 16 capitale europene analizate și anume sub 60%. Și Sofia și Bratislava se situează în coada clasamentului. În top în 2011 în ceea ce privește gradul de ocupare s-a situat Londra, cu peste 80% grad de ocupare, Paris și Amsterdam.
În ceea ce privește tarifele, cele mai scumpe hoteluri în primele 9 luni ale acestui an se situează în: Paris, Zurich și surprinzător, Istanbul. Bucureștiul se află la celălalt pol al clasamentului, având printre cele mai ieftine hoteluri din Europa, alături de Varșovia și Dublin.
Primele orașe în ceea ce privește valoarea RevPAR în 2011, sunt Paris, Zurich, Geneva și Istanbul, singurele orașe din Europa care au depășit vârful înregistrat în 2007.

key

În ceea ce privește tranzacțiile din domeniul hotelier, anul 2011 a fost unul bun. Printre cele mai importante tranzacții hoteliere din Europa de Est menționăm: hotelul Radisson Blu din Tallinn, hotelul Le Meridien Bristol din Varșovia și InterContinental din Praga. În 2010, volumul tranzacțiilor hoteliere a fost de 6.5 miliarde euro în Europa, o creștere semnificativă față de valoarea din 2009, însă mică dacă o comparăm cu valoarea atinsă în anul 2006, când volumul tranzacțiilor hoteliere a fost de 20 miliarde euro.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302