O sumară radiografie a industriei hoteliere, cu Paul Mărășoiu
Evoluția pieței hoteliere și a investițiilor specifice în România este exclusiv rezultatul efortului și riscului asumat de mediul privat, ne-a declarat președintele Peacock Hotels, Paul Mărășoiu, într-un interviu despre evoluția investițiilor hoteliere în România, despre principalele probleme ale industriei hoteliere și mai ales despre soluțiile care se impun pentru ca industria ospitalității să devină unul din principalele motoare ale economiei naționale.
Cum vedeți evoluția investițiilor hoteliere din România din ultimii ani, în raport cu experiența acumulată în cei treizeci de ani de când activați în domeniu?
Paul Mărășoiu: Cred că trebuie să evaluăm lucrurile privind cu peste două decenii în urmă. în toți cei 24 de ani care s-au scurs din ‘89, nu a existat absolut niciodată o strategie de dezvoltare a turismului și implicit a investițiilor în domeniu. Până în 2003-2004 nici nu prea aveam despre ce vorbi în relație cu investițiile în domeniu, fie ele hoteliere sau de agrement, fiind rare inițiativele investiționale. Din 2003 a început să apară mai evidentă opțiunea de investiții. Tot ceea ce înseamnă dezvoltarea cunoscută în domeniu hotelier în România este exclusiv consecința eforturilor financiare și riscurilor asumate de mediul privat. Investitorii nu au avut la dispoziție niciodată cel puțin un set minimal de informații care să le endorseze opțiunea de investiție și în baza căreia să ia o decizie pe deplin corectă. Evoluția în domeniul investițiilor în România, repet, este strict rezultatul efortului și riscului asumat de mediul privat.
Dacă ne raportăm la investițiile hoteliere, care a fost cea mai bună perioadă pentru acestea și cărui fapt s-a datorat acest lucru?
P.M.: în 2004-2007 a fost o perioadă de maximă emulație în ce privește investițiile. Dacă ne raportăm doar la București, de exemplu, capacitatea de cazare a crescut progresiv de la circa 2500 de camere decente, identificate la nivelul anului 2003, până la momentul de față, când vorbim de aproape 11.000 de camere, din care circa 9.300 sunt corect clasificate, între 3 și 5 stele, extrem de puține fiind adăugate ulterior anului 2008. Economia avea alte repere la momentul 2007, existau bani în piață, exista o perspectivă de dezvoltare pe toate componentele economice. La momentul acela era o perspectivă interesantă, ba chiar începuse o abordare ceva mai rațională a investițiilor în domeniu. De multe ori investiția în domeniul hotelier a fost o chestiune emoțională, cei mai mulți investitori nepunând mare preț pe nevoia de a avea informații profesionale livrate de cineva specializat, care să genereze și să consolideze conceptul hotelului, un studiu de fezabilitate și, până la urmă, decizia finală privind oportunitatea, sau nu, de a iniția o astfel de investiție.
Decizii eronate care acum, din nefericire, se constată că produc „efecte” fiind suficient de multe proprietăți hoteliere croite după “chipul și asemănarea ctitorului”, hoteluri care nici nu produc, având în vedere contextual economic nefavorabil, dar nici funcțiunile hotelului nu sunt corect dezvoltate, în consecință produsul nu este corect definit și nu poate fi vândut pe piața de „hospitality real estate”. Un hotel dacă nu este pus în piață nu poate funcționa pe principiul că tot intră cineva și „cumpără”. Hotelurile au alte principii de a-și vinde produsul și trebuie construit de la bun început ca produs hotelier, și nu neapărat ca și o simplă clădire.
Ori, mulți dintre cei care au construit s-au oprit la clădire, considerând că în momentul acela, al terminării clădirii, au o afacere. Complet fals. Afacerea reală începi să o „clădești” abia din momentul în care termini clădirea, definind conceptul de funcționare operațională, conceptul de produs hotelier vandabil, echipa care să conducă afacerea, echipa care să lucreze sub managementul respectiv, politica de produs, politica tarifară, modul de distribuție și de vânzare a produsului ș.a.
Cum vedeți investițiile în perioada 2012-2013?
P.M.: în general, peste tot în țară, până anul trecut, lucrurile nu prea s-au mișcat în domeniul investițional, tentativele fiind timide. La nivelul anilor 2007-2008 au fost înghețate nenumărate proiecte, în diferite stadii, unele încă de la intenția de a genera investiția, până la clădiri ridicate în proporții importante și stopate din lipsă de finanțare. Semne discrete au început anul ăsta. Există un oarecare interes pentru reluarea unor proiecte sau inițierea altora noi, în urma unor „zbateri”, să le spunem așa, din ultimii 2 ani. Contextul economic, nu numai local, este încă dificil și ridică semne de întrebare legate de o reală și solidă perspectivă.
