Orbis devine platformă de management pentru Accor în Europa Centrală

Orbis devine platformă de management pentru Accor în Europa Centrală
person Horeca
access_time_filled

tranzactieorbisaccorOrbis, principalul grup hotelier din Polonia, a semnat cu acționarul său strategic, Accor, contractul de preluare a 46 hoteluri din Europa Centrală și contractul master de licențiere. Ca urmare a acestei tranzacții, Orbis și-a consolidat poziția de lider în industria hotelieră din Europa Centrală și a devenit singurul licențiator pentru toate brandurile Accor în 16 țări din regiune, inclusiv România. Prețul total pentru această tranzacție a fost de 142.3 milioane de euro, se arată într-un comunicat.

Orbis a achiziționat un număr de 46 hoteluri din rețeaua Accor în 6 țări: Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Toate hotelurile operează sub brandurile Accor: Sofitel, Pullman, McGallery, Novotel, Mercure, Ibis și Ibis Budget. 38 unități sunt operaționale și 8 sunt proiecte în curs de dezvoltare, dintre care 3 vor fi gestionate de către grup, iar 5 vor fi francizate. 76% dintre aceste hoteluri sunt situate în capitalele țărilor de mai sus.

Preluarea operațiunilor Accor în Europa Centrală reprezintă un moment crucial pentru Orbis. Tranzacția se potrivește perfect cu strategia noastră, dorindu-ne deja de ceva timp o dezvoltare amplă în regiune. Accor ne mandatează să fim platforma sa de management în această parte a Europei – vedem acest lucru ca pe o recunoaștere importantă pentru realizările noastre din trecut„, a spus Gilles Clavie, Președinte al Consiliului de Administrație Orbis.

Acordul dintre Orbis și Accor a fost încheiat pe 7 Ianuarie 2015. În aceeași zi, a fost semnat și acordul master de licențiere, care îi conferă lui Orbis Group dreptul de a opera până în 2035, cu o exclusivitate de minim 10 ani, hotelurile sub brandurile Accor din 16 țări: Bosnia și Herzegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia.

Intrarea pe aceste piețe de perspectivă îi conferă lui Orbis o mare oportunitate de creștere. Ca urmare a acestei tranzacții vom înregistra o creștere semnificativă a afacerii ” numărul total al hotelurilor noastre va depăși 100 și vom avea capacitatea să dezvoltăm afaceri în 16 țări. Vom consolida în mod semnificativ poziția noastră de lider ca operator hotelier cheie în Europa Centrală. Achiziționăm un lanț sănătos, având majoritatea hotelurilor localizate în capitale. Orbis are deja o echipă extraordinară care lucrează în mediul internațional și înțelege foarte bine specificul regiunii Europa Centrală. Sunt convins că atât Orbis, cât și entitățile care operează pe aceste piețe vor beneficia din cooperarea reciprocă„, a adăugat Gilles Clavie.

Strategia Orbis vizează consolidarea poziției de lider în regiune prin continua dezvoltare și excelența operațională în hotelurile sale. Grupul va accelera extinderea sa în mare parte prin contracte de management și francize și ocazional prin proprietăți.

Începând din luna ianuarie a.c., Grupul Orbis are mai mult de 100 de hoteluri care operează în 8 tari din Europa Centrală.

Grupul hotelier Orbis este cel mai mare lanț de hoteluri din Polonia și Europa Centrală. Orbis cuprinde mai mult de 100 hoteluri și este singurul licențiator pentru toate brandurile Accor în 16 țări: Bosnia și Herzegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia. Grupul are în total aproape 19.000 camere. Hotelurile operează sub brandurile Sofitel, Pullman, M Gallery, Novotel, Mercure, ibis, ibis Styles și ibis budget. Aceste branduri, recunoscute în toată lumea, oferă servicii de calitate la diferite standarde, variind de la lux de 5 stele la hoteluri buget de 1 stea.

Investitorul strategic al lui Orbis este Accor, cel mai mare operator hotelier din lume. Acesta oferă clienților și partenerilor săi dublă expertiză, aceea de operator hotelier și francizor de brand (HotelServices) și aceea de proprietar de hotel și investitor (HotelInvest) cu obiectivul de a asigura o creștere economică durabilă și o dezvoltare armonioasă.

Cu aproximativ 3.600 hoteluri și 470.000 camere, Accor își întampină turiștii care călătoresc pentru afaceri sau agrement în 92 de țări, pe toate segmentele de cazare: segmentul de luxury-upscale prin mărcile Sofitel, Pullman, MGallery, si Grand Mercure, segmentul midscale prin marcile Novotel, Suite Novotel, Mercure și Adagio și gama economy prin mărcile ibis, ibis Styles, ibis budget și hotelF1.

Sursă foto: www.booking.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302