Bacolux Hotels: Reușitele unui business de familie

Bacolux Hotels: Reușitele unui business de familie
person Cătălina Matei
access_time_filled

Familia Băzăvan, cea care a pus bazele hotelurilor Bacolux în România, și-a asumat pe parcursul anilor investiții în locuri mai puțin dezvoltate, cât și investiții în turismul balnear într-un moment în care acest segment era în declin, ceea ce s-a dovedit însă, într-un final, a fi o reușită.
Marius Băzăvan, managing partner Bacolux Hotels România, a vorbit despre parcursul acestui buisness din ospitalitate, despre provocări, oportunități și planuri, dar și despre cea mai nouă achiziție a grupului – Bacolux Santis din Covasna.

Care este povestea dezvoltării grupului Bacolux?
Bacolux este o poveste de familie care a început cu locația din Craiova, pe atunci „Hanul Craiovița”, actualmente Bacolux Craiovița Hotel & Events, o destinație dedicată astăzi segmentului de evenimente și business travel. Apoi, familia mea și echipa Bacolux Craiova au avut mereu o legătură strânsă cu Băile Herculane, fiind locul apropiat de Craiova ce s-a dovedit o destinație preferată pentru concedii și petreceri anuale cu echipa. Astfel, această legătură, natura înconjurătoare și potențialul locului ne-au determinat să achiziționăm și să investim acolo, în Bacolux Afrodita Resort & Spa* și Bacolux Diana Resort, mizând pe farmecul locului și pe resursele naturale incontestabile din stațiune. Cele două locații sunt destinate turismului de sănătate și leisure. A urmat, în anul 2022, deschiderea Bacolux Koralio* în Eforie Nord. Locația destinată familiilor cu copii și axată pe segmentul all inclusive a venit în completarea destinațiilor Bacolux Hotels din țară, oferind oaspeților noștri și o opțiune de cazare la mare. Motivul pentru care am decis să investim în Eforie Nord, la fel ca și la Herculane, este unul personal, aici fiind locul unde am văzut pentru prima dată marea.
Cea mai nouă dintre locațiile noastre este Bacolux Santis din Covasna***. Deschisă în acest an, aceasta completează serviciile balneare din grup, aducând o nouă resursă naturală – mofeta, un remediu valoros pentru sănătate.

Care este conceptul unitar al Bacolux, filosofia de business, valorile?
Bacolux Hotels România are astăzi 30 de ani de experiență în industria ospitalității.
Am țintit să dezvoltăm industria balneară din România, valorificând factorii naturali spectaculoși pe care îi avem aici, precum și să demonstrăm că și în țara noastră se poate face turism de calitate. Scopul a fost să creăm în locațiile noastre servicii la nivel european și în același timp să punem în centrul atenției istoria, legendele și natura locului. Astfel, fiecare locație Bacolux Hotels este aliniată la standardul de calitate al grupului, dar își păstrează identitatea și specificul, punând în valoare locul în care este situată.

Care au fost provocările cele mai mari, pe parcursul timpului? Dar oportunitățile? Cum au fost acestea din urmă valorificate?
Industria ospitalității este una foarte dinamică, astfel încât, atât provocările, cât și oportunitățile sunt parte din viața noastră de zi cu zi. Probabil cea mai mare provocare a ultimilor ani a fost pentru noi toți lockdown-ul, aceasta fiind cea mai mare probă de abilitate în management. Însă și schimbările ce au venit în anii de după au necesitat o mare capacitate de adaptare și au adus noi provocări în a implementa procesele care să răspundă unor noi tipuri de nevoi ale turiștilor.
În ceea ce privește oportunitățile, cred că fiecare decizie de investiție într-o nouă locație a fost o oportunitate valorificată, de asemenea și modul în care am decis să conturăm sau să adaptăm, după caz, destinația sau particularitățile acestor locații.
Ne-am asumat să investim în locuri mai puțin dezvoltate, cât și să investim în turismul balnear într-un moment în care acesta era într-o perioadă de declin. Într-un final, s-a dovedit că, prin această acțiune, am reușit să valorificăm o oportunitate.

În ce constau upgrade-urile din ultimii ani în unitățile pe care le dețineți?
În ultimii ani ne-am asigurat că toate hotelurile noastre s-au bucurat de renovări, restaurante noi sau servicii noi, în funcție de caz. Deși obișnuim să venim cu facilități sau servicii noi în fiecare an pentru locațiile noastre, în acest an cea mai semnificativă investiție este cu siguranță noua locație din Covasna, Bacolux Santis.

