Manuela Mereş a fost numită Director de Evenimente la Hilton Sibiu

Manuela Mereş a fost numită Director de Evenimente la Hilton Sibiu
person Horeca
access_time_filled

Hilton Sibiu a anunțat astăzi numirea Manuelei Mereș în poziția de Director de Evenimente. Manuela Mereș vine de la Athenee Palace Hilton București unde a ocupat poziția de PR and Marketing Executive, și, în noua sa calitate va fi responsabilă de serviciile de conferință și banqueting ale hotelului Hilton Sibiu.

„Mă bucură venirea Manuelei Mereș în echipa Hilton Sibiu. Pe segmentul de evenimente avem ambiții mari și sunt încrezător că împreună vom dezvolta această latură a business-ului oferind oaspeților nostri servicii de conferință și banqueting la cel mai înalt nivel.”, a declarat managerul general al hotelului Hilton Sibiu, Nicolae Aron.

hiltonsb

La rândul său, Manuela Mereș a declarat că „După doi ani în care am învățat ce înseamnă ospitalitatea și valorile Hilton, am acum onoarea de a-mi continua „călătoria” alaturi de acest brand și totodată oportunitatea de a-mi perfecționa abilitățile în noua funcție la Hilton Sibiu,”. Această a adăugat referitor la poziția pe care o va ocupa, că ingredientele care asigură succesul unui eveniment sunt calitatea, profesionalismul și pasiunea.
manuelameresPrimul proiect al lui Mereș în noul rol va fi lansarea campaniei „Eleganța este accesibilă” campanie menită să aducă în atenția publicului serviciile de calitate și să încurajeze consumatorii să experimenteze eleganța unui cadru de cinci stele.
În poziția sa anterioară la Athenee Palace Hilton București, Manuela Mereș a fost responsabilă de campaniile de marketing, comunicare și CSR ale hotelului. Ea și-a început cariera în 2007, ca Office Manager la Capgemini România, o companie de consultanță, servicii tehnologice și outsourcing, membru a grupului Capgemini, preluând în mai 2008 responsabilitățile în cadrul departamentului de marketing și comunicare al companiei.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302