Marriott International desemnează 2017 “Anul Expansiunii Internaționale Istorice”
Marriott International a anunțat că anul 2017 a reprezentat cel mai bun an pentru companie în ceea ce privește semnarea de contracte de dezvoltare în afara Americii de Nord, creșterea fiind alimentată de semnări record în Asia și Europa.
La finalul anului trecut, compania opera sau franciza peste 6500 de hoteluri și peste 1,25 milioane camere, o treime dintre camere fiind localizate în afara Americii de Nord. Marriott International și francizații săi au deschis peste 470 de hoteluri cu peste 76.000 de camere în întreaga lume, în 2017, amplificând notorietatea brandului în rândul oaspeților, proprietarilor și francizaților.
“Marriott International a continuat să-și extindă prezența la nivel global în 2017, deschizând proprietăți în 5 noi țări și teritorii și ajungând astfel în 127 de țări și teritorii”, a declarat Tony Capuano, Executive Vice President și Global Chief Development Officer la Marriott International.
“Creșterea noastră este alimentată de cel mai mare portofoliu de branduri hoteliere din industrie, de o expansiune internațională impresionantă și de multe proiecte în cele mai valoroase segmente. Suntem mulțumiți în mod special de creșterea accelerată a brandurilor Starwood”, a adăugat acesta.
în 2017 compania a semnat peste 750 de contracte pentru noi hoteluri reprezentând aproape 125.00 de camere sub contracte de management și franciză pe termen lung. Pipeline-ul global a crescut la un număr record de 460.000 de camere, peste jumătate fiind localizate în afara Americii de Nord.
Creșterea pipeline-ului în 2017 a fost alimentată în parte parte de sinergiile asociate cu achiziția Starwoord.
Cererea globală și moștenirea brandurilor Starwood au alimentat creșterea
în afara Americii de Nord, Marriott a deschis anul trecut peste 140 de hoteluri și aproximativ 30.000 de camere. Doar în regiunea Asia Pacific, compania a deschis 18.000 de camere și a semnat pentru 31.000 camere în 2017. Astăzi, piața Asia Pacific reprezintă 15% din totalul camerelor de la nivel mondial și aproape o treime din pipeline-ul companiei. China singură reprezintă 8% din numărul total de camere al companiei de la nivel global și 19% din pipeline.
în Europa, Marriott a deschis 5800 de camere și a semnat pentru 12.000 de camere în 2017. Hotelurile din Europa reprezintă 9% din distribuția globală de camere a companiei.
în America de Nord au avut loc 329 de deschideri de hotel în 2017 și 482 de contracte semnate. Interesul a crescut de asemenea și în regiunea Caraibe și America Latină, cu 19 deschideri de hotel în 2017 și un număr record de 27 de contracte semnate. în Orientul Mijlociu și în Africa Marriott a deschis 12 hoteluri și a încheiat anul cu 30 de contracte semnate.
Potrivit Marriott International, anul trecut a crescut cererea pentru hotelurile select service.
Focus pe calitate
Din camerele semnate de companie în 2017, aproape 80% erau în segmentele luxury, upper upscale și upscale. La finalul anului 2017, cele 7 branduri de lux ale companiei erau reprezentate de 469 de hoteluri deschide. Pipeline-ul de lux al companiei totaliza la finalul anului trecut peste 200 de proiecte, din care aproape jumătate erau în curs de conversie sau construcție.