Renovare finalizată la Vienna House Easy Airport Bucharest
Pentru a-și păstra competitivitatea și atractivitatea în fața clienților, hotelurile trebuie să efectueze periodic lucrări de renovare și upgrade la nivel de camere și spații comune. Hotelul de 4 stele Vienna House Easy Airport Bucharest (fostul hotel Angelo), din apropierea Aeroportului Internațional Henri Coandă, a finalizat recent procesul de renovare a camerelor standard, care au fost aduse la nivelul camerelor Easy din cadrul lanțului Vienna House International, precum și a zonelor publice din hotel.
De la preluarea hotelului de către lanțul hotelier Vienna House International în 2017, hotelul a înregistrat o creștere constantă pe toți indicatorii de performanță, spune Ramona Ștefan, Directorul General al hotelului, care ne-a vorbit în cadrul unui interviu despre procesul de renovare derulat în acest an și despre activitatea hotelului.
Ce ne puteți spune despre procesul de renovare a hotelului Vienna House Easy Airport Bucharest?
Am început renovarea în luna februarie 2019, proiect care a durat până la sfârșitul lunii mai. în doar 4 luni am reușit să finalizăm toate lucrările. Investiția a fost suficient de amplă încât să ne permită renovarea completă a 3 dintre etajele noastre, și anume camerele standard care au fost complet transformate pentru a le aduce la nivelul camerelor Easy din cadrul lanțului nostru.
Zonele publice au fost și ele renovate: restaurant, bar, lobby, terasa și, bineînțeles, fațada hotelului. Am investit, de asemenea, și în echipamente, cum ar fi instalarea unui nou sistem de răcire pentru întreg hotelul, mobiler nou pentru sălile noastre de conferințe, sistem audio, un nou server și diverse alte dotări pentru partea administrativă a hotelului.
în urma renovării, restaurantul nostru devine THE BULL – Steak Restaurant cu Dry Ager și un meniu special cu care sperăm să atragem atât clienții hotelului cât și cei care nu stau în hotel, dar locuiesc în zona Otopeni, sau clienții care trec prin zonă și caută o mâncare de bună calitate într-o atmosferă relaxantă și primitoare.
Cum s-a reflectat preluarea hotelului de către lanțul hotelier Vienna House International în activitatea și performanța hotelului?
Lanțul Vienna House International oferă peste 30 de ani de expertiză în industrie, cu numeroase proprietăți în Europa, specializat în hoteluri de business din zone urbane. Datorită unei viziuni moderne și a modului în care Vienna House înțelege că, pentru a avea succes în această industrie, trebuie să fii întotdeauna în continuă schimbare, să oferi mereu ceva surprinzător clienților, lanțul este în continuă dezvoltare și dorește să țină pasul cu schimbările care au loc la nivelul societății – de la tehnologiile emergente, până la analizarea nevoilor în schimbare ale oamenilor, atât a clienților, cât și a angajaților. Pot să spun că, de la preluarea hotelului de către lanțul hotelier Vienna House International în 2017, Vienna House Easy Airport București a înregistrat o creștere constantă pe toți indicatorii de performanță.
Odată cu preluarea hotelului de către Vienna House International, acesta și-a schimbat denumirea în Vienna House Easy. în ce constă filosofia acestui brand?
Vienna House Easy – pentru că rafinamentul care ne caracterizează este oferit într-un mod natural, de aici cuvântul englezesc „easy”. Atât pentru colegii noștri, cât și pentru oaspeții hotelului, totul trebuie să se întâmple în mod natural, ușor – fără exagerare, fără stres, fără complicații. Colegii noștri sunt încurajați să fie ei înșiși, să-și manifeste personalitatea și creativitatea în tot ceea ce fac și, prin urmare, interacțiunea cu clienții se face ușor, direct, fără bariere și restricții.
Oferim ceea ce are valoare pentru clienții noștri: mic dejun de la 5 dimineața, bufet complet, transfer cu shuttle-ul la orice oră către și dinspre aeroportul Henri Coandă, restaurantul și barul nostru sunt deschise non-stop, Room Service 24/24, Wi-fi gratuit. Aplicația Mobile Concierge oferă posibilitatea de a utiliza serviciul de Room Service direct de pe telefon, dar și informații complete despre hotel, acces la publicații online, vreme.