Cum stăm la prezența brandurilor hoteliere internaționale în România?
P.M.: E o prezență rezonabilă. E încă loc pentru prezența mult mai multor mărci hoteliere internaționale. Dar, este îmbucurător că lanțurile deja existente și-au extins prezența și cu alte mărci din aceeași familie, pe categorii diferite, ceea ce este o dovadă de discretă și relativă încredere într-o piață care e încă la un nivel redus. Dacă ne uităm în statistici care e nivelul mediu de ocupare anual în București, sau în țară, față de alte capitale/țări europene constatăm că suntem undeva încă la un nivel modest. Pe altă parte, criza a determinat o reducere semnificativă a tarifelor pe piața locală.
Cum vedeți această reducere drastică a tarifelor?
P.M.: Dacă la momentul 2004 toată lumea se plângea că sunt prețuri ca la Paris, pentru că era o lipsă evidentă de capacitate, care implica un tarif mare în raport cu oferta redusă și cererea mare, odată cu venirea crizei, primul demers al tuturor, din păcate, a fost acela de a reduce tarifele, uneori reducându-le până la pragul de avarie, mizând doar pe gradul de ocupare și mai puțin pe acoperirea corectă a tuturor costurilor implicate de exploatarea hotelului.
Să te întorci acum, brusc, la tarife mai mari, reprezintă o dificultate maximă. Ce vreau să spun e că, la momentul acela trebuia lucrat cu promoții sau cu incentivări tarifare, care să atragă atenția că tarifele mici și foarte mici sunt temporare și că sunt tarife raportate la un context economic special, care nu pot rămâne atât de jos o vreme îndelungată. Mai mult decât atât, această reducere tarifară care a avut loc masiv a fost făcută de sus în jos, respectiv hotelurile de calitate superioară și-au redus drastic tarifele intrând până în zona tarifelor hotelurilor „economy”. Și atunci, dacă hotelurile de 4 și 5 stele au redus atât de semnificativ tarifele încât au ajuns la nivelul tarifelor cu care un hotel de 3 stele subzista, în mod evident, aproape că l-au scos pe acesta din piață.
Cum ar putea fi soluționată această problemă?
P.M.: Singura soluție este aceea a unei relații de comunicare permanentă între hotelierii unei zone, care se raportează în general la un anume portofoliu de oaspeți/de clienți și care își împart acest portofoliu. Părerea mea sinceră este că doar comunicarea și dialogul între toți acești concurenți e soluția (concurența însemnând din punctul meu de vedere o comunicare permanentă, o punere de acord reală și elaborarea unei strategii comune inteligente la nivelul unei zone și nu neapărat o luptă „de guerila”, fiecare împotriva fiecăruia și „furtul” reciproc al clienților, cum se mai întâmplă încă).
Care credeți că sunt principalele probleme cu care se confruntă industria hotelieră la momentul actual?
P.M.: înainte de orice plătim tributul lipsei de imagine. Și nu vorbesc neapărat de o imagine bună sau proastă, ci a lipsei unei imagini decente și reale. România nu și-a construit niciodată în acești aproape 24 de ani o imagine coerentă de destinație turistică. De destinație, de țară, punct, nici măcar turistică. Surprinzător este însă că orice străin care a ajuns aici, cu foarte puține excepții, rămâne marcat pozitiv de ceea ce a găsit. Și cine a venit o dată, și mai mult, dacă a avut și șansa unor interlocutori care să le dea informațiile corecte, are totdeauna decizia de a reveni, ceea ce înseamnă foarte mult în planul percepției corecte privind destinația, țara. Și ceea ce înseamnă că de peste două decenii facem cu hotărâre aceeași permanentă greșeală, care ne aparține numai nouă, aceea de a nu comunica corect și consistent cu exteriorul.
Avem permanent senzația că suntem „buricul pământului”, că toată lumea știe unde este România, cât de isteți sunt locuitorii, cât de bogat pământul, cât de interesantă istoria, cât de frumoasă natura, uitând esențialul: să ne prezentăm, simplu, sincer și deschis.
