Hotelul Bradul din Poiana Brașov se redeschide în urma unei investiții de peste 2 milioane euro

Hotelul Bradul din Poiana Brașov se redeschide în urma unei investiții de peste 2 milioane euro
person Horeca
access_time_filled

hotelbradulAna Hotels anunță re-deschiderea hotelului Bradul din Poiana Brașov, în urma unei investiții de peste 2 milioane euro în renovare și redecorare. Renovarea hotelului Bradul s-a realizat într-un timp record, de trei luni și jumătate, precizează reprezentanții companiei, într-un comunicat.

Cu o îndelungată tradiție în Poiana Brașov ce datează de la începutul anilor ‘60, Hotelul Bradul a intrat în portofoliul ANA Hotels în 1996.

în urma investiției masive din primăvara acestui an, Ana Hotels Bradul își întâmpină oaspeții cu 59 de camere complet renovate, proiectate în spiritul unei eleganțe naturale și al unei ambianțe calde, confortabile, specifice decorului montan”, se arată în comunicat. 

Noul design al hotelului, inspirat de atmosfera distinsă de conac de odinioară, folosește esențe naturale prețioase precum stejarul auriu (folosit cu generozitate atât la pardoseală cât și la mobilier), marmura de Carrara și granitul Chocolate Brown din Brazilia, ce înnobilează designul băilor și al holurilor. în renovarea hotelului s-au folosit 1280 m² de marmură și peste 1700 m² de lemn (stejar auriu) pentru pardoseli, tavane și tâmplărie.

hotelbradul2

Hotelul este situat la baza Masivului Postăvaru, în imediata apropiere a pârtiei Bradul și a  telecabinei Capra Neagră, operate de ANA Teleferic (ce face parte tot din grupul ANA Hotels).

Compania ANA Hotels deține, în Poiana Brașov, hotelurile Sport și Bradul, clasificate la 4* și hotelul Poiana, clasificat la 3*.

în 2015, ANA Hotels a devenit prima companie românească de ospitalitate după cifra de afaceri, confirmând viziunea proprietarului companiei, aceea a calității de top a produselor și serviciilor. în 2016, cifra de afaceri a companiei a urcat la 31,5 milioane Euro, înregistrând o creștere de 9,6% față de 2015.

Portofoliul companiei mai include, în afara celor trei hoteluri din Poiana Brașov, hotelurile Athénée Palace Hilton și Crowne Plaza în București și hotelul Europa în Eforie Nord.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302