Performanță financiară record pentru grupul hotelier Orbis, în primul semestru

Performanță financiară record pentru grupul hotelier Orbis, în primul semestru
person Horeca
access_time_filled

 venituriorbishotelgroupGrupul hotelier Orbis anunță o performanță financiară record pentru prima jumătate a anului 2017, înregistrând o creștere de +6.2% a veniturilor – până la 160 milioane euro – și o creștere solidă a EBITDA, de două cifre (+23,1%), ajungând la 47,6 milioane euro.

Orbis se poate lăuda cu o creștere de 7% a RevPAR, determinată în mare parte de creșterea tarifelor medii ale camerelor (+4,3% față de anul precedent).

Acest rezultat reflectă impactul combinat al managementului de succes al veniturilor și al canalelor, al strategiei active de distribuție și este susținut de climatul turistic favorabil din întreaga regiune, susțin reprezentanții grupului. 

în prima jumătate a anului 2017, compania și-a schimbat structura organizatorică și acum se concentrează mai mult pe gestionarea piețelor în loc de branduri particulare. Acest pas permite funcționarea mai eficientă și abilă a stocului de paturi în destinațiile-cheie.

rezultatefinanciareorbisgroup

Dezvoltarea portofoliului și managementul activelor

Grupul își continuă dezvoltarea într-un ritm rapid. în prima jumătate a anului 2017, Orbis a semnat 7 noi contracte de franciză și de management pentru un total de 940 de camere, ceea ce va permite Grupului să intre în două noi destinații – Serbia și Bosnia-Herțegovina – chiar anul acesta. Pe lângă expansiunea bazată pe francize și contracte de management (light assets), Orbis continuă dezvoltarea a 6 proiecte subsidiare (560 de camere în total), care se vor alătura Grupului în următorii ani. în ansamblu, planurile de dezvoltare ale Orbis sunt foarte solide, asigurate de 40 de hoteluri – respectiv 4800 de camere noi, ce îi consolidează creșterea sustenabilă.

Compania rămâne, de asemenea, activă pe piață în căutarea unor ținte potențiale de achiziție datorită poziției sale puternice de numerar.

După faza de refinanțare și de buyback a hotelurilor din Budapesta, Orbis se află în faza modernizării, pentru a asigura o performantă mai bună și o rentabilitate mai mare a investițiilor. în prima jumătate a anului 2017, Orbis a cheltuit 122 milioane capex (inclusiv buyback-ul a 6 hoteluri). Printre proiectele actuale de renovare se numără: Mercure Budapest City, Mercure Budapest Buda, Novotel Kraków City West și Novotel Poznan Center, care va fi impărtit în două hoteluri-Novotel și Ibis. Compania este convinsă că interioarele hotelului reînnoite, în conformitate cu ultimele tendințe în design, împreună cu o abordare autentică a clienților, bazată pe abordarea personală, se vor reflecta în rezultate și mai bune.

Performanța noastră remarcabilă în prima jumătate a anului 2017 și perspectivele pozitive pentru următoarele luni se reflectă în previziunile operaționale EBITDA pentru anul 2017, de 106-108 milioane EUR. Viitorul arată promitător. Continuăm consolidarea celor trei piloni strategici: Performantă, Portofoliu și Oameni pentru a ne îmbunătăți poziția în regiune și pentru a afișa rezistență la posibile recesiuni economice. Grupul Orbis devine tot mai puternic datorită strategiei sale consecvente și durabile„, a declarat Gilles Clavie, Președintele și CEO al Orbis S.A.

Grupul hotelier Orbis este cel mai mare lanț de hoteluri din Polonia și Europa Centrală. Orbis deține 117 hoteluri și este singurul licențiator pentru toate brandurile Accor în 16 țări: Bosnia și Herzegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia. Grupul are în total 20.000 camere. Hotelurile operează sub brandurile Sofitel, Pullman, M Gallery, Novotel, Mercure, ibis, ibis Styles și ibis budget. Aceste branduri, recunoscute în toată lumea, oferă servicii de calitate la diferite standarde, variind de la lux de 5 stele la hoteluri economice de 1 stea.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302