Turism Felix construieşte primul hotel balnear de 5 stele
Compania hotelieră Turism Felix a anunțat că va investi 20 de miloane de euro în primul hotel de 5 stele cu profil balnear din România, care va fi inaugurat la sfârșitul anului viitor, în stațiunea Băile Felix, după ce planurile inițiale, care prevedeau clasificarea unității la 4 stele, au fost modificate pe parcurs.
„Când l-am închis în 2006, hotelul Lotus era de două stele. Discuția inițială era să-i ridicăm confortul la trei stele, iar apoi am vrut să-l facem de patru stele. În 2008 ne-am gândit să demolăm hotelul Felix și în locul lui să facem un aquapark cu 14 bazine, care să aparțină hotelului Lotus. Apoi am hotărât să îl facem de cinci stele, pentru că am constatat că există cerere pe acest segment”, a declarat Florin Serac, directorul general al Turism Felix, citat de Mediafax.
Compania mai deține în stațiunea Băile Felix hotelul de patru stele Internațional, două unități de trei stele, Nufărul și Termal, și patru hoteluri clasificate la două stele, respectiv Mureș, Someș, Unirea și Poienița.
Directorul general al companiei a declarat că viitorul hotel de 5 stele va avea 220 de camere și va beneficia și de o bază de tratament pentru afecțiuni reumatismale și post-traumatice.
Cu 2.080 de locuri operaționale, Turism Felix a avut anul trecut 43.300 de turiști, dintre care 4.500 au fost străini, în principal din țări precum Germania, Israel, Olanda, Suedia și Austria.
În primele opt luni ale acestui an, la hotelurile Turism Felix au venit 31.500 de turiști, cu 1.500 mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Această evoluție îl face pe Florin Serac să estimeze că pentru întregul an 2011 vor crește cu 8-12% atât numărul de turiști, cât și cifra de afaceri, care anul trecut a fost de 48,5 milioane de lei (11,5 milioane de euro).
Principalii acționari ai Turism Felix, firmă listată la Bursa de Valori București, sunt SIF Transilvania (63,2%) și SIF Oltenia, cu 16,8%.