Howard Johnson, preluat de firma care deține Ramada Parc și Ramada Plaza

Howard Johnson, preluat de firma care deține Ramada Parc și Ramada Plaza
person Horeca
access_time_filled

howardjohnsonConsiliul Concurenței a autorizat preluarea S.C. International Business Trading S.R.L. de grupul Tatika, se arată într-un comunicat. 

Tatika Investments Ltd. (Cipru) este o companie de tip holding, care desfășoară, în principal, activități de consultanță, construcții, achiziționarea de proprietăți mobiliare și imobiliare, închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, etc.

În România, acesta controlează direct societățile S.C. Parc Hotels S.A., S.C. Wellkept Imobiliare S.R.L., S.C. The Woodlands Investments S.R.L. și S.C. Magnum Servicii S.R.L. și indirect S.C. Turism Hoteluri și Restaurante – C.G. S.R.L. (prin S.C. Parc Hotels S.A.). S.C. Parc Hotels S.A. operează hotelurile Ramada Parc și Ramada Plaza din București.

S.C. International Business Trading S.R.L. are ca obiect principal de activitate închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate. S.C. International Business Trading S.R.L. deține controlul asupra S.C. Grand Plaza Hotels S.A., care administrează hotelul Howard Johnson Grand Plaza București.

Consiliul Concurenței a evaluat operațiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilității acesteia cu un mediu concurențial normal, constatându-se că operațiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței pe piața serviciilor hoteliere încadrate în categoria 3-5 stele și piața serviciilor de alimentație publică„, se arată într-un comunicat de presă.

Sursă foto: www.wikipedia.org

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302