Primul hotel DoubleTree din România, în pragul inaugurării

Primul hotel DoubleTree din România, în pragul inaugurării
person Horeca
access_time_filled

Lanțul hotelier Hilton Worldwide inaugurează pe 17 august 2011 mult-așteptatul hotel DoubleTree by Hilton București, primul hotel din România care va opera sub acest brand, ne-a declarat managerul hotelului, Adrian Zaharia. Noul hotel reprezintă al treilea hotel deschis în România sub marca Hilton, după Athenee Palace Hilton București (1994) și Hilton Sibiu (2009). Până la sfârșitul acestui an 2 hoteluri DoubleTree by Hilton vor fi deschise în țara noastră, la Oradea și la Ploiești.
nouhotelÎn urma unor ample lucrări de renovare, actualul hotel Bucharest City Piața Unirii (care a funcționat pe toată perioada de renovare a unității) a fost complet transformat pentru a se încadra în standardele brandului DoubleTree by Hilton. Principalele transformări au fost realizate pe partea de design, decorare, dotare a camerelor, dar și pe partea de siguranță în caz de incendii, potrivit managerului hotelului.
Hotelul DoubleTree By Hilton București dispune de 88 de camere, un business center, un restaurant și un bar, o cafenea și un centru de fitness. Hotelul își va păstra pentru început standardul de patru stele și va fi destinat oamenilor de afaceri, dar și turiștilor cu un buget de la mediu în sus. Pe site-ul unității, unitatea se prezintă ca hotelul perfect pentru turiștii de afaceri, iar Andrei Zaharia ne-a declarat că personalul hotelului va face totul pentru ca acest lucru să se întâmple.
Un simbol al brandului Doubletree îl reprezintă legendarele prăjituri cu ciocolată cu care sunt întâmpinați oaspeții la sosirea în hotel, prăjituri care îi vor întâmpina și pe oaspeții hotelului de la București, începând cu 17 august.
hiltonPatrick Fitzgibbon, senior vice president pentru dezvoltare în Europa și Africa, Hilton Worldwide, a declarat că: „Ritmul dezvoltarii noastre în Romania se amplifică în mod sigur și suntem încântați că ne dezvoltăm prezența chiar în București. După deschiderea Athenee Palace București in 1994, primul nostru hotel din România, apoi Hilton Sibiu, Doubletree by Hilton Piata Unirii Bucuresti va fi acum cel de-al treilea hotel dezvoltat de noi în România.”
DoubleTree by Hilton este un membru important al lanțului de hoteluri Hilton Worldwide, care cuprinde o rețea cu dezvoltare rapidă, în peste 230 de orașe pe cinci continente. DoubleTree by Hilton face parte din categoria upscale și a cunoscut o dezvoltare remarcabilă de la apariția sa în Europa în primăvara anului 2008, astăzi fiind deschise 15 hoteluri Doubletree by Hilton în șapte tari europene.
Pentru hotelul DoubleTree by Hilton care urmează a fi inaugurat în București, Hilton Worldwide a semnat un contract de franciză cu firma VIS 7 Import Export SRL.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302