Aplicația Mobile Concierge poate fi utilizată și de clienții noștri care organizează evenimente în cadrul hotelului. Putem personaliza o secțiune cu acces restricționat de parolă pentru participanții la un eveniment și astfel organizatorul poate comunica informații în timp real, poate afișa agenda și orice altă informație pe care dorește să o transmită participanților. Astfel asigurăm o comunicare eficientă, care salvează timp și efort.
Business Lunch – un concept din ce în ce mai atractiv și folosit, este oferit într-un mod cu totul special la Vienna House Easy Airport Bucharest. Am primit un feedback foarte bun din partea tuturor clienților care au testat oferta noastră pe business lunch. De asemenea, “community table”, acel loc în lobby în care oaspeții noștri pot să stea împreună, să socializeze, să vizualizeze o prezentare pe un laptop, este foarte apreciat și face parte din design-ul Vienna House în întreg lanțul nostru hotelier.
Cum a fost prima jumătate a acestui an pentru hotel, din punct de vedere al indicatorilor de performanță, și ce obiective v-ați propus pentru restul anului?
în prima jumătate a acestui an am înregistrat o creștere de 14% atât pe ADR, cât și RevPar, comparativ cu prima jumătate a anului trecut, deși am trecut printr-o renovare de 4 luni în această primă parte a anului, de aceea suntem optimiști că vom încheia anul acesta cu o creștere cu mult peste anul trecut pe toți indicatorii financiari.
Cum arată profilul clienților și ce tendințe observați în ceea ce privește comportamentul si așteptările oaspeților?
Majoritatea clientilor Vienna House Easy Airport București sunt străini, însă observăm că procentul clienților români crește de la an la an, atingând anul trecut 27% din totalul clientelei noastre. Clientul tipic al Hotelului Vienna House Easy Airport București este om de afaceri, care călătorește singur și are o ședere scurtă.
Ce evenimente considerați că au avut, în acest an, și vor avea, în perioada următoare, cel mai mare impact asupra performanțelor înregistrate de hotelul pe care îl conduceți?
Evenimente precum Președinția Consiliului UE în acest an sau Campionatul European de Fotbal anul viitor au cu siguranță un impact pozitiv asupra gradului de ocupare al hotelului și suntem bucuroși să auzim despre orice eveniment nou care va avea loc la București, pentru că aceste evenimente sunt ca un reflector pentru oraș și România, creând tot mai mult interes pentru țara noastră.
Cum vedeți piața hotelieră din București, în special segmentul hotelurilor de 4 stele, din punctul de vedere al cererii, dar și a ofertei?
în ceea ce privește cererea, piața hotelieră din București, în special pe segmentul de 4 stele, este în creștere și, prin urmare, a fost natural să crească și oferta, ceea ce se întâmplă acum prin deschiderea a două noi hoteluri în acest an pe acest segment.
Dacă doriți să comunicați și alte lucruri, care nu se regăsesc în întrebările noastre, vă rog să o faceți.
După acest proiect de renovare și observând impactul pe care îl are asupra clienților noștri, suntem încrezători într-un final de an 2019 de succes și un an și mai promițător în 2020. Avem planificate mai multe proiecte care vor fi realizate anul viitor, inclusiv implementarea unui nou sistem Check In / Check Out, incluzând self-check-in pentru oaspeții noștri, noi tehnologii pentru zona noastră de conferințe și evenimente și alte surprize.
Alte noutăți ar fi faptul că Vienna House International a achiziționat recent Arcona Group Hotels, 17 hoteluri care s-au adăugat lanțului nostru.
Despre Vienna House: cel mai mare grup hotelier din Austria deține și administrează hoteluri, cu accent pe călătorii de afaceri și city break-uri, în Europa. Compania cuprinde Vienna House, Vienna House Easy și Vienna House R.evo. Hotelurile individuale din cadrul Vienna House funcționează în segmentul de lux și combină designul atemporal cu eleganța. Conceptul Vienna House Easy promovează un design inteligent și relaxat, cu un stil modern, comod. Vienna House R.evo reprezintă revoluția hotelieră pentru stilul de viață urban, combinând, pentru prima dată, stilul de viață al unui hotel, flexibilitatea apartamentelor cu servicii și individualitatea unui cămin.
Interviu realizat de Diana Sbârcea pentru ediția 94 a revistei Horeca România.