Investiţii masive în noi hoteluri marca Marriott Hotels&Resorts
Conducerea Marriott Hotels&Resorts a anunțat oficial că își va adăuga în portofoliu 50 de hoteluri noi în următorii 4 ani, unități care se vor adăuga celor peste 500 de hoteluri din 54 de țări din portofoliul actual al companiei. Investiția se ridică la miliarde de dolari și reprezintă cel mai important anunț din punct de vedere financiar al companiei din momentul în care criza economică a zguduit industria ospitalității.
„Suntem încântați să anunțăm această creștere semnificativă a numărului de hoteluri noi din portofoliul Marriott Hotels&Resorts, fiecare cu un design unic dar cu aceleași standarde ridicate în ceea ce privește serviciile oferite și facilitățile pe care Marriott Hotels& Resorst le oferă atât turiștilor de business cât și de leisure din întreaga lume”, a declarat Paul Hill, senior vice president, brand management for Marriott Hotels&Resorts.
Marriott va deschide așadar în următorii 4 ani, 12 hoteluri în America, 24 de hoteluri în regiunea Asia/Pacific, 4 hoteluri în Europa și 9 hoteluri în Orientul Mijlociu/Africa.
Paul Hill a declarat pentru 4Hoteliers.com că Brazilia, India, Rusia și China sunt piețele principale unde s-a înregistrat în ultimii ani creștere economică, și că ,,Pe măsură ce afacerile explodează în aceste țări, automat crește și cererea pentru hoteluri. În următorii 20 de ani am putea avea la fel de multe hoteluri în China cum avem în America”.
Luna trecută grupul hotelier a deschis hotelul cu 295 de camere Shanghai Marriott Lawn și hotelul de 364 de camere Jaipur Marriott Hotel – care are și cea mai mare sală de dans din Jaipur.
Următoarele inaugurări anunțate sunt: hotelul de 5 stele Shanghai Marriott Hotel City Centre, cu 720 de camere, hotelul cu 319 camere Guangzhou Marriott Hotel Tianhe, hotelul Rayong Marriott Resort Spa și hotelul cu 392 de camere Haikou Marriott Resort and Spa.
„Acum 20 de ani în China nu exista o clasă de mijloc. Astăzi există aproximativ 200 de milioane de oameni în clasa mijlocie care călătoresc în Asia și China așa că e logic de ce a crescut cererea pentru hoteluri. Creșterea a scăpat de sub control”, a mai declarat Paul Hill.Â
Cu peste 500 de hoteluri în 54 de țări, Marriott Hotels&Resorts este compania hotelieră cu cele mai larg răspândite hoteluri din lume, cu o concentrație de unități în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Canada, Europa, China și Mexic.
Sursa: www.news.marriott.com