Ramada Oradea a fost desemnat “Hotelul Anului” de către grupul Wyndham

Ramada Oradea a fost desemnat “Hotelul Anului” de către grupul Wyndham
person Horeca
access_time_filled

hotelramadainoradeaRamada Oradea a fost desemnat Hotelul Anului de către cel mai mare lanț hotelier din lume, Wyndham Hotel Group, care deține 7260 hoteluri în întreaga lume. Ramada Oradea a concurat cu peste 190 de hoteluri de pe 3 continente, câștigând o distincție care echivalează cu Oscar-ul în domeniul hotelier, se arată într-un comunicat de presă. Premiul așează Ramada Oradea în topul select al celor mai renumite hoteluri de business din lume și confirmă faptul că Oradea devine o destinație de afaceri la nivel internațional.

Titlul a fost decernat la Londra, cu ocazia Premiilor Anuale pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa, și plasează Ramada Oradea în cadrul hotelurilor de top la nivel mondial ale rețelei Wyndham, în fața tradiționalilor câștigători arabi din Orientul Mijlociu.

Pentru a concura la acest premiu, Ramada Oradea a trebuit să demonstreze cel mai înalt nivel de angajament privind satisfacția oaspeților și calitatea serviciilor, atingând cel mai înalt punctaj, așa cum este el definit în sistemul Companiei de evaluare și asigurare a calității.

„Sunt mândru să acord Hotelului Ramada Oradea premiul Hotelul Anului pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa” a declarat Rui Barros, senior vice president și managing director Wyndham Hotel Group în Europa, Orientul Mijlociu și Africa. „Hotelul a dat dovadă de o capacitate remarcabilă ca, prin munca susținută, să atingă superlativul în tot ceea ce face și doresc să îi felicit, dar și să le mulțumesc pentru dedicarea acordată zilnic mărcii Ramada”.

ramadaoradeahotelulanuluiDezvoltat de către familia Ionescu, în baza training-ului Școlii Hoteliere Lausanne, Ramada Oradea este un hotel modern, dar și relaxant, cu o varietate extinsă de facilități premium, inclusiv facilități moderne pentru întâlniri de afaceri, conferințe sau evenimente sociale, restaurante, servicii curățătorie, room service și relaxare.

„Este o mare onoare pentru hotelul nostru și o confirmare a eforturilor susținute ale personalului nostru minunat” a concluzionat directorul general al hotelului, Romeo Ionescu. „Urmărim să consolidăm în continuare nivelul serviciilor dedicate clienților noștri și îi asigurăm că vor găsi și mai departe în hotelul nostru standardele ridicate și calitatea pe care o caută la un hotel Ramada”.

În România, brandul Ramada este reprezentat de compania Trend Hospitality, care actionează ca partener strategic în România, Bulgaria și Moldova și deține exclusivitate de francizare a următoarelor branduri din portofoliul Wyndham Hotel Group: Ramada Worldwide, Super 8 Motel și Days Inn.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302