Gradul de ocupare al hotelurilor de pe litoral a depășit 90% în prima zi de toamnă

Gradul de ocupare al hotelurilor de pe litoral a depășit 90% în prima zi de toamnă
person Horeca
access_time_filled

hotelurilitoraltoamnaMajoritatea hotelurilor de pe litoral au redus tarifele la jumătate de la 1 septembrie, iar în aceste condiții cererea pentru vacanțe la începutul acestei luni nu a scăzut comparativ cu vârful de sezon. Datorită acestor reduceri, gradul de ocupare al hotelurilor de la mare a depășit 90% în prima zi de toamnă, numărul de turiști fiind cu 10% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui studiu realizat de către portalul LitoralulRomanesc.ro, agenția prin intermediul căreia ajung cei mai mulți români în vacanțe la Marea Neagră.

Peste 80% din hotelurile de pe litoral, care au redus tarifele cu 35-50% față de vârful de sezon de la jumătatea lui august, sunt pline la începutul lui septembrie, spre deosebire de celelalte, care au păstrat tarifele sau au operat reduceri mai mici, și au rămas cu aproximativ 20% din camere neocupate. Ca medie, însă, pentru întregul litoral, gradul de ocupare depășește 90% în prima zi din septembrie.

Numărul turiștilor care aleg să vină la mare la final de sezon este în creștere în ultimii ani. Din datele agenției LitoralulRomanesc.ro, se poate estima că în acest moment sunt pe litoral cu 10% mai mulți turiști față de aceeași perioadă a anului trecut. Acest lucru se datorează faptului că, în ultimii 2-3 ani, vremea a fost foarte bună la finalul lunii august și în prima jumătate a lunii septembrie, dar și reducerilor importante operate de majoritatea hotelurilor de pe litoral.

Aceste reduceri de după vârful de sezon se fac în două etape: 20-31 august, în medie cu 20% față de jumătatea lui august, și 1-15 septembrie, când prețurile scad la jumătate comparativ cu vârful de sezon.

Sunt, însă, și hoteluri care s-au bazat pe experiența anului trecut, când finalul de august s-a vândut foarte bine și au ales să prelungească tarifele de vârf de sezon până la 25 august sau au aplicat reduceri prea mici pentru această perioadă de final de sezon, acest lucru generând, în cele mai multe situații, o reducere a gradului de ocupare„, a declarat Ionuț Nedea, directorul general al LitoralulRomanesc.ro.

Cele mai mari reduceri s-au operat în stațiunile din sudul litoralului. Acest lucru este, oarecum, normal, având în vedere faptul că Mamaia este o destinație care se vinde aproape 100% până la data de 10 septembrie.

Românii care aleg să vină la începutul lunii septembrie la mare sunt turiști cu bugete de vacanță mai mici, dar care, pe de altă parte, ajung pe litoral și pentru alt tip de experiență decât cea legată exclusiv de plajă. Mulți dintre ei aleg să viziteze obiective turistice din Constanța sau să meargă în excursii în Dobrogea sau în Delta Dunării.

Litoralulromanesc.ro, deținut de compania Creative Eye SRL din Constanța, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare vânzător de vacanțe în stațiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turiști, cât și ca vânzări. Litoralulromanesc.ro a înregistrat anul trecut un volum de vânzări de 15 milioane de euro (la Ministerul Finanțelor este raportat doar comisionul – 6,170 milioane de lei, așa cum se întâmplă în cazul multor agenții de turism), iar prin intermediul agenției au ajuns anul trecut în stațiunile românești de la Marea Neagră peste 80.000 de turiști. Portalul promovează peste 400 de structuri de cazare în 13 stațiuni de pe litoralul românesc, de la unități de o stea până la cele de cinci stele.

Sursă foto: www.booking.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302