Sind Tour Trading investeşte 1,5 milioane euro în hotelul Domogled

Sind Tour Trading investeşte 1,5 milioane euro în hotelul Domogled
person Horeca
access_time_filled

Compania Sind Tour Trading, care administrează 7 hoteluri în diferite stațiuni din România, a anunțat că investește 1,5 milioane euro în modernizarea hotelului cu 138 de camere Domogled din stațiunea Băile Herculane. „Am simțit o migrare a cererii de la două la trei stele, de aceea am demarat un program de investiții, primul hotel care va fi upgradat fiind Domogled din Băile Herculane. Acesta va fi redeschis în primăvara anului viitor”, a declarat administratorul Sind Tour Trading, Florin Dumitrescu. 

la_domogled

„În urma acestei investiții se va realiza o reabilitare a bazei de tratament cu facilități moderne și aparatură nouă, aceasta urmând să devină un punct de atracție în zonă. De asemenea, urmare a procesului de investiții hotelul și restaurantul vor fi clasificate la 3 stele, anterior functionând la două stele”, se arată într-un comunicat de presă.
Sind Tour Trading a semnat în luna aprilie a acestui an un contract de management cu Tour Mirinvest – firmă reprezentată de Florin Dumitrescu, un top manager cu o experiență de peste șapte ani în administrarea de proprietăți, și Michele Meoni, un expert în industria turismului cu o carieră internațională de peste 25 de ani. Dumitrescu și Meoni au schimbat strategia de management, cu o politică nouă de prețuri și un program de investiții, iar acest lucru a fost vizibil încă din primele luni sub managementul lor direct.

daciaDupă ce Domogled va fi renovat, compania va trece și la reabilitarea celorlalte unități cu probleme din portofoliu. Spre exemplu, vilele din Voineasa, nu sunt încă operaționale, dar sunt în sunt în curs de clasificare. După ce hotelul Domogled va fi renovat, vor urma hotelurile Dacia (Băile Herculane), Muncel (Băile Felix) și Montana (Covasna). Planul companiei este ambițios: de a deschide și restul de 1.200 camere în următorii trei ani, cu investiții de 10 milioane de euro (compania deține 3000 de locuri de cazare din care doar 1800 sunt operaționale). 
Sind Tour Trading a obținut în primele 9 luni ale acestui an un profit net de peste 2,5 milioane RON (aproape 600.000 euro), la o cifră de afaceri de aproximativ 5,6 milioane euro. Până la sfârșitul anului, directorul general Sind Tour Trading, Michele Meoni estimează o cifră de afaceri de 29 milioane RON (6,8 milioane euro), si un profit net de 300.000 RON (70.500 euro).
Compania administrează 7 hoteluri și 11 vile deținute de Sind România în 6 locații: hotelurile Muncel din Băile Felix, Dacia și Domogled din Băile Herculane, Montana în Covasna, Someșul în Sângeorz Băi, vile și apartamente la Vidra și Voineasa precum și hotelurile Brădisor si Vidruța din Voineasa. Societatea ofera servicii de cazare, masa tratament, tabere pentru studenti si elevi si programe sociale.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302