Care sunt particularitățile celui mai nou hotel Bacolux – Bacolux Santis Covasna? Care sunt oportunitățile, dar și dificultățile zonei, ce ar putea fi întâmpinate pe parcursul consolidării poziției?
Bacolux Santis vine în completarea ofertei noastre de terapii balneare, fiind amplasat într-o zonă cu numeroase resurse naturale. Pe lângă apele minerale, centrul de tratament de la Santis beneficiază și de o mofetă, ceea ce extinde lista afecțiunilor pe care le putem trata astăzi în centrele Bacolux, aceasta dovedindu-se foarte eficientă în tratarea afecțiunilor cardiace. Hotelul este clasificat la 3 stele, dispune de 148 de camere, restaurant, precum și o grădină, toate într-un cadru natural pitoresc.
Oportunitățile sunt cele ce decurg dintr-o zonă în dezvoltare, cum este cea din Covasna. Zona beneficiază în prezent de investițiile autorităților în ceea ce privește infrastructura, poziționarea în centrul țării este și ea un avantaj, iar factorii naturali fac din acest loc o oază de sănătate de care oamenii au nevoie.
În ceea ce privește provocările, acestea fac parte din rutina noastră zilnică și suntem pregătiți cu experiența dobândită până acum să gestionăm orice poate deriva din deschiderea unei noi locații.

Care este valoarea investiției în această unitate până acum şi care sunt planurile în continuare pentru această unitate?
Prima parte a dezvoltării din acest proiect deja s-a încheiat cu succes, acesta presupunând revitalizarea și deschierea unui corp de clădire certificat la 3 stele. În faza următoare a proiectului, al doilea corp al proprietății va intra în renovare la începutul anului 2025. Încă nu am decis dacă următorul corp va fi clasificat la 3 sau la 4 stele.
La sfârșitul proiectului estimăm că valoarea finală a investiției se va ridica la peste 5 milioane de euro.

Cum a evoluat profilul clienților hotelurilor Bacolux în ultimii ani? Ce oferă plusvaloare oaspeților, în opinia dumneavoastră?
Profilul oaspeților noștri este unul divers deoarece și serviciile și profilul locațiilor este unul divers. Dacă la locația de la Marea Neagră profilul oaspeților este cel al familiilor cu copii, în locațiile cu centre balneare vorbim despre turiști ce pun accentul pe sănătate și prevenție.
Serviciile oferite sunt diferite, în funcție de locație. Pentru hotelurile din stațiunile balneare, facilitățile spa și balneo bine dezvoltate sunt esențiale, iar în hotelul de la mare, sistemul all inclusive și facilitățile pentru copii sunt foarte importante pentru oaspeții noștri.

Cum aţi descrie comportamentul de consum turistic actual? Care sunt perioadele şi factorii care influențează gradul de ocupare?
Din păcate, ne lovim în continuare de sezonalitate în turismul românesc, vremea încă este printre principalii factori de decizie când vine vorba de un sejur, iar în continuare cea mai aglomerată perioadă este vara.
Durata medie a sejurului este unul dintre indicatorii pe care ne dorim să îi îmbunătățim, în momentul acesta fiind în jur de 3,2 zile și puțin mai scăzut pe locația de business din Craiova. Oamenii își doresc să meargă în vacanțe, însă tendința actuală de consum este de a bifa câteva zile de relaxare sau un weekend prelungit, comparativ cu vacanțele complete din anii trecuți.

Cum s-a adaptat Bacolux pe parcursul anilor problemelor determinate de inflație, mersul economiei sau lipsei de personal?
Am încercat întotdeauna să menținem un echilibru în contextul inflației, implicit să oferim o politică tarifară care să nu fie resimțită masiv de către oaspeții noștri.
Echipa noastră numără în prezent 500 de membri și este în continuă dezvoltare. În crearea și dezvoltarea acestei echipe nu am întâmpinat dificultăți majore deoarece am investit constant în proiecte pentru angajații actuali, cât și în proiecte de recrutare.
Totodată, un mare punct de interes pentru noi a fost pregătirea viitoarei generații de oamenii din turism, fiind printre primii care ne-am implicat în sistemul de învățământ dual, un proiect pe care îl desfășurăm cu succes de mai mulți ani. Suntem în continuare implicați în mai multe proiecte ce vizează educația și pregătirea specialiștilor din turism și suntem convinși că prin educație vom asigura calitatea serviciilor turistice din viitor.

Care sunt următorii pași pe care intenționează să-i facă Bacolux pe piața hotelieră românească?
Suntem o companie în continuă dezvoltare și nu excludem posibilitatea de a exploata orice oportunitate ce poate apărea în viitorul apropiat, însă obiectivul nostru principal în acest moment este consolidarea businessului în forma sa actuală.
Anul 2024 a fost unul solicitant atât ca investiții, cât și ca resursă de energie a echipei, astfel că, în viitorul apropiat, ne vom concentra pe valorificarea la potențial maxim al resurselor pe care le avem în momentul acesta.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302