Nu poți să faci vina niciunei persoane din străinătate că nu vine aici sau pentru că nu știe nimic de România, pentru că noi suntem singurii cei care trebuie să punem informația corectă pe piață. Nu să-l lăsam pe el să o caute cine știe unde și în ce fel de cotloane de pe internet, pentru că nici acolo nu știm să ne prezentăm cum ar trebui, potrivit minimelor standarde de comunicare în mediul virtual. Asta mi se pare a fi problema esențială. Nu numai a turismului, ci a României. Și sunt nenumărate situații și oportunități în care România se poate prezenta, însă neapărat spectaculos, nu doar cu soluții perimate, într-un stand cu concept vechi și blazat, la târguri fie ele de turism sau de orice altceva. Trebuie să reușim, în cele din urmă, să aplicăm principiul „Out of the Box” și să atragem pozitiv atenția asupra noastră. Negativ ne reușeste de fiecare dată…
Ce măsuri prioritare se impun pentru a stimuli dezvoltarea industriei?
P.M.: Dacă nu ar fi trist, ar deveni deja hilar că vorbim încă despre aceste aspecte de aproape un sfert de secol, fără ca între timp să fi făcut cu adevărat ceva. Un singur exemplu, Legea Turismului. Turismul este unul dintre puținele domenii absolut nereglementate sau reglementate doar cu ordine, decizii, hotărâri de guvern punctuale. Nevoia de reglementare este acută și persistă… Distinși chibiți care spun că sunt țări evaluate care nu au o astfel de lege, fac o eroare majoră când compară România cu stadiul actual al altei țări, care a parcurs cu succes, etapă după etapă, și a devenit o destinație turistică majoră, cu o piață consolidată. Comparația trebuie făcută nu cu astăzi ci cu momentul în care acea țară se afla în aceeași situație nefericită, ca și noi astăzi. Și concluzia va fi clară: avem încă nevoie de o cât mai extinsă și corectă reglementare, alături de multe alte aspecte: structuri asociative profesionale solide, un patronat hotărât și puternic, o autoritate de resort cu influență în guvern etc…
Cum vedeți structurarea pieței hoteliere?
P.M.: Piața este încă amorfă, fără o proporționare corectă. Dacă vorbim numai de hotelurile „budget”, segmentul ăsta de piață aproape că nu există. Dacă îi vorbești cuiva despre necesitatea unei investiții într-un hotel de 2 stele, zice: “Hai domne’, tocmai eu să fac un hotel de 2 stele!!?”. Investiția într-un hotel, de cele mai multe ori, nu e privită drept o investiție într-un mijloc de producție, așa cum ar fi normal, ci e privită drept o chestiune de orgoliu, ca un demers pentru construcția unui „monument”, care să amintească urbei cine este… investitorul. Pentru o investiție la 2 stele, cheltui mai puțin să-l construiești, consumi mai puțin să-l întreții, să-l exploatezi, prețul este mai mic și mai atractiv pentru clienți, volumul pe care îl poți găzdui poate fi simțitor mai mare, iar marja de profit ar putea fi, în cele din urmă, semnificativ apropiată de cealaltă opțiune, însă nejustificată și neacoperită de piață, cea de 5 stele, unde n-ai piață reală pentru ea, unde cheltui foarte mult să-l construiești, să-l exploatezi, să-l întreții ș.a.
Vă pot da exemplul segmentului de „economy & budget” din grupul pe care îl reprezint, Louvre Hotels. în anii de criză a avut o creștere de 17%. Tocmai datorită orientării către această componentă de hoteluri economice către care s-a orientat și o piață afectată de dificultățile economice, care, să nu ne amăgim, vor persista suficientă vreme și vor aduce modificări esențiale în obișnuințele de consum.
Putem vorbi de o extindere a grupului Louvre în România?
P.M.: Acum suntem în evaluare cu câteva proiecte pe componenta de clasificări superioare din pachetul de mărci, deci pe Golden Tulip și Tulip Inn, la Arad, Alba Iulia și Cluj. în discuțiile cu diferiți interlocutori pe care le avem legate de promovarea componentei „budget & economy” a grupului Louvre, plătim tributul neînțelegerii la nivel local a conceptului real de două stele, dar și a ego-ului supradimensionat al interlocutorului, așa cum spuneam. Din perspective noastră aceasta este una dintre mize, de a convinge interlocutorul să fie în mod real convins de oportunitatea unui astfel de demers investițional pe un segment hotelier încă lipsă în România, dar căutat atât de clienții locali, dar mai ales de tinerii străini, care aleg să călătorească în România și să descopere un tezaur, pe care noi însă îl ținem ascuns, numai din nepricepere, ignoranță și inconștiență.
Interviu realizat de Diana SBâRCEA
