Hilton Worldwide anunţă lansarea unui nou brand hotelier

Hilton Worldwide anunţă lansarea unui nou brand hotelier
person Horeca
access_time_filled

Hilton Worldwide a anunțat astăzi lansarea brandului Curio – A Collection by Hilton, precum și informații referitoare la câteva dintre primele hoteluri care se vor alătura noului brand.

„Clienții și proprietarii de hoteluri independente și-au exprimat un interes puternic referitor la crearea unui brand nou care să asigure unicitatea hotelurilor și să ofere în același timp beneficiile sistemului nostru, așa cum este programul de loialitate Hhonors”, a declarat Christopher J. Nassetta, CEO și Președinte al Hilton Worldwide. „Această dorință, combinată cu dimensiunile actuale ale pieței hoteliere independente și pasiunea consumatorilor pentru experiențe autentice ne demonstrează că este momentul ideal pentru lansarea acestui brand. Este un brand excepțional, fiind unul dintre cele două concepte unice pe care intenționăm să le introducem anul acesta”, a adăugat acesta.

brandcuriohilton

Creat special pentru călătorii care își doresc să descopere elemente locale și experiențe autentice, Curio va fi o colecție atent selecționată, formată din hoteluri de patru și cinci stele din întreaga lume. La fel cum cuvântul „curio” (curiozitate) descrie ceva interesant, foarte rar sau chiar unic, fiecare hotel Curio va fi diferit de toate celelalte, această individualitate devenind un element comun al întregii colecții, susținute în mod discret de garanția calității pe care numele „Hilton” o asigură în fiecare locație, se precizează într-un comunicat transmis redacției.

Primele hoteluri care au semnat scrisori de intenție sunt: SLS Las Vegas Hotel & Casino; The Sam Houston Hotel din Houston, Texas; Hotel Alex Johnson din Rapid City, Dakota de Sud; The Franklin Hotel din Chapel Hill, Carolina de Nord; și un proiect al cărui nume încă nu a fost anunțat, situat în centrul istoric al orașului Portland din Oregon.

„Lansarea Curio extinde portofoliul nostru la un total de unsprezece branduri excepționale și creează oportunități suplimentare pentru a servi mai bine clienții noștri existenți, pentru a atrage noi clienți și pentru a crea alte oportunități de dezvoltare. Prin acest brand proprietarii vor beneficia de expertiza și prezența Hilton la nivel internațional, păstrând în același timp specificul fiecărui hotel în parte”, a adăugat Jim Holthouser, Executive Vice President, Global Brands al Hilton Worldwide.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302