Sofitel vrea să ajungă la 150 de hoteluri până în 2015

Sofitel vrea să ajungă la 150 de hoteluri până în 2015
person Horeca
access_time_filled

Lanțul hotelier francez de lux Sofitel, parte a grupului Accor, vizează 150 de hoteluri în principalele capitale și destinații turistice de la nivel mondial, până în anul 2015, au anunțat reprezentanții lanțului, care au declarat că strategia de repoziționare a brandului Sofitel inițiată în 2007 a fost finalizată cu succes. Sofitel are 2 priorități în prezent: aceea de a crește valoarea brandului și de a se extinde în principalele capitale și destinații turistice ale lumii, țintind 150 de hoteluri la nivelul anului 2015.

sofitelhotel

În prezent, Sofitel are 15 hoteluri în construcție, în timp ce alte 20 de proiecte hoteliere sunt în curs de semnare. Proiectele pentru perioada 2013 – 2015 includ inaugurarea a 10 hoteluri în China, 3 hoteluri în Asia de Sud – Est și India, dar și hoteluri în Dubai (unde se vor deschide 2 hoteluri Sofitel în anul 2013), Brazilia, Germania sau Ucraina. 

De la repoziționarea brandului în 2007 aproape toate hotelurile Sofitel au fost modernizate și au fost lansate 2 noi branduri: Sofitel Legend (în 2009) și Sofitel So (în 2010). Comparativ cu anul 2010, activitatea brandului a progresat mai rapid decât cea a competitorilor direcți, înregistrând o creștere semnificativă de 8% în 2011, a veniturilor globale pe cameră disponibilă. Brandul Sofitel a devenit în această perioadă un jucător cheie pe piața hotelieră de lux din China, deschizând 18 hoteluri aici.

sofitelluxury„Avem astăzi o rețea de hoteluri puternică în China. În 2013 vom mai deschide un Sofitel în Shanghai. De asemenea, în prezent avem 9 proiecte în dezvoltare aici, care se vor finaliza până în anul 2015, și dorim să ne consolidăm prezența pe această piață”, a declarat Michel Molliet, Vice President, Sofitel Luxury Hotels Greater China.

În pipeline există 3 hoteluri și în Asia, dintre care 2 se vor deschide sub brandul Sofitel So. Viitorul hotel Sofitel So din Singapore va deveni o adresă importantă în virbantul oraș, a subliniat Markland Blaiklock, Senior Vice President Sofitel Luxury Hotels Asia Pacific.

În 2012, Sofitel a lansat o nouă campanie de publicitate, centrată pe unicitatea locațiilor Sofitel și a îmbunătățit site-ul propriu, pentru a stimula rezervările directe. Strategia de evenimente va continua să fie implementată în hoteluri în jurul a trei piloni importanți pentru brandul Sofitel: Design, Cultură și Gastronomie, aspecte pentru care brandul este renumit la nivel internațional. La capitolul design Sofitel a colaborat cu arhitecți francezi renumiți și designeri pentru a crea sau moderniza hotelurile proprii. Printre aceștia se numără Jean Nouvel, Didier Gomez și Christian Lacroix.

Sofitel este singurul brand hotelier de lux franțuzesc cu o prezență pe 5 continente, având în portofoliu 120 de hoteluri în aproape 40 de țări (peste 30.000 camere). Iar brandul intenționează să se extindă la nivel mondial în următorii ani. Primul hotel Sofitel s-a deschis în anul 1964, în Strasbourg. Lanțul a fost prezent și în România, prin hotelul Sofitel din București, redenumit în Pullman Bucharest World Trade Center în anul 2009